Anca Lăcusteanu e o tânără de 26 de ani, absolventă de Litere, ce simte că meseria de translator o împlinește doar profesional, nu și sufletește. A cochetat dintotdeauna cu domeniul artistic, prin dans, muzică și teatru și, deși nu are studii teatrale universitare, e acum o actriță desăvârșită, cu nimic mai prejos față de actrițele ,,profesioniste”.
Pentru Anca, deși joacă cu succes de ani de zile, pe scena teatrului independent și, mai nou, și pe cea a Teatrului Național, actoria nu e o meserie, ci o activitate personală, de suflet, o pasiune ludică și o modalitate de cunoaștere, de autocunoaștere și de dezvoltare personală.
Anca Lăcusteanu consideră că unul dintre cele mai frumoase momente din viață este cel în care omul își dă seama ce vrea să facă cu viața sa, iar ultimul an pentru ea a însemnat tocmai o astfel de revelație. Teatrul a devenit o experiență personală tot mai serioasă, iar acum primește confirmare după confirmare că aceasta este calei ei de împlinire. 
O copilărie artistică
Anca Lăcusteanu s-a născut în Cluj, dintr-o familie, în mare parte, de profesori. Bunicul, profesor de română, avea o înclinație aparte spre manifestările artistice. El a fost persoana care a îndemnat-o pe viitoarea actriță să facă Facultatea de Litere. ,,Și cam de acolo a pornit totul”, consideră Anca, actrita ce a terminat secția de Limbi Moderne Aplicate.
Primele experiențe teatrale amatoricești le-a trăit însă din gimnaziu, prin intermediul profesoarei ei de engleză, Livia Borș, care a avut un rol de îndrumător:
,,Ca orice copil, am perceput teatrul ca o formă de joacă. Făceam cursuri de engleză la Palatul Copiilor și la un moment dat avusesem opțiunea de a alege o activitate suplimentară și am ales să facem teatru, așa că acolo am început să ne jucăm, dar nu suficient cât să mă gândesc la modul serios la teatru.”
Pe atunci, visul ei era cel de a deveni dansatoare. De la 16 ani, când a început dansul sportiv, și până la 22, când a renunțat, a considerat că aceasta este marea ei vocație.
A și cântat o perioadă, ,,respectiv vreo 12 ani, o perioadă așa, scurtă”, făcând cursuri de jazz și 8 ani de pian. Deși variată, practica artistică a Ancăi Lăcusteanu nu a avut un caracter sincretic, pentru că ea întotdeauna a disociat artele, și le-a practicat pe rând, niciodată simultan.
Doar acum, de când a descoperit teatrul – această artă scenică plină de sincretism, a reușit să îmbine tot ceea ce a făcut de-a lungul timpului, deprinderi și activități fără de care prestația ei teatrală de astăzi ar fi fost cu totul alta.
A crescut ca actriță sub îndrumarea regizorului Sorin Misirianțu
În perioada liceului, Anca activa într-o trupă de teatru înființată de niște prieteni, la Colegiul Național ,,Emil Racoviță”. La un moment dat, unii dintre membrii grupului, care activau și în trupa de teatru studențesc a lui Sorin Misirianțu, și care fuseseră invitați la un spectacol de-al său, Trainspotting, au dat invitația mai departe, și așa Anca a ajuns să-l cunoască pe cel ce-i va ghida ulterior cariera actoricească:
,,Ne-am întâlnit, și de acolo încolo e poveste… Eu eram foarte convinsă că vreau să fac teatru și atunci am insistat pe lângă prietenul meu, care era în trupa lui Sorin, să îmi facă cunoștință și să îi spună că mai există acolo, undeva, o pretendentă pentru trupa lui de teatru, și dacă nu se întâmplă cumva să organizeze un casting pentru piesa lui, «Nunta», de Cehov. Și aparent am trecut castingul la acea primă întâlnire socială.”
În primele două săptămâni, Anca nu a jucat absolut deloc, învăța doar ceea ce înseamnă teatrul, asistând la repetiții. Până când, la un moment dat, o colegă de trupă a lipsit și, cum era nevoie de cineva care să o înlocuiască, pentru ca să se poată organiza repetiția, Anca i-a luat locul, acela fiind primul ei rol, cu personajul Nastasia Timofeevna.
Anca Lăcusteanu și-a intrat în rolul de actriță
După primul rol din ,,Nunta”, care a fost și unul principal, a urmat ”Shakespeare, I love you!”, o piesă care se mai joacă și astăzi, împlinind deja frumoasa vârstă de 8 ani. Pentru Anca e un proiect special, pentru că e un spectacol în limba engleză, cu care a participat la festivaluri internaționale, având astfel ocazia de a vedea multe locuri și de a trăi multe bucurii. În plus, spectacolul o motivează pentru că artista își dorește să studieze arta actorului în Anglia și atunci ”Shakespeare, I love you!” îi oferă prilejul de a-și însuși stilul britanic, care e diferit față de cel autohton, și care îi e foarte aproape de suflet.
După spectacolul în limba engleză au urmat ,,Norway, today”, ,,Destine”, ,,Edith Piaf”, ,,Doamne, ce balamuc!”, ,,Serbia, mon amour”, ”Toxic love”, actuala ,,Poveste sexuală pentru pian și orchestră” și ,,Menage a trois”, cea mai recentă adiție la CV-ul artistei și debutul acesteia pe scena mare a Teatrului Național Cluj, artista mai jucând și înainte la Naționalul clujean, dar în Studio ,,Euphorion”, într-o producție a lui Sorin Misirianțu, ”Hell’s Cabaret”:
,,Trebuie să recunosc că nimic nu se compară cu sentimentul de a juca în fața a 900 de persoane. A fost și o diferență în materie de mărime a rolului, respectiv cel din Hell’s Cabaret era un rol micuț față de acesta din Menage a trois. Sunt multe superlative legate de debutul acesta: nu i se întâmplă în fiecare zi, oricui, să joace cu maeștrii Sorin Misirianțu și Ioan Isaiu (Menage a trois se joacă și în formula cu Ioan Isaiu și Sandu Pop), și o dată cu amploarea asta vine și o responsabilitate diferită. Legat de momentul în care am realizat eu că vreau să fac teatru, mă bucur că debutul a venit acum, pentru că am o altă perspectivă – la 26 de ani pot să îmi gestionez altcumva toate aspectele acestei preocupări.”
Anca își trăiește în prezent cele mai frumoase momente din viață
,,Știu că citisem undeva că cele mai frumoase două momente din viața omului sunt momentul când se naște, și atunci când își dă seama ce vrea să facă în viață. Și îmi pare bine că ultimul an, în mare parte, asta a însemnat pentru mine”, reflectează artista.
După ce a tatonat ideea de a face teatru, acum Anca primește confirmare după confirmare, experiența teatrală oferindu-i astfel o mare bucurie, pe care vrea să o alimenteze în continuare, pe scena autohtonă, sau prin studii teatrale în Anglia.
În vara aceasta urmează să dea o audiție în Londra, pentru Questors’ Academy, audiție ce va fi precedată de un curs în cadrul University of the Arts London, pentru care a fost selectată și la care va participa în luna august:
,,Din fericire sunt multe proiecte la orizont și aici, așa că, indiferent că audiția va avea o finalitate sau nu, importantă va fi experiența, ce cu siguranță îmi va folosi pe viitor. Totul e să învățăm, indiferent că suntem amatori sau profesioniști. Fiecare experiență și orice spectacol ne învață ceva în plus, și toate se adună la persoana asta pe care noi o numim actor.”
Ocupația de actriță îi alimentează sufletul
Studentă la Limbi Moderne Aplicate, din anul II de facultate, Anca a început să predea engleză și matematică și să lucreze ca și translator și freelancer pentru diverși clienți din străinătate, ocupații profesionale pe care le are și în ziua de astăzi. Teatrul e un fel de hobby, pentru că a avut revelația acestei forme de artă doar într-un târziu, când deja își alesese altceva ca meserie de bază:
,,Îi admiram pe cei care își descopereau vocația încă din liceu și mi-a părut rău că nu am făcut parte dintre acele persoane, dar niciodată nu e prea târziu.”
Anca consideră că actoria a ajutat-o și la nivel personal, uman, pentru că toți ne căutăm în viață locul acela în care ne simțim confortabil, cu toții căutăm să ne integrăm, să rezonăm cu cei din jurul nostru, iar zona ei de confort este scena:
,,E o formă de manifestare care vine cu un feedback instant, și presupune și un studiu al altor personaje, personalități, situații și experiențe. Ne aduce pe noi în acel punct în care putem spune că ne descoperim și că am devenit persoanele care am dori, măcar parțial.
Eu ocupațiile de translator, predatul, cea de freelancer, le consider o meserie, dar nu îmi alimentează sufletul. Cea de actriță nu o văd ca pe o meserie, ci ca pe o activitate personală, care în primul rând ne ajută pe noi, actorii, să ne dezvoltăm, și e cu atât mai frumoasă cu cât îi ajută și pe ceilalți să se descopere și să se bucure de ceea ce văd. În lumea asta în care totul se desfășoară într-un ritm alert și totul e învăluit într-un stres continuu și într-un tumult copleșitor, avem nevoie de ceva care să nu se încadreze în rigorile cotidiene.
De-asta, unul dintre primele lucruri pe care le înveți din teatru e că teatrul e o joacă și Sorin Misirianțu ne spunea în mod continuu că atunci o să reușim să interpretăm un rol, sau o să atingem ceea ce vrem să atingem în materie de teatru, când o să reușim să fim niște copii, și o să ne jucăm ca niște copii, fără a ne fi teamă de modul în care ceilalți privesc jocul nostru.”
,,Trebuie să te bucuri de tot ce ți se dă, la momentul potrivit”
Anca e o persoană plină de contraste, ce crede în principii de viață simple și de bun-simț: în clasicul ,,Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!”, sau în cel de a nu-i judeca pe alții, în speranța că nici alții nu o să te judece. Și un alt principiu fundamental, pe care îl descoperă acum, e că trebuie să te bucuri de tot ce ți se dă, la momentul potrivit:
,,Există un moment potrivit pentru toate. De-asta consider că aș fi putut să regret faptul că am decis să urmez calea asta a actoriei doar acum, dar pe de altă parte sunt recunoscătoare pentru faptul că am avut revelația asta relativ recent, pentru că așa pot să o trasez diferit, într-un mod mult mai frumos decât aș fi putut-o face acum câțiva ani. Cred că fiecare persoană e o acumulare de stări și depinde foarte mult de starea pe care o ai într-o anumită perioadă a vieții. Așa cum frumusețea e o chestie relativă, și bucuria și realizarea sunt chestii relative.”
Iar Anca e în prezent într-o stare de grație, plină de bucuria realizării faptului că își dorește să fie actriță și că, pas cu pas, își împlinește acest deziderat, se împlinește de fapt pe sine. Și nicio vârstă nu e prea timpurie, sau prea târzie, pentru a trăi această stare.