Din oras

Anotimpul și ideea – În toamnă, Tișe dorea spital de copii pe terenul abandonat de pe Victor Babeș, acum vrea parc

Eșecul răsunător al proiectului Akademia Center arată pe obrazul Clujului ca o rană urâtă care nu se mai vindecă niciodată.

Aproape în fiecare an, conducerea Consiliului Județean Cluj mai iese la rampă cu o promisiune legată de terenul în paragină de pe Victor Babeș. Pe rând, s-au construit din vorbe mall, parking, spital de copii și, mai nou, parc.

Fix acum zece ani, Consiliul Județean Cluj (aflat atunci sub conducerea actualului senator Marius Nicoară) a concesionat firmei Nisco Invest SRL, terenul de 7.000 mp de pe strada Victor Babeș, din apropierea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie. Acolo urma să fie construit un mall, care să poarte numele Akademia Center. Forul județean ar fi trebuit să primească anual o redevență de pe urma terenului concesionat, iar firma trebuia să ridice Akademia Center.  Nisco Invest SRL a încheiat la rândul său contracte cu alte firme pentru a construi mall-ul, a luat credite de la bănci, dar situația s-a „împuțit” și în anul 2011, Nisco Invest SRL își cerea falimentul la Tribunalul Comercial Cluj. Investiția a fost estimată la 30 milioane euro, din care peste 25 milioane euro au fost obținuți prin credit bancar, în plină perioadă de boom economic.

De la semnarea contractului cu Consiliului Județean și până la intrarea în faliment  în 2011, Nisco Invest SRL nu a reușit să facă mai nimic din construcție. Au fost montați niște piloni și cam atât. În acest stadiu, banca a preluat „investiția” firmei falimentare, care nu a mai putut returna creditul pentru care girase cu clădirea care urma să fie construită cu banii împrumutați de la bancă. Cum era de așteptat, datoria Nisco Invest a fost cedată de bancă unei firme de recuperare creanțe. Așa s-a trezit Consiliul Județean cu un blocaj pe propriul teren și pus în fața situației de a plăti către firma de recuperare creanțe aproximativ 14 milioane lei. În caz contrar, terenul nu putea fi folosit. Practic, Consiliul Județean avea terenul, iar firma de recuperare creanțe pilonii ridicați de Nisco Invest. În cele din urmă, litigiul cu firma de recuperare a fost încheiat și de atunci, conducerea forului județean visează parking, spital de copii, parc pe locul ruinelor Akademia Center. Promisiunile se schimbă parcă după cum bate vântul. În 2013, șefii forului județean doreau parking pe terenul abandonat de pe Victor Babeș, iar anul trecut în toamnă, Alin Tișe, președintele Consiliului Județean declara că vrea să construiască spital de copii monobloc, cu heliport. “Un proiect definitoriu pe care intenţionez să-l realizez în actualul mandat îl reprezintă edificarea unui spital pediatric monobloc, construcţie pentru care se are în vedere terenul de pe strada Victor Babeş cu o suprafaţă de aproximativ 7.000 mp, a cărui destinaţie prevăzută în PUG permite realizarea unui astfel de obiectiv.

Consiliul Județean Cluj poate suporta costurile unei astfel de investiţii din bugetul propriu, estimate la 4 milioane de euro, la care se adaugă costurile cu dotarea medicală. Lucrările vor începe anul viitor (2017 – n.red.) şi vor dura doi ani”, spunea Alin Tișe, în septembrie 2016.

Patru luni mai târziu, președintele Consiliului Județean Cluj nu mai vrea spital de copii, ci un parc sau eventual un parking. „Sunt total împotrivă la a se face acolo un mall, aşa cum s-a gândit acum câţiva ani, îmi doresc un obiectiv de interes public sau dacă nu, un parc, dacă nu vom reuşi să construim o clădire pentru comunitate. Aici va trebui ca împreună cu Primăria să decidem, pentru că este o zonă practic aglomerată a oraşului şi va trebui să ţinem cont de noul Plan Urbanistic General şi de ceea ce se va construi acolo”, a declarat Tișe într-un interviu pentru Ziua de Cluj.

Când se va face parkingul sau parcul? Deocamdată se fac analize. Primăria și Consiliul Județean analizează și potrivit bunului obicei al autorităților locale sunt șanse mari să mai treacă câțiva ani sau măcar câteva anotimpuri în care se va face pe hârtie tot altă investiție.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *