In vizor

ANCHETA / Imperiul imobiliar urias al greco-catolicilor din centrul Clujului! Daca ar inchiria tot, ar lua 270 000 de euro lunar!

Ziar de Cluj publica, incepand de astazi, o serie de materiale care vor dezvalui averile imobiliare detinute de cultele religioase in Cluj. Analiza acestor date releva faptul ca centrul Clujului este detinut aproape in totalitate de catre biserici. Apartamente, case, sediile unor licee si universitati, lacasuri de cult,  spatii comerciale, cladiri de birouri sau centre de tratament, toate aceste proprietati aduc venituri foarte mari in vistieriile bisericilor.

Incepem primul episod al anchetei cu Episcopia Romana unita cu Roma Greco-Catolica. Aceasta detine in centrul Clujului zeci de apartamente, spatii comerciale si cladiri, o vila in Andrei Muresanu, iar lista nu se opreste aici. Cu ajutorul specialistilor imobiliari, am facut si o estimare a valorilor acestor proprietati. Numai in Andrei Muresanu, greco-catolicii au o vila care s-ar putea vinde, intr-o clipa, cu 400.000 de euro!

„Grosul” banilor produsi de biserica de pe urma acestor proprietati sunt, insa, chiriile. Daca si-ar inchiria toate cladirile, apartamentele si casele, Episcopia Gheco-Catolica de Cluj-Gherla ar castiga, pe luna, 270.000 de euro. Adica peste 3 milioane de euro pe an! Daca episcopia si-ar vinde maine proprietatile, ar putea incasa peste 23 de milioane de euro pentru ele.

Pe Bulevardul Eoilor nr. 10, langa Biserica “Schimbarea la Fata”,  greco-catolicii au o cladire cu spatii de inchiriat. Multe dintre ele sunt cu vitrina la strada, spatii inchiriate de diferiti agenti economici: o firma de curierat, o agentie de turism, sediul unei banci.

La etaj, alte spatii comerciale, inchiriate catre alti agenti economici: redactii de ziare, cabinete medicale, cabinetele unor avocati, sediile unor asociatii.

Cladirile detinute de biserica se intind si in spate, pe strada I.C. Bratianu nr. 25,  unde functioneaza Academia de Muzica “Gheorghe Dima”, dar si pe strada Deak F. nr. 10, unde se afla o casa cu cinci camere si dependinte, si o casa cu etaj, din caramida.  Toate acestea se intind pe o suprafata de 4307 de metri patrati!

Pretul de inchiriere pe Bulevardul Eroilor variaza intre 20 si 30 de euro pe metru patrat, iar pe I.C. Bratianu, in jur de 10 euro pe metru patrat pe luna. Asta inseamna ca, in medie, pentru toata suprafata utila, de 4.300 de metri patrati, biserica poate castiga, lunar, suma de 130.000 de euro, pe luna!

Cat priveste pretul de vanzare, pe strada I.C. Bratianu variaza intre 1.300 si 1.500 de euro pe metru patrat, iar pe Bulevardul Eroilor, peste 2.000 de euro pe metru patrat. La un pret mediu de vanzare de 1.700 de euro, cladirile de aceasta adresa ar valora 7,3 milioane de euro.

Pe strada Napoca nr. 8, Biserica Greco-catolica are in proprietate o constructie cu 13 apartamente, dintre care mare parte se afla cu vitrina la strada si inchiriate ca spatii comerciale. Constructia se intinde pe o suprafata de o mie de metri patrati. In aceasta cladire functioneaza, spre exemplu, salonul “Foarfeca de aur”, dar si cateva magazine.

In aceasta zona, pretul de inchiriere este de 15-20 de euro pe metru patrat pe luna. La un calcul sumar, biserica castiga, din chirii, 15-20.000 de euro pe luna pentru aceasta cladire. Pretul de vanzare pentru aceasta zona este de 1.200 – 1.300 de euro pe metru patrat. Cu alte cuvinte, pretul de vanzare pentru aceasta cladire ar putea ajunge la 1,2 milioane de euro.

Tot la capitolul “apartamente”, episcopia are in proprietate o locuinta pe Strada Grigore Alexandrescu nr. 17. Este vorba de un apartament cu patru camere, cu o suprafata de 81 de metri patrati. Apartamentul este evaluat de agentiile imobiliare la un pret de vanzare de 60.000 de euro, iar pretul de inchiriere este de de aproximativ 350 de euro pe luna.

In inima Clujului, biserica are in proprietate alte doua apartamente foarte valoroase, situate pe strada Episcop Ioan Bob. La aceasta adesa, greco-catolicii au un apartament cu 3 camere, 2 antreuri, 2 bai si 3 pivnite, iar un alt apartament, cu 4 camere, un antreu, o baie, un WC, scari de intrare si pod.

La pretul pietei, apartamentul cu 3 camere ar putea fi inchiriat cu 400 de euro pe luna, iar cel de 4 camere, la 500 de euro pe luna. Pretul de vanzare pentru aceasta zona este de 1.000 de euro pe metru patrat. Pretul de vanzare pentru cele doua apartamente ar putea ajunge la peste 150.000 de euro.

Pe langa spatii comerciale si apartamente, Episcopia Greco-Catolica de Cluj-Gherla mai are in proprietate si cateva case foarte valoroase.

Una dintre ele este in cartierul rezidential Andrei Muresanu, pe strada Ady Endre nr. 19. Potrivit actelor oficiale, biserica detine aici o casa unifamiliala, cu cinci camere la mansarda, parter cu doua camere, bucatarie, sufragerie si hol, la care se adauga doua bai. Suprafata utila: 349 de metri patrati. Pret de vanzare: 400.000 de euro. Pret de inchiriere: 1.000-1.500 de euro pe luna.

Pe Calea Motilor, aproape de kilometrul zero al Clujului, biserica are trei cladiri importante, cu suprafete foarte generoase.

La adresa Calea Motilor nr. 24  functioneaza sediul episcopiei. Este o cladire cu 18 camere la parter, cinci bucatarii si dependinte. La etaj sunt  noua camere, trei bucatarii si dependinte. Suprafata utila: 4.615 mp.

La pretul de 10 euro pe metru patrat la inchiriere, biserica ar putea castiga, lunar, peste 46.000 de euro pe luna pentru aceasta cladire. Aici, pretul de vanzare este de 1.200 de euro pe metru patrat. Adica cladirea ar putea avea un pret de vanzare de 5,3 milioane de euro.

In imediata vecinatate, pe Calea Motilor nr. 26 – casa din caramida cu etaj, compusa din 12 camere, dependinte, curte si gradina – suprafata 4.047 de metri patrati. Este sediul Liceului Greco-Catolic “Inocentiu Micu”. Pret de inchiriere: 40.000 de euro pe luna. Posibil pret de vanzare: 4,8 milioane de euro.

Pe Calea Motilor nr. 32 , biserica detine o cladire nou construita, inca nedata in functiune. Aici va fi “Centrul de fizioterapie si kinetoterapie Sf. Iosif”. Este o  casa din caramida si piatra, cu 3 localuri pentru restaurant,  2 camere, 2 bucatarii si dependinte, potrivit extraselor de Carte Funciara. Suprafata: 2816 metri patrati. Pret de inchiriere: 28.000-30.000 de euro pe luna. Pretul de vanzare este de 1.400 de euro metrul patrat, fiind vorba de o cladire noua. Adica, pentru toata cladirea, pretul vanzarii ar putea ajunge la aproape 4 milioane de euro.

Episcopia mai are in proprietate o casa in Chinteni, cu o suprafata de 860 de metri patrati. Pretul de inchiriere este de 400 de euro lunar, iar cel de vanzare, de 150.000 de euro.

Daca adunam aceste sume, reiese ca Episcopia Greco-Catolica de Cluj-Gherla detine spatii, apartamente, case si cladiri pentru care poate percepe, lunar, chirii de peste 268.000 de euro pe luna. Adica peste 3 milioane de euro pe an!

Daca Episcopia Greco-Catolica si-ar vinde maine toate proprietatile, ar incasa suma de 23.350.000 de euro.

Daca luam in calcul si terenurile pe care sunt construite aceste cladiri, acestea ajung la o suprafata totala de peste 18.000 de metri patrati. Avand in vedere ca mare parte din aceste terenuri sunt situate in centrul orasului, unde metrul patrat variaza in jurul valorii de 400 de euro, aceste terenuri ar valora, in total, 7,2 milioane de euro!

Proprietatile Episcopiei Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica de Cluj-Gherla:

Biserici

Bulevardul Eroilor nr. 10 si str. IC Bratianu nr. 25 : Biserica “Schimbarea la fata”
Str. Masinistilor nr. 46 – biserica, suprafata de 791 mp.
Strada Episcop Ioan Bob  – biserica, suprafata de 309 mp.

Spatii comerciale

Strada Napoca nr. 8 – spatiu comecial compus din o sala de vanzare, un laborator, 1 baie, birou, 1 depozit – suprafata de 81 de metri patrati.
Strada Napoca nr. 8– Spatiu Comercial compus din o sala de consumatiem o bucatarie – 77 mp.
Strada Napoca nr. 8, spatiu comercial de 41 mp.

Apartamente

Strada Napoca nr. 8 – apartamentul 3 cu 1 camera – 32 mp
Strada Napoca nr.8 – apartamentul 2 – 1 birou – 22 mp
Strada Napoca nr. 8 – apartamentul 10 cu 2 camere, suprafata de 97 de metri patrati
Strada Napoca nr. 8 – apartamentul 9 cu 1 camera, suprafata de 43 mp.
Strada Napoca nr. 8 – apartamentul 8 cu 1 camera, suprafata de 33 mp.
Napoca 8, apartamentul 6 cu 2 camere, suprafata de 52 mp.
Napoca nr. 8, apartament 4 – 2 birouri – 27 metri patrati
Strada Grigore Alexandrescu nr. 17, bl. T – apartamentul 21 cu 4 camere – suprafata de 81 mp.
Strada Napoca nr. 8, apartamentul 11 compus din 2 camere – suprafata de 74 mp.
Strada Napoca nr. 8, ap. 13 – 1 camera – 47 metri patrati
Strada Napoca nr. 8, ap. 12 – 3 camere, suprafata de 100 mp.
Strada Episcop Ioan Bob nr. 5 – apartamentul 1 compus din 3 camere, 2 antreuri, 2 bai, 3 pivnite – suprafata de 975 mp.
Strada Episcop Ioan Bob nr. 5 – apartamentul 2 compus din 4 camere, un antreu, o baie, un WC, scari de intrare la pod si pod.

Case

Bulevardul Eroilor si Strada I.C. Bratianu:  Casa din caramida, la parter 5 localuri pentru pravalii, 7 camere si dependinte, la etaj 13 camere si dependinte.
Pe strada Deak F. nr. 10 – casa cu 5 camere si dependinte; Casa cu etaj, din caramida – 3 camere la parter, 9 camere la etaj. Toate acestea se intind pe o suprafata de 4307 mp.

Strada Ady Endre nr. 19 – casa unifamiliala, mansardata, unde are 5 camere . La parter are 2 camere, bucatarie, sufragerie si hol, doua bai– supradata de 349 de metri patrati.
Calea Motilor nr. 26 – casa din caramida cu etaj, compusa din 12 camere, dependinte, curte si gradina – suprafata 4.047 de metri patrati.

Calea Motilor nr. 32  –  casa din caramida si piatra, cu 3 localuri pentru restaurant; 2 camere, 2 bucatarii si dependinte. La aceeasi adresa: casa cu 4 camere, o bucatarie, dependinte, curte si gradina. – suprafata 2816 metri patrati.

Calea Motilor nr. 24 – casa cu 18 camere la parter, 5 bucatarii si dependinte; la etaj 9 camere, 3 bucatarii si dependinte; 1 camera si un garaj – suprafata de 4.615 mp.

Chinteni – casa cu o suprafata de 860 de metri patrati, retrocedata si administrata de Spitalul Clinic de Adulti Cluj-Napoca inainte. (Se mentine destinatia actuala a imobilului pe o perioada de 5 ani.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *