Analiza

Anul Nou vine cu șantiere vechi în oraș. Lista investițiilor Primăriei cu termene de finalizare depășite de nenumărate ori

2016 nu a fost prea productiv pentru autoritățile locale. Proiecte vechi de ani de zile nu au fost duse la bun sfârșit nici anul acesta. Pentru fiecare întârziere, reprezentanții Primăriei au o explicație și o promisiune nouă.

Proiectele cele mai mari care trec în noul an tot în faza de șantier sunt în Dealul Lomb. Investițiile din Lomb sunt sortite întârzierilor și amânărilor. Termenele de finalizare au fost depășite de mai multe ori din cauza firmelor falimentare, s-au organizat alte licitații pentru continuarea lucrărilor, banii europeni nu au fost cheltuiți la timp, drumul de acces s-a surpat – acestea sunt doar câteva din hibele proiectelor din Lomb pe care le prinde 2017 tot în stadiul de șantier.

Buftea de Cluj și Centrul de Afaceri TEAM, în mare întârziere

Centrul Regional de Excelență pentru Industrii Creative (CREIC), cunoscut și sub numele de Buftea de Cluj, trebuia să fie gata încă din mai 2015, dar falimentul constructorului (Valve International) a încurcat socotelile și s-a ajuns la rezilierea contractului, organizarea unei alte licitații, desemnarea unei alte firme care să continue lucrările și evident stabilirea unui alt termen de încheiere a lucrărilor. Noul constructor ar fi trebuit să termine lucrarea în decembrie 2016, dar acest lucru nu se va întâmpla. CREIC ar putea fi gata abia în primăvara anului viitor.
Tot în Lomb se construiește și Centrul de Sprijinire a Afacerilor TEAM (Tehnologie, Evoluție, Antreprenoriat, Microîntreprindere), o investiție de aproape 28 milioane lei (jumătate fonduri europene și jumătate fonduri din bugetul local). Lucrările au început în iunie 2014 și ar fi trebuit încheiate în iulie 2015, dar nici acum la un an și jumătate de la depășirea termenului, proiectul nu este gata. Decalajele ar fi apărut din cauza unor izvoare de apă care au provocat alunecări de teren, potrivit reprezentanților Primăriei Cluj-Napoca. Centrul TEAM este construit de TCI Contractor General, aceeași firmă care a câștigat licitația pentru cotinuarea lucrărilor la CREIC. Investiția este aproape de final, dar constructorul nu a reușit să ajungă la stadiul 100%.

Drumul de acces în Lomb afectat de alunecări de teren

Nici drumul de acces spre cele două proiecte din Lomb nu este gata, cu toate că și acesta trebuia să fie finalizat demult. Potrivit unei hotărâri de Consiliu Local, ploile din toamna anului trecut au cauzat alunecări de teren, ceea ce a dus la realizarea altor lucrări, de data aceasta de consolidare a versantului surpat. S-a considerat că acestea sunt lucrări noi, așa că la începutul acestui an a pornit toată birocrația pe care o implică o lucrare nouă: aprobarea indicatorilor tehnico-economici, studii, alocare de fonduri, licitație. Aproape 300 de metri de drum au fost afectați de alunecările de teren, iar lucrările de consolidare cu piloți și drenuri la 4 metri adâncime au avut durata de execuție de cinci luni.
Problemele apărute la realizarea drumului de acces au contribuit la decalarea termenelor pentru cele două proiecte, CREIC și Centrul de Sprijinire a Afacerilor TEAM.

Parkingul aflat într-o eternă construcție

O altă investiție pe care 2017 o prinde în faza de șantier este parkingul Negoiu-Mehedinți. Lucrările au început acum trei ani și trebuia să fie încheiate până la sfârșitul lui 2014. Termenul a fost depășit cu doi ani. În iunie anul acesta, primarul Emil Boc împreună cu constructorul promiteau că până în 31 decembrie 2016 parkingul va fi gata, deși una dintre firmele din asociere este falimentară. Nu e nicio surpriză că parkingul e tot la stadiul de 40% și că s-a avansat un alt termen de încheiere a investiției. “A dat faliment firma titulară, dar am obținut acceptul de la partenerul de proiect al firmei care a dat faliment, să continue parkingul de pe Negoiu. Aceasta înseamnă că nu vom fi nevoiți să reluăm prin licitație proiectul rămas, ci va putea fi continuat și terminat până la mijlocul anului viitor. Altfel, ar fi însemnat o perioadă mult mai lungă prin reluarea licitației. Acum se fac analizele de proiect de preluare de la firma falimentară la firma asociată”, a explicat Boc, în ședința de Consiliu Local din 28 noiembrie. Parkingul Negoiu este construit de asocierea Construdava – Icco Energ.

Modernizarea școlilor va fi gata poate în semestrul II

Nici lucrările cu fonduri europene în școli nu sunt gata. La Liceul Mihai Eminescu, școala este încă în șantier și există promisiuni că elevii vor învăța în săli de clasă modernizate abia din semestrul II. Aproximativ 800 de elevi de la Liceul Mihai Eminescu sunt afectați de lucrările care nu au fost terminate la timp. Copiii învață înghesuiți în săli mult prea mici în clădirea Colegiului Tehnic Anghel Salingny. Începute anul trecut, lucrările ar fi trebuit încheiate în mai 2016, apoi au fost amânate până în 30 noiembrie 2016, ca acum să fie anunțat alt termen: februarie 2017. Lucrări cu fonduri europene se mai derulează și la Școala Ion Agârbiceanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version