Din oras

Animale moarte la groapa cu nisip de la locul de joacă din Baza Sportivă Gheorgheni

O mămică a fost șocată să descopere un șobolan și o cioară moarte la groapa de nisip unde se juca fiul ei. Femeia a sesizat administratorii parcului care i-au transmis că vinovate sunt cele trei vulpi care și-au făcut adăpost în parc.

„In Baza Sportiva Gheorgheni, langa spatiul de joaca amenajat pentru cei mici este o lada de nisip. Duminică, 8 septembrie in jurul orei 10 dimineata eram cu copilul acolo si am vrut sa adunam nisip il galetuta pana am dat de o blana, apoi a venit sotul sa scoata rozatoarea moarta din nisip si sub ea era si o cioara ingropata. Am facut sesizare la administratia parcului si erau reticenti… au zis da sunt 3 vulpi in parc si una a fugarit un angajat intr-o seara. Foarte pasivi. Sesizez asta pt a fi schimbat nisipul si jucariile sa nu se contamineze copiii cu ceva infectie. Din pacate pana am dat un numar de telefon copilul meu mare a bagat deja lopatica cu care a miscat rozatoarea in gura. Sotul le-a luat pe ambele de acolo cu ceva bete si le-a lasat pe terenul dintre parcul de copii si partea de activitati cu greutati penteu adulti”, a dezvăluit mămica.

Prezența vulpilor a fost tot mai mult sesizată în ultima perioadă, clujenii fiind speriați de faptul că acestea pot fi purtătoare de boli.

Citește și:

O vulpe a fost văzută în Gheorgheni – VIDEO