Din oras

Apartamentele din Cluj-Napoca s-au scumpit cu 30% în ultimii doi ani

Prețurile din Cluj-Napoca, principalul pol imobiliar și de business al județului, au crescut accelerat în ultimii ani și au ajuns, în prezent, în jurul valorii de 2.400 de euro/mp util, conform datelor imobiliare.ro.

În doar doi ani, majorările făcute de proprietari și dezvoltatori au atins pragul de 30% în cazul apartamentelor, în timp ce în Capitală prețurile s-au scumpit cu doar 4%, iar în Timișoara cu 11%.

Pentru apartamente situate în blocurile de la periferia orașului se solicită un preț mediu de 2.210 euro/mp util, în timp în zona semicentrală cumpărătorii plătesc circa 2.617 euro/mp util. Centrul orașului este cel mai scump. Se solicită, în medie, 2.951 de euro/mp util pentru un apartament poziționat aici.

Clujul a ocupat locul doi în clasamentul național al județelor unde s-au tranzacționat cele mai multe imobile în octombrie, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Circa 3.000 de case, terenuri și apartamente au fost vândute pe plan local. Doar județul Timiș a avut mai multe imobile tranzacționate, aproximativ 3100.

 

Exit mobile version