In vizor

Apel de bun simț al IGSU, în contextul Codului galben de inundații: “Curățați-vă șanțurile!”

S-a instituit Cod galben de inundații pe râurile din bazine hidrografice din judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Cluj, Hunedoara, Arad, Alba, Timiş, Caraş Severin, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova. Atenţionarea este valabilă de sâmbătă până duminică la ora 15.00.

Fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare în intervalul sâmbătă ora 16.00 – ora 24.00 pe unele râuri mici din judeţele Bistriţa-Nӑsӑud, Cluj, Bihor, Alba, Gorj şi Vâlcea.

Nici nu vrem să ne mai întrebăm în acest context cum se va duce levigatul de la Pata Rât pe pârâul Zăpodie la vale-n Someș. Reamintim faptul că Zăpodia este trecută ca vale critică și inundabilă în planurile de intervenție de urgență ale IGSU. De asemenea, reamintim faptul că habar nu avem până la ora actuală dacă stația de osmoză inversă a fost montată, au ba, deși luna ianuarie a cam trecut. Că, de mișto ce i-a fost concediul din Thailanda președintelui CJ Cluj Alin Tișe, acesta n-a mai apucat să comunice și cu noi cum s-a bătit cu cărămida inaugurării stației în piept.

În contextul avertizării de inundație, IGSU atrage atenţia ca localnicii din cele 15 judeţe vizate să cureţe şanţurile.

”Recomandăm cetăţenilor din zonele vizate de atenţionări să ia măsuri pentru curăţarea şanţurilor şi rigolelor de scurgere pentru a facilita evacuarea normală a apelor pluviale şi să urmărească atenţionările transmise de autorităţi”, arată IGSU.

Cică echipe mixte formate din pompieri şi reprezentanţi ai autorităţilor locale vor asigura monitorizarea zonelor vizate.

Chiar suntem curioși să le vedem la lucru și în județul Cluj!

Pentru a veni în sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale şi populaţiei din localităţile aflate sub incidenţa fenomenelor vizate, IGSU a dispus unităţilor subordonate monitorizarea zonelor de competenţă şi adoptarea măsurilor pentru prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă ce pot apărea.

Totodată, au fost verificate şi pregătite mijloacele tehnice de intervenţie la inundaţii, constând în motopompe de mare capacitate, bărci şi autospeciale de stingere cu echipamente pentru evacuarea apei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *