In vizor

Apartamentele-garaj, o șmecherie imobiliară cu miros de țeapă. Cazul unei clujence care nu își poate face carte de identitate pe propria locuință

În Cluj-Napoca, zeci de garaje au fost transformate în apartamente și vândute apoi ca locuințe, sub numele de apartamente-garaj. Mișcarea constructorilor miroase a țeapă. Proprietarii locuințelor nu își pot face cărți de identitate pentru că au un CF pe care scrie apartament-garaj, iar Primăria nu acceptă acest document.

Maria Bujor este unul dintre cei care s-au lăsat prostiți de constructorii care au transformat garajele în apartamente. Femeia locuiește pe strada Mircea Zaciu, din cartierul Bună Ziua. Între două blocuri, constructorul a făcut două apartamente din două garaje. Intrarea se face direct din stradă, locuința are 48 mp, este formată din cameră, baie și bucătărie. Maria Bujor a cumpărat locuința în 2011. Clujeanca a mizat pe buna credință a constructorului, a pus banii jos, a mers la notar și a semnat documentele de vânzare cumpărare. Acum, la opt ani de la cumpărarea apartamentului, femeia suspectează constructorul că i-a dat un CF contrafăcut.

“În ianuarie 2011 când am cumpărat acest garaj, care fizic era apartament cu cameră, baie și bucătărie, mi s-a spus că se pot face acte. Când am mers la Primărie, mi s-a spus că nu se poate pentru că în contract scrie garaj. Este adevărat, dar eu când am cumpărat am primit un CF, probabil contrafăcut, pe care scria apartament-garaj. Mie mi-au explicat că din garaj ei l-au transformat în apartament, ceea ce fizic așa și era. Eu, de bună credință, l-am cumpărat. Nici notarul nu mi-a spus că de fapt nu se pot face acte, ba dimpotrivă, m-a încurajat că se pot face acte. Mi-a spus că chiar el a făcut din pod apartament și că și eu o să îmi pot face buletinul pe acest apartament”, spune Maria Bujor.

Proprietara locuinței a ajuns acum la disperare din cauză că nu își poate înnoi cartea de identitate. Până acum, avea cartea de identitate pe vechiul apartament. Maria Bujor nu este singura în această situație. Angajații de la Urbanism din Primărie i-au precizat că mai au zeci de dosare asemănătoare care nu pot fi rezolvate.

“Sunt în situația că luna viitoare în aprilie îmi expiră buletinul și eu nu am unde să îmi fac mutația pentru că de fapt la mine este garaj și Primăria nu îmi acceptă această situație. Am fost și la Urbanism, le-am spus situația și mi-au spus că pe strada mea sunt foarte multe asemenea situații. Atunci eu am întrebat ce facem, stăm în aer, nu o să avem o locație unde să ne putem face actele legale? Nu e normal, trebuie să se găsească o soluție pentru că în momentul când s-a permis construcția și s-a făcut recepția de către Primărie, se știa de această situație și totuși le-a dat voie să facă aceste transformări ilegal, din garaje în apartamente. Eu am cumpărat de fapt un apartament, nu garaj”, declară Maria Bujor.

Vecina Mariei Bujor a avut ceva mai mult noroc. Ea a cumpărat apartamentul-garaj înainte de 2011 și culmea e că atunci Primăria a acceptat să îi facă carte de identitate, dar pe o perioadă limitată.

“Vecina mea din apartamentul de lângă mine e în aceeași situație. Ea l-a cumpărat înainte de 2011, a venit o comisie de la Primărie și i s-a făcut buletin. Au constatat că este apartament și nu garaj și ei i-au făcut buletinul, dar cu condiția ca apoi să nu își mai prelungească această situație”, punctează femeia.

Pe bună dreptate, Maria Bujor se întreabă de ce Primăria a fost de acord cu modificarea garajelor în locuințe și de ce s-a făcut recepția.  

“Trebuie cumva ca și Primăria să găsească o soluție pentru că ei au făcut recepția și la data recepției erau erau apartamente, nu garaje. Am tot fost la Primărie, am tot făcut hârtii și au spus că pot începe demersurile, dar nu am nicio șansă să primesc buletin”, conchide proprietara.

Ne întrebăm și noi câte astfel de tranzacții imobiliare cu miros de țeapă au fost făcute în Cluj-Napoca și câți proprietari de apartamente-garaj stau și se uită la documente pentru că nu sunt bune ca să își facă o carte de identitate. V-am prezentat cazul Mariei Bujor pentru a atrage atenția asupra acestor situații aberante, care nu sunt rezolvate de autorități. Am solicitat Primăriei Cluj-Napoca să ne transmită negru pe alb câte recepții de apartamente garaj s-au făcut, câți clujeni așteaptă o soluție ca să își facă domiciliul pe locuințele pentru care au plătit câteva zeci de mii de euro și cine sunt inspectorii din Primărie care au semnat pentru recepția unor astfel de apartamente dubioase. Cel mai probabil, răspunsul va veni în termen de 30 de zile pentru că Primăria Cluj-Napoca are grave probleme de comunicare cu presa. Deși legea spune că în cazul jurnaliștilor informațiile trebuie transmise în termen de 10 zile, angajații Biroului Mass-Media au nevoie de cel puțin o lună să adune datele solicitate.

Agenții imobiliari spun că astfel de apartamente garaj au fost construite în mod special în 2006-2007, în zonele Bună Ziua, Europa și strada Câmpului. În ultima perioadă nu au mai avut astfel de tranzacții.

“În străinătate sunt persoane care trăiesc în depozite, unde și-au amenajat case de milioane de euro, dar nu i-au schimbat destinația. În Manhattan, cumpărătorii caută așa ceva. În ultima perioadă nu am mai întâlnit așa ceva în Cluj-Napoca. Oamenii au înțeles din ce în ce mai mult necesitatea achiziționării unui garaj, oamenii sunt pretențioși și solicită un garaj”, afirmă Tudor Marc, consilier Welt Imobiliare.

Dacă nu mai sunt întâlnite apartamente-garaj, în schimb există destul de des cazuri cu apartamente-birou. Acestea au destinația de birouri, dar pot fi folosite și ca locuințe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *