Afacerea zilei

AROBS, creștere fulminantă a profitului în 2019: 6,6 MILIOANE EURO. A depășit gigantul NTT Data în termeni de profitabilitate

AROBS, compania IT a antreprenorului clujean Voicu Oprean, unul dintre cei mai mari operatori locali de pe piața de profil, a crescut foarte mult în ultimii cinci ani și a ajuns să depășească giganți ai pieței de profil. Dacă în anul 2014, AROBS avea o cifră de afaceri de 11,5 milioane euro, anul trecut a reușit să ruleze 29,5 milioane euro. Față de anul 2018, cifra de afaceri din 2019 a crescut cu peste 6 milioane euro. Două treimi din cifra de afaceri este datorată software services, pentru industrii ca Automotive, Travel &Hospitality, IoT, Life Sciences și Enterprise Solutions.

La capitolul profit net, firma lui Voicu Oprean a avut o evoluție fulminantă. În 2014, AROBS declara un profit net de 372.000 euro, iar în anul 2019 a înregistrat un profit net de peste 6,6 milioane euro. În 2018, profitul net a fost de aproape 4 milioane euro, deci într-un an profitabilitatea a crescut cu peste 2,6 milioane euro.

Și în ceea ce privește numărul de angajați, evoluția AROBS a fost la fel de bună. În 2014, compania avea un număr mediu de 319 angajați, iar anul trecut avea 637 salariați.

Compania lui Voicu Oprean a reușit anul trecut să depășească gigantul NTT Data la capitolul profitabilitate. Dacă AROBS a încheiat anul 2019 cu un profit net de peste 6,6 milioane euro, NTT Data a declarat un profit net de peste 4,4 milioane euro. NTT Data este deținută de NTT Data Emea LTD Marea Britanie și îi are ca administratori pe Daniel Metz, Koji Miyajima, Cerutti Giovani.

Compania AROBS este deținută de Voicu Oprean (90%) și Cabrio Investment SRL (10%). Cabrio Investment SRL este deținută de Viorica Tintas (90%) și Delia Oprean (10%).

Antreprenorul clujean este acționar la mai multe firme, printre care: deține 50% din Micro Mapper SRL (activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea, cifră de afaceri 270.000 euro, profit net 31.900 euro); UCMS Group Romania: 2% Voicu Oprean, 98% Arobs (activități de realizare a soft-ului la comandă, cifră de afaceri 1 milion euro, profit net 24.000 euro); Transilvania Software Recruitment: 10% Voicu Oprean, 90% Cabrio Investment SRL (activități de plasare a forței de muncă, cifră de afaceri 2,8 milioane euro, profit net 79.000 euro).

Voicu Oprean este unul dintre cei mai de succes antreprenori din Cluj. A fondat AROBS în 1998, din dorința de a face ceea ce îi place: programare. A început munca în apartamentul părinților, apoi împreună cu zece colegi s-a mutat într-un apartament cu trei camere.

“Câțiva din aceștia sunt și azi alături de mine, în marea familie AROBS, care acum numără peste 800 de persoane, în România, Moldova, Ungaria, Germania, Olanda, Belgia, Serbia și Indonezia”, declara Oprean, într-un interviu pentru todaysoftmag.ro.

sursa foto: forbes.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version