Justitie

Arest preventiv pentru ”curajosul” care a atacat-o polițista Sorina Bonțe de la Jucu

O tânără agent din cadrul Postul de Poliţie Comunal Jucu a răspuns unui apel telefonic și împreună cu colegul de tură s-a prezentat la un scandal în Așchileu Mare. În încercarea polițiștilor de a aplana violențele, Radu Iustin Aștilean, unul dintre scandalagii, și-a îndreptat furia către agentul Sorina B. și a început să o lovească. În scurt timp curajosul a fost pus la pământ, imobilizat și încătușat. Radu Iustin a fost reținut pentru 24 de ore, iar la propunerea Parchetului Gherla a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj. 

„Sorina B. o polițistă tânără și curajoasă. Nu s-a lăsat ea la agresor. A procedat la carte. În momentul în care acesta a lovit-o la picioare, aceasta s-a ținut pe poziție, a ripostat și a participat la încătușarea agresorului” spun sursele Ziar de Cluj. 

Contactați telefonic, cei de la IPJ Cluj susțin că scandalagiii i-au amenințat cu moartea pe polițiști și, într-adevăr, un agent a fost ”lovit cu intenție” în timpul intervenției. 

„Un tânăr de 20 de ani, din comuna Aşchileu este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice şi ultraj, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.

Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, iar ulterior a fost prezentat magistraţilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla, fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile. 

În fapt, la data de 26 iulie a.c.,  în jurul orei 22.30, poliţiştii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Gherla au intervenit pentru aplanarea unei stări conflictuale care se afla în desfăşurare în localitatea Aşchileu Mare.  La faţa locului au fost identificaţi 2 bărbaţi de 20, respectiv 37 de ani, din comuna Aschileu.  Cei doi ar fi recurs la amenințări și la agresiuni fizice unul împotriva celuilalt, provocând o stare de temere persoanelor prezente.  După sosirea organelor de poliție la fața locului, tânărul de 20 de ani ar fi continuat să se manifeste violent, adresând ameninţări  atât poliţiştilor cât şi celorlalte persoane aflate la faţa locului. Totodată acesta l-ar fi agresat fizic pe unul dintre poliţişti”, arată cei de la IPJ Cluj. 

Analizând propunerea procurorului de caz, Judecătoria Gherla a admis arestarea preventivă a agresorului. 

„În temeiul articolului 223 din Codul de procedură penală, admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla şi, în consecinţă: Dispune arestarea preventivă a inculpatului Aştilean Radu Iustin, născut în 14.06.2000, în Cluj, pentru săvârşirea a două infracţiuni de ultraj, prev. de art. 257 alin.1,4 rap. la art. 206 alin.1 C.pen. şi a unei infracţiuni de ultraj, prev. de art. 257 alin.1,4 rap. la art. 193 alin.2 C.pen., cu aplic. art. 38 alin.1,2 C.pen.,. , pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 27.07.2020, până la data de 25.08.2020, inclusiv”, se arată în soluția pe scurt. 

 

Legea condamnă orice faptă de violență verbală sau fizică asupra polițiștilor. De altfel, infracțiunea de ultraj este pedepsită prin închisoare. 

 – Lovirea sau orice acte de violență, precum și vătămarea corporală săvârșite împotriva persoanei prevăzute în alin. 1, aflată în exercițiul funcțiunii ori pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 7 ani, iar dacă s-a produs vătămarea corporală gravă, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani.

 – Dacă faptele prevăzute în alineatele precedente sunt săvârșite împotriva unui magistrat, polițist sau jandarm ori alt militar, maximul special al pedepsei se majorează cu 3 ani.

Foto: Arhivă 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *