Din oras

Antreprenorul clujean Dan Pitic a preluat în franciză trei magazine de bricolaj ale mărcii Ambient

Scris de 2,430

Clujeanul Dan Pitic, antreprenor, om de afaceri și acţionar al furnizorului de materiale pentru amenajări interioare Ax Perpetuum Impex, a preluat o creanţă în valoare de 27,3 milioane de lei asupra retailerului de bricolaj Ambient Sibiu, fondat de Ioan Ciolan şi aflat acum în reorganizare. Creanţa, care reprezintă 10% din valoarea totală a creanţelor pe care Ambient le are de achitat, a fost preluată de Dan Pitic prin firma Hipermob, arată datele publicate în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă.

„Prin această creanţă, am preluat în franciză magazinele Ambient din Cluj-Napoca, Alba Iulia şi Blaj. Am intrat în proprietatea lor la 1 septembrie 2018, iar planul este să creştem cifra de afaceri a acestor trei unităţi cu 30% în 2019 faţă de anul trecut, să recâştigăm cotă de piaţă şi ulterior ne vom gândi la alte planuri de dezvoltare. Cele trei magazine pe care le-am preluat au în total 130 de angajaţi şi peste 20.000 de metri pătraţi“, spune Dan Pitic.

Creanţa preluată de Hipermob a fost deţinută anterior de Century 22 Investiţii Imobiliare, care o luase ca parte a planului de reorganizare a companiei din Sibiu. La origine, creanţa a aparţinut Piraeus Bank România, care a cesionat-o către Oakbridge World­wide Limited, ajungând ulterior la Lucretius Investments Limited şi, mai departe, la Century 22 Investiţii Imobiliare – controlată de o companie din Malta, de la care a ajuns în mâinile lui Dan Pitic.

Hipermob deţine acum imobilele în care funcţionează magazinele din Cluj-Napoca, Alba Iulia şi Blaj, activitatea efectivă a magazinelor urmând să fie operată prin firma Antima Retail, deţinută tot de Dan Pitic.

„Prin intermediul firmei Ax Perpetuum, eram de mult timp furnizor pentru magazinele Ambient, aşa că deja cunoşteam conceptul acestor maga­zine. Am rămas furnizor chiar şi după ce firma a intrat în insolvenţă“, spune Dan Pitic.

Francizarea magazinelor Ambient a început după ce, în 2015, firma deţinută de omul de afaceri Ioan Ciolan a intrat în insolvenţă la propria cerere. Compania fusese una dintre cele mai puternice afaceri antrepre­noriale din sectorul materialelor de construcţii şi de bricolaj. Cererea de intrare în insol­venţă a fost acceptată, după ce Ambient Sibiu a invocat condiţiile dificile de piaţă şi faptul că nu a reuşit să atragă fon­durile necesare finanţării capita­lului de lucru.

„Magazinele Ambient sunt, în acest moment, ca un foc de tabără de dimineaţă. Nu mai are flacăra pe care o avea cu o seară în urmă, dar poate fi reaprins cu puţin efort. E un brand în adormire cu potenţial de dezvoltare. Nu cred că voi mai prelua alte magazine Ambient, momentan mă concentrez pe acestea. La un moment dat, poate voi face chiar un exit. Pentru un preţ bun, orice este de vânzare“, spune Dan Pitic.

Pentru a vedea cine este clujeanul Dan Pitic, vă recomandăm un interviu acordat Ziar de Cluj, în 2015, anul în care antreprenorul își propunea să reconstruiască simbolul Napochim din temelii:

Cine e Dan Pitic, inginerul care si-a propus sa reconstruiasca simbolul Napochim din temelii: “Cheia e intelegerea nevoilor clientilor”



ULTIMA ORĂ

  • Acum 11 mins Rautacisme
    Când l-ați mai văzut pe Emil Boc amestecându-se ”în treburile interne” ale unui alt partid?
  • Acum 50 mins Eveniment
    Valentin Jucan, membru al Consiliului Național al Audiovizualului, a fost ales în funcția Vicepreședinte al Platformei Europeane a Autorităților de Reglementare în Audiovizual
  • Acum 4 hours In vizor
    Sindicatele Gaudeamus și Hermes din învățământul superior și cercetare anunță că sunt solidare cu greva profesorilor din școli: Iohannis a făcut declarații false privind satisfacerea tuturor revendicărilor profesorilor
  • Acum 4 hours In vizor
    Clujul, în Top 10 al mamelor cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani. Într-un singur an, na nivel național numărul copiilor mame de copii s-a triplat
  • Acum 5 hours Politica
    MINCIUNA STĂ CU POLITICIENII LA MASĂ. Cum se apără guvernul în fața acuzației că i-a păcălit pe profesorii care ceruseră garantarea viitoarei grile majorate de salarii: a inclus o referință în nota de fundamentare a unei ordonanțe de urgență. Creșterea de 1.000 de lei din iunie e avans din majorarea de anul viitor
  • Acum 21 hours In vizor
    Iohannis, declarații dure la adresa profesorilor care continuă greva: Cum îndrăznește cineva să pună în dificultate examenele naționale? După ce guvernul le-a dat tot ce au cerut, acum în ce temei să continue greva?
  • Acum 1 day In vizor
    NU A FUNCȚIONAT MANEVRA CU ”NICULE, MAI DĂ-LE 1000 DE LEI”: Purtătorul de cuvânt al Guvernului: Negocierile cu sindicatele din educație au luat sfârșit. Lider de sindicat: Acțiunile de protest continuă de marți încolo
  • Acum 1 day In vizor
    În timp ce polițiștii protestau la minister, lui ”dottore” Bode îi cânta Marcel Pavel la ureche ”Frumoasa mea, în seara asta”, la o chermeză de la Direcția Generală Anticorupție, în timp ce angajații de rând stăteau, ca ”fetița cu chibrituri”, cu nasul lipit de geamuri
  • Acum 1 day Rautacisme
    Aeroportul Cluj va avea sistem de identificare rapidă a obiectelor străine pe pistă. Să-și ia și președintele CJ Cluj un sistem de identificare a impostorilor în pită. A banilor publici, firește
  • Acum 1 day Politica
    Guvernul le vâră pe gât sindicatelor OUG cu creșterile propuse pentru profesori, dar respinse de aceștia. Ciucă bagă și un șantaj emoțional: ”E momentul ca dascălii și elevii să nu mai stea departe de școală”
  • Acum 1 day Politica
    Guvernul se reunește joi în ședință pentru a aproba OUG prin care salariile profesorilor cresc cu 1.000 de lei brut, deși negocierile au eșuat iar greva continuă
  • Acum 2 days Politica
    Ciolacu, despre pensiile speciale: Îmi menţin părerea că trebuie o reformă şi am să o duc până la capăt. Întrebat dacă noile propuneri să nu se aplice pentru pensiile în plată: Înseamnă că nu mai vorbim de o reformă
  • Acum 2 days Politica
    Flancat de Salad Box și Canta, Ovidiu Săcară rămâne președinte al PSD Cluj-Napoca
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE