Editorial

Angajaţii lui Neag sunt „exploataţi ca nişte animale”. Boc se laudă cu autobuze cu Wi-Fi, dar buda CTP e în fundul curţii

Începe să se crapă tencuiala fardului publicitar al aşa-zisului Oraş Comoară în care se investesc milioane de euro pe maşini şi maşinării, unele total inutile tipului de oraş care este Clujul, dar oamenii sunt ţinuţi la locul de muncă în plin Ev Mediu, fără un wc, fără un loc de vestiar, cu salarii de mizerie.

Azi a fost grevă spontană în faţa biroului dinozaurului. Azi oamenii şi-au spus pe faţă păsurile: „suntem exploataţi ca nişte animale”.

„Nu avem nici apă, nici toaletă. Nici unde să ne schimbăm. Am patru copii acasă şi salariul de 1300 de lei cu bonuri. Eu ce fac? Toţi sunt neamuri şi fraţi aici la CTP”…

O, dar noi le ştiam pe toate acestea. Am şi scris despre mizeria de nedescris din dispeceratele CTP. În timp ce Boc spărgea milioane de euro pentru hachiţele lui Neag, de multe ori aceiaşi bani, pentru aceleaşi „investiţii”, angajaţii acestuia (cei care nu îi sunt în graţii) trăiesc într-o mizerie de nedescris. Unii cu 1300 de lei pe lună, în timp ce Liviu Neag sparge 4000 de lei pe lună prentru fomistul Ioan Novăcescu, chemat să facă „profiling” („profilin”, băi, frate!) pentru nişte şoferi şi controlori de bilete. 4000 de lei bacşiş la „Berăria culturală”, ca să zic aşa – încă o sinecură pentru un „băiet” aflat în graţiile lui Boc, sau ale Ştefaniei Ferencz (că nici nu mai ştiu cine cui dă).

Ia recitiţi cum am demonstrat la Ziar de Cluj că “satrapii”, aleși sau numiți politic, au impresia că sunt pe persoană fizică în “satrapiile” lor, așa că decid că din capul lor izvorăște legalitatea şi nu le pasă ce zice Curtea de Conturi şi cum  Liviu Neag „interpretează” actele normative după cum vrea muşchii lui.

Interpretează, că nu dă nimănui socoteală. Nu în Republica Autonomă Cluj, unde procurorii sunt şi ei neamuri cu cei pe care ar trebui să-i ancheteze. Sau măcar colegi de facultate.

De altfel, dinozaurul care conduce Compania de Transport Local încă din „Funaristan” nuu are nici măcar bunul simţ să-şi declare veniturile de halitor de bani publici (deşi Legea i-o impune), ce să-i cerem să respecte chestii mai grele?

CITEŞTE: Liviu Neag refuza sa-si publice averea, iar ANI inchide ochii

CITEŞTE: Platon, Neag, Bota si Miron – deasupra legii. Ponta isi depune declaratia de avere, dumnezeii regiilor clujene fac ureche suta

CITEŞTE: 10 ani de sfidare a legii. Ce spun politicienii Clujului despre lipsa declaratiilor de avere a directorului CTP?

CITEŞTE: Directori care conduc nimic, plătiți regește din banul public. Ce salarii fabuloase sunt achitate pentru sinecurile politice din Primăria Cluj-Napoca

Am scris despre mizeria de sub preşul lui Neag. Revedeţi fotografiile care arată mizeria de nedescris din Dispeceratele CTP. Din când în când, câte un exploatat din acesta de-al lui Neag se răscula şi ne dădea câte un pont. Dar când era să zică mai multe, mai concret, mai cu nume – şi să-şi asume ceea ce afirmă, începea să bâţâie de curaj şi să-şi umple pantalonii de la atâta asumare.

Aşa şi azi. Exploataţii lui Neag s-au răsculat şi au chemat presa. Ne-am prezentat prompt. Cu camera TV de la NCN şi colegul Mircea Barbu incisiv şi atent la detalii. Parcă a mai fost şi colegul Porcuţan de la Monitorul de Cluj – în rest, silentio stampa (tăcerea portofelelor). Iniţial, cei care ne-au chemat au dat dovadă de bărbăţie: când Neag i-a chemat la „negocieri” la el în birou, dar fără presă (că bărbătuşul care conduce CTP nu vrea să lase martori la discuţii, să poată minţi cum vrea el), aceştia au refuzat. Fără NCN nu intră la negocieri.

Nu ştiu ce le-a şoptit „corleonic” Neag la ureche, cert este că 5 minute mai târziu, răsculaţii au pus botul la cântecul său de sirenă şi au intrat în „negocieri” fără presă.

Felicitări pentru lipsa de asumare!

Abia aşteptăm să aflăm ce au primit în dosul negocierilor să le ţină chiloţii.

Oricum ne vom face datoria să fim cu ochii pe aceşti satrapi locali ai banului public, chaiar dacă lipsa de fermitate pe poziţii a sindicaliştilor ne cam doare.

Totuşi, dorim şi cerem public descâlcirea acestei afirmaţii: „Toţi sunt neamuri şi fraţi aici la CTP”.

Procurorii, se aude?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *