PubliNews

ANUNŢ FONDURI EUROPENE SC MIAN TRANSLOGISTIC SRL

Scris de 126

Derulare proiect „Dotarea firmei SC MIAN TRANSLOGISTIC SRL în vederea creșterii competitivității”

SC MIAN TRANSLOGISTIC SRL, cu sediul în municipiul Sighetu Marmației, str. Ioan Ghica 6A, județul Maramureș, derulează, începând cu data de 29.12.2021, proiectul „Dotarea firmei SC MIAN TRANSLOGISTIC SRL în vederea creșterii competitivității”, cod SMIS 147244, în baza contractului de finanțare încheiat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în calitate de Autoritate de Management a Programului Operațional Regional 2014-2020 și Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Regional 2014-2020.

Valoarea totală a proiectului este de 13.164.102,12 lei, din care asistența financiară nerambursabilă este de 7.475.834,16 lei (valoarea nerambursabilă acordată din FEDR fiind de 6.354.459,05 lei, iar valoarea nerambursabilă acordată de la bugetul național fiind de 1.121.375,11 lei).

Datele începerii și finalizării proiectului: 29.10.2020 și 30.11.2022.

Proiectul se implementează în orașul Vișeu de Sus, str. Gării 2, județul Maramureș. Obiectivul general al proiectului „Dotarea firmei SC MIAN TRANSLOGISTIC SRL în vederea creșterii competitivității” îl constituie crearea unei unități de producție în vederea desfășurării unei activități noi prin achiziția utilajelor necesare pentru realizarea activității de producție de beton conform CAEN 2363 – Fabricarea betonului și creșterea competitivității economice a firmei prin asimilarea progresului tehnologic și gestionarea în mod eficient a resurselor, în contextul actual al dezvoltării durabile și în acord cu tendințele europene.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt reprezentate de achiziția de active corporale și servicii, precum și de creșterea numărului de angajați cu încă minim 18 persoane.

DATE DE CONTACT:

SC MIAN TRANSLOGISTIC SRL
Persoana de contact: Gaboran Ionaș – Administrator
Telefon: 0752.021.119
Email: translogistic.mian@gmail.com



ULTIMA ORĂ

  • Acum 28 mins Cooltura
    O nouă reușită a Teatrului Național Cluj! „O noapte furtunoasă”, aplaudată din picioare de sala arhiplină
  • Acum 2 hours In vizor
    Tișe, pus la punct fără echivoc de Boc în problema unificării U Cluj cu CFR
  • Acum 3 hours Analiza
    Mituri spulberate – unul dintre cele mai periculoase județe! Clujul ocupă locul 4 pe țară ca număr al accidentelor de mașină
  • Acum 23 hours Eveniment
    Cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice, vijelii, grindină și inundații în județul Cluj
  • Acum 1 day Vocea ta
    Unul dintre cei mai respectați fani U-iști, reacție după eșecurile pe linie: „Nu ți-e rușine obrazului, Ovidiu Vasu?”
  • Acum 1 day In vizor
    La Cluj, ritmul de creștere a prețurilor imobiliare a încetinit. Sibiul este noua vedetă a scumpirilor
  • Acum 1 day Eveniment
    Accident rutier în Apahida între un autoturism și un autotren
  • Acum 1 day Justitie
    În ciuda declarațiilor de la dosarul de violență publică al lui Bone Ferenc, judecătorul care l-a condamnat cu suspendare a considerat că a fost un caz singular. ”Cazul singular” a dus la o crimă oribilă
  • Acum 1 day Din oras
    Cluj Napoca: Un incendiu puternic a cuprins barăcile din Pata Rât, zona mărginașă a orașului de la groapa de gunoi, unde locuiesc sute de persoane
  • Acum 1 day Politica
    Dacian Cioloș s-ar fi decis: Pleacă din USR și face alt partid. Va fi urmat de mai mulți europarlamentari și parlamentari
  • Acum 2 days Din oras
    Începe vara festivalieră! ”Cluj Pride”, festivalul minorităților sexuale, se va desfășura anul acesta între 6 și 12 iunie
  • Acum 2 days Rautacisme
    Mare minune la Cluj! Au reînceput pe bune lucrările la podul Porțelanului
  • Acum 2 days Rautacisme
    În Clujul Verde, de „Vinerea Verde”, care împlinește imediat un an, până și primarul Boc era să plătească bilet aiurea-n tramvai!
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE