In vizor

Antivaccinistul declarat Dacian Cioloș are COVID-19 și e de astăzi în izolare

Dacian Cioloș s-a poziționat împotriva vaccinării anti-COVID-19, în mai multe rânduri. Liderul PLUS s-a infectat cu SARS-COV-2 și a anunțat că nu știe unde s-a contaminat, potrivit stiripesurse.ro. Cioloș își liniștește fanii și spune că este asimptomatic.

”Dragi prieteni,

Am primit acum câteva minute rezultatul unui test COVID-19 care, din păcate, este pozitiv.

Cei cu care am intrat în contact zilele trecute au fost informați, eu sunt de astăzi în izolare, urmând întocmai indicațiile echipei medicale din Parlamentul European.

Am respectat toate măsurile de protecție în toate împrejurările, nu am simptome și mă simt bine în acest moment.

Am fost mereu conștient de periculozitatea acestui virus care ne-a schimbat total modul de viață în ultimul an, a suprasolicitat sistemul sanitar, medicii și asistentele, a luat prea repede de lângă noi mulți oameni dragi.

Fac și un apel la responsabilitatea fiecărui cetățean să fie atent, să-i protejeze pe ceilalți izolându-se dacă are simptome sau dacă primește un rezultat de test pozitiv. Și să anunțe medicii, pentru că starea se poate schimba de la o oră la alta.

Voi continua să muncesc de acasă, pe proiectele urgente din Parlamentul European și din țară care privesc ieșirea din această criză medicală, economică și socială.

Aveți grijă de voi și de cei dragi, protejați-vă sănătatea și fiți atenți”, a anunțat Dacian Cioloș.

Cioloș a refuzat, până acum, să se vaccineze și a explicat de ce nu o face. ”Atunci când introduci o substanță străină în corpul tău, nu poate să te oblige statul să o faci. E dreptul tău asupra corpului tău”, a declarat Cioloș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *