Rautacisme

ANUNT! E cea mai TRISTA VESTE a serii! VEZI cine a murit, dupa o indelungata suferinta…

Colectivul redactional al Ziar de Cluj anunta cu nespusa durere trecerea fulgeratoare si imperceptibila in nefiinta a stufosului Dosar Apostu 2, dupa o indelungata si prafuita suferinta, intr-unul din sertarele Sectiei de Dosare Moarte din Fasa C-asa E Bine de la DNA Cluj.

 

Soarele cald al primaverii nu va mai apuca sa mangaie datator de speranta a vietii filele frumos umplute cu delatiuni de la toata sleahta de imobiliari clujeni care au facut smenuri in Cluj-Napoca in ultimii 10 ani, copiii nostri fi-vor lipsiti de suculentele informatii despre autorizari pe neve, spagi date la partid si la urbanism, generatii intregi vor fi vaduvite de cunostinte elementare de modificare a PUG-ului pe metoda „da-i in p… mea pe restul, pune-mi mie aici zona”, orasul nu va sti niciodata de ce mama dracului sunt atatea blocuri intre case, blocuri cu 7 mansarde, POT-uri si CUT-uri extraterestre.

 

Subitul deces a fost atat de subit incat am aflat abia azi ca bietul Dosar Apostu 2 a murit acum 3 luni, cand Romania se afla in pragul bataliei pentru Cotroceni, iar Boc se afla in pragul nervilor, caci trebuia sa treaca PUG-ul, iar Moisin si Adi Popa si Turdean se trageau pe fund, spunandu-i ca nu semneaza asa o porcarie.

Domnul Nostru Iisus Cristos, seful Urbanismului din Rai, sa il odihneasca intru factorul politic si sa ne aiba si pe noi, prostii de pe Edgar Quinet, Sf. Ion, Romulus Vuia, Buna Ziua si unde or mai fi crestini iubitori de soare ce vad blocuri cand ies sa-si tunda iarba.

Suntem alaturi de procurorii indurerati de la DNA Cluj. Ii rugam din suflet sa pastreze cadavrul dosarului intact si sa nu il incinereze, fiindca Sf. Gheorghe pogora-se-va intr-o zi pentru dreapta sa redeschidere intru Lauda Domnului Nostru Iisus Cristos si pentru reaudierea porcilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *