Analiza

ANALIZĂ despre ipocrizia din societatea românească în ceea ce priveşte Justiţia. Cum interesul poartă fesul. Cum „corupția și indecența unor magistrați afectează credibilitatea Justiției”

Să ne fie clar de la început: războiul din aceste zile se duce între borfaşii politico-economici şi creatorii acestora, securiştii şi nomenclaturiştii nelustraţi în 1989. Restul sunt poveşti. Restul sunt poveşti.

Nu există, după 30 de ani de distilat răul mai mic din cel mare, o parte bună şi una rea de partea căreia să te poziţionezi. La ce politicieni, capitalişti de cumetrie, servicii scăpate de sub control și funcționari publici avem, ar trebui să fim în doliu național 365 de zile pe an. Până am scăpa de acest cancer târât până în prezent din negura vremurilor lui Ceaușescu: securiști, activiști și plozii, plozilor lor.

Abia după aceea putem începe să vorbim despre „oameni noi în politică”.

În rest, de la înfiinţarea Uniunii Stalinist Leniniste, de mai bine de 8 ani, miza finală a tuturor acestora este aceea de a promova amnistia și grațierea în beneficiul pușcăriașilor și pușcăriabililor. Guvernarea mai poate aştepta, aşteaptă din 1989 încoace, din momentul în care Ion Iliescu a creat sistemul ticăloşit şi a pus minerii cu ciomagul pe spinarea tinerilor reformişti. Iar sistemul ticăloșit îi vrea în libertate și bucurându-se de roadele hoțiilor lor pe toţi cei care s-au împroprietărit cu România.

De aceea, de atâţia ani singura lor preocupare este să ia pulsul Justiției române, să vadă dacă este moartă de spaimă sau imună la presiunile politice. Iar Justiţia este aşa cum este de când o ştim: în balanţă.

Care balanţă se înclină după cum bate vântul.

Care balanţă e ca omul: pe un talger e ORGOLIUL, pe celălalt BANII. Şi se pune când pe un talger, când pe celălalt, până se câştigă ceea ce este de câştigat.

Când vorbim despre Justiție în termeni obiectivi, ar trebui să pornim de la faptul că într-un proces, de regulă, sunt implicate două părți adverse. Deci, de la bun început pornim de la faptul că 50% dintre cei care au avut de a face cu serviciile oferite de către slujitorii doamnei imparțiale sunt nemulțumiți. Deși, pornind chiar de aici, și excluzând cazurile patologice, rezultă că una dintre condițiile pe care și le propune aplicarea dreptății – anume înțelegerea pedepsei de către cel pedepsit – nu este îndeplinită. Rămân ceilalți 50%, cei care, dacă este să o luăm abrupt, în termeni absoluți, ar trebui să fie mulțumiți cu dreptatea care li s-a făcut. Ori, orice barometru despre încredere realizat în ultimii ani în România ne arată că românii îi pun pe slujbașii Justiției pe ultimele locuri în topul încrederii lor.

De ce?

Cum amnezia este sport naţional în România, mă văd nevoit (din nou) să vă deschid cartea de istorie mult prea recentă şi să vă vorbesc despre IPOCRIZIE, LĂCOMIE şi ORGOLII.

UNU: Judecătorii Curții Constituționale au decis în 11 ianuarie 2012, în unanimitate, că Legea răspunderii magistraților este constituțională. Consultaţi Mediafax. Legea a fost contestată la CCR de către PSD (da, partidul care azi face clăbuc ÎN FAVOREA acestei legi), dupa ce și ÎCCJ a solicitat instanței să se pronunțe asupra constituționalității legii care, printre altele, extinde numărul abaterilor disciplinare și regimul sancțiunilor și permite ca Ministrul Justiției să poată iniția acțiuni disciplinare împotriva judecătorilor și procurorilor. Contestația PSD la CCR a fost depusă pe 20 decembrie. Anterior, pe 16 decembrie, și Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat că va solicita CCR să verifice dacă legea este constituțională. Jale mare în tabăra Uniunii Suspine și Lamentații care s-a înfrățit anul trecut cu Asociația Magistraților din România: decizia CCR este definitivă și va fi trimisă președintelui Traian Băsescu spre promulgare.

Nu am să înțeleg niciodată cum de judecătorii CCR l-au contrazis în unanimitate pe specialistul constituțional al PSD, deputatul Mircea Dușa, care a desființar proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii care a susținut răspicat că acesta încalcă articolele 124 și 126 din Constituție?! Sau pe specialistul PSD care azi execută pârnaie, Dan Şova…

„Această lege încalcă principiul independenței judecătorești, al separației puterilor în stat, premisele ca justiția să se realizeze numai în instanțele judecătorești și instituie o suprainstanță”. (Mircea Dușa, citat de Agerpres)

Sau pe colegul de pseudo-avocățeală pe banii regiilor statului al lui Victor Ponta, senatorul PSD Dan Șova?!

„Istoria a demonstrat că instituții care funcționează în Marea Britanie, la porțile Orientului, în mod ciudat, produc efecte complet diferite. Nu e suficient să scrii o lege. E nevoie și de responsabilitatea și de cultura politică a celui care o aplică. Cred ca un ministru al Justiției, cu puterile care sunt în această lege, ne-ar putea face pe mulți dintre noi să regretăm că azi îi dăm niște puteri pe care nu le-a avut niciodată în istorie, nici în timpul lui Gheorghiu Dej”. (Dan Șova, citat de Hotnews).

Voi pricepeţi ceva din ce se spunea acum ŞASE ani dinspre PSD, TOTAL DIFERIT faţă de ce se spune acum?

Dar partea la care am râs ținându-mă de tastatură este cea în care spuma PSD de atunci susţinea, cu referire la ce este de kakao la legea răspunderii magistraților: “nici unui om nu îi place să facă obiectul unei anchete”… Păi ălora de intră în tăvălugul unei anchete, disciplinare, sau nu (mai ales una de drept comun – c-a furat, violat, sau dat în cap), în care un magistrat face ce dorește mușchiul său cu ei, ălora le convine? Ca să nu mai vorbesc de cei care intră în anchetă că are cineva un interes și magistrații, amabili, se gândesc că au mijloacele necesare de a-l servi pe omul cu interesul, că oricum nu au cui să dea socoteală – ălora le convine?

„Elementul de presiune pe care dl. ministru a încercat să îl minimalizeze este acela că judecătorii sunt și ei oameni și nici unui om nu îi place să facă obiectul unei anchete discliplinare nesfârșite, ceea ce se va întâmpla. Dl. ministru a ridicat problema că exista erori judiciare pentru care nu răspunde nimeni, dar nici în conformitate cu acest proiect pentru erorile judiciare nu va răspunde nimeni în sensul în care se așteptă poporul, la care făcea referire dl. Diaconescu, pentru că poporul se așteaptă la reparații personale, nu să dăm noi afară judecătorul din magistratură că nu îl încălzește cu nimic. Nu repară nimeni paguba produsă celui care a suferit eroarea judiciară”. (Dan Șova, citat de Hotnews)

Pe mine personal m-ar încălzi să-i văd azvârliți pe drumuri pe câțiva magistrați despre care știu sigur că au produs abuz de funcție. Aştept asta din 2012…

DOI: Așa cum am bănuit, este la modă să fii cel mai fără de prihană cavaler al anti-corupției. Spre finalul anului 2011, Traian Basescu a declarat, într-o emisiune la TVR, că multe dosare de miniștri sau parlamentari care trebuie avizate de președinte și Parlament sunt întocmite prost, unele dintre ele sugerând „luați-l, fraților!” și că aceste două instituții (Preşedinţie şi Parlament) ar trebui să aibă dreptul să le ceară procurorilor să documenteze dosarele mai bine, astfel încât să nu se mai poată face abuzuri sau să existe dosare prost întocmite.

„Ceea ce internalizez văzând ce se întâmplă – o astfel de discuție nu se face de pe o zi pe alta – să găsim soluții să protejăm oamenii de abuzul procurorului, judecătorilor. Mie mi-au trecut pe aici rechizitoriile în vederea aprobării urmăririi penale a miniștrilor – numai nu spunea „luați-l fraților”. Evoluțiile din ultima vreme arată – controlul președintelui sau Parlamentului nu trebuie să fie doar formal. Mai trebuie un filtru. Trebuie să-i spui „ce ai scris aici nu e suficient”. Eu am considerat un act formal avizul președintelui, cum și Parlamentul până la un moment dat. (…) Presa și opinia publică să înțeleagă – nici președintele, nici Parlamentul nu trebuie să mai aibă un aviz doar formal. Parlamentul trebuie să ceară procurorilor să documenteze bine un dosar”.

Băsescu doar i-a criticat pe judecătorii care iau decizii greșite, dar mai ales pe procurorii care fac asta. În opinia sa, un procuror care distruge o carieră prin faptul că cere arestarea unui om care se dovedește nevinovat trebuie să-și încheie cariera și el. Căci, din păcate, sunt mari semne de întrebare asupra profesionalismului unor procurori DNA, chiar dacă instrumentarea dosarelor a devenit din ce în ce mai bună în ultimii ani.

„Distrugi cariera unui om, și cariera ta trebuie să înceteze”.

Nici n-a apucat să dispară de pe ecran ultimul pixel cu imaginea președintelui și s-a stârnit furtuna.

Despre “Moartea anticorupției” au început să plângă (să scrie/declame/exclame, să deplângă), cot la cot, în același ton apocaliptic de la PSD, PNL (pe atunci în alianţa politică USL), până la jurnaliştii Unităţii Militare de Presă (alde Tăpălagă şi Doigioiu). Ce deosebire de conţinut este între:

Nemulțumit că adversarii săi politici nu au fost pedepsiți, Băsescu se răstește la procurori: “Ați făcut dosare cu tam-tam, care s-au soluționat cu achitări” (Cotidianul lui Cornel Nistorescu)

şi:

Schimbarea urâtă a președintelui Băsescu. Despărțirea de anticorupție (Dan Tăpălagă pe HotNews)?

Și exemplele despre cum cei care s-au urât până mai ieri au început să joace șotron împreună pe burta luptei anticorupție ar mai fi (de aceea există Google, să putem căuta și documenta) -, dar mă opresc aici, notificând faptul că ne-am obișnuit să vedem numai în alb și negru, de aceea numai idealizăm fără să mai judecăm.

De exemplu: de ce ar fi toți procurorii anticorupție mai curați și mai cinstiți decât restul muritorilor? N-au fost educați/învățați de către aceiași indivizi care și-au făcut practica/mâna ca și procurori sub regimul Ceușescu? Nu sunt și ei oameni despre care să afirmi (cum afirmăm despre toți politicienii mai nou) că puterea corupe, iar puterea absolută corupe la modul absolut (ori ei, magistrații, nu răspund pentru abuzurile, prea multe demonstrate, pe care le-au comis în exercitarea profesiei lor – asta nu înseamnă posibilitate de corupere absolută)?

Dar să citim cu atenţie ce declara Horațius Dumbravă, preşedintele CSM din epocă (Gândul): „Corupția și indecența unor magistrați afectează credibilitatea Justiției”.

Horaţius Dumbravă susţinea că a discutat cu experţii Comisiei Europene, iar aceștia i-au descris o situație nu prea roză a Justiției prin prisma rezultatele raportului pe justiţia din România din cadrul aşa-numitului Mecanism pentru Cooperare şi Verificare.

“Sistemul trebuie să înţeleagă că este nevoie de schimbare şi, ca să aibă efect, ea trebuie să se producă inclusiv la cel mai înalt nivel.” (…)

„am propus plenului CSM să ceară ministrului Justiţiei să promoveze o lege prin care să se instituie incompatibilităţi clare pentru judecător de a participa la soluţionarea unor cauze penale atunci când soţul său, rude sau afini până la gradul IV au fost trimişi în judecată de unităţile de Parchet pentru astfel de fapte. Din păcate, această solicitare, deşi împărtăşită de mai mulţi colegi, membri ai CSM, a căzut la vot în plen. Acum nu pot decât să sper ca ministrul Justiţiei sau chiar un grup de parlamentari să preia această idee într-o iniţiativă legislativă.” (…)

„CSM s-a arătat preocupat de creşterea responsabilizării magistraţilor, în tandem cu respectarea independenţei acestora. Identificarea mijloacelor necesare însă, ca şi implementarea lor, s-a lăsat aşteptată.”

Citind printre rânduri realizăm că existau şi acum 6 ani (de ce nu ar fi azi la fel?) magistrați suspecți în sistem. Din categoria „Corupția și indecența unor magistrați afectează credibilitatea Justiției”.

Este clar că numai o lege a responsabilizării magistraților va putea purja o parte din puroiul din magistratura românească.

Cum este clar că Justiţia nu trebuia să dea curs unor rechizitorii şubrede, dar nici să se teamă pentru pagubele de imagine pe care le-ar putea provoca atunci când dosarul este instrumentat „beton”, „ca la carte”. Deocamdată, zelul de-a trimite suspecţi după gratii, cu orice preţ, a lovit mai ales în imaginea Justiţiei. Măsura arestării preventive este una excepțională – ce nu s-a înțeles din acest cuvânt?

Sau procurorii nu știu să producă probe decât în buna tradiție sovietică: „te legăm, te băgăm la beci și-ai să spui tu și ce lapte ai supt de la mămica”…?

TREI: haideţi să vedem cum arăta, la momentul de acum 6 ani al pregătirii unei noi prăvăliri peste Ţară a PSD şi aliaţilor, Teoria Conspiraţiei Înrobirii Justiţie:

Teoria constipației avea atunci patru pași în pregătire. Primul era un proiect de lege inițiat de Ministerul Justiției și aprobat de către Guvern, prin care se prelua controlul asupra personalului administrativ al instanțelor – tot acest personal urma să aibă (conform conspiraţioniştilor) cariera gestionată de către ministrul justiției de la recrutare, transfer, eliberarea lor din funcție, aprobarea Codului deontologic, până la aplicarea de sancțiuni disciplinare. Al doilea pas s-ar fi realizat prin revizuirea Constituției și prin majorarea numărului de reprezentanți ai societății civile în CSM, de la doi la șase. Începând să gândească ca un “săndel”, judecătorul Danileț își contrazicea până și “mentorul”, Monica Macovei care susţinea că: „CSM nu este eficient, nu își îndeplinește promisiunile. Trebuie reduse puterile și aduși în CSM oameni din popor

„Pe răspunderea disciplinară eu aș aduce oameni de pe listele electorale; găsim un sistem cum să îi alegem, poate și cu studii de un anumit nivel. Nu poate fi lăsată în continuare această decizie la ei, pentru că, după cum vedem, dacă 7 ani nu au făcut decât foarte puțin, și fortat…”, a spus Macovei într-un interviu pentru Parlamentor.ro).

Pasul trei de înrobire consta într-un proiect de lege promovat de ministrul justiției care se referă la schimbarea modalității de promovare la ICCJ. Citind ceea ce susținea judecătorul Danileț, înțeleg că marele atentat asupra libertății magistraților se dădea prin modul diferit de interpretare al unui concurs de promovare. Examinarea în fața CSM ca test definitiv de admitere în ICCJ sau numai de departajare a candidaturilor, decizia finală de numire aparținându-i președintelui țării – adică vorbim despre o promovare validată de către judecătorii din CSM sau despre o numire validată prin semnătură de către președintele țării? Cum era legal, că oricum, în zilele noastre, Primul Voiajor al Ţării, Klaus Iohannis, a reuşit performanţa de a lăsa să fie golită complet de atribuţii Instituţia Prezidenţială?

Pasul ultim consta într-un proiect ce viza modificarea mecanismului de răspundere disciplinară a magistraților (cum se mai închide cercul!). Problema era că ministrul prelua controlul asupra modului în care se va face analiza muncii magistratului acuzat de “malpraxis” și nu CSM. În plus, scria judecătorul făcând un adevărat proces de intenție: “dacă luăm în considerare și ce-a de-a doua inițiativă – cea cu mărirea numărului reprezentanților societății civile în CSM, care va fi urmată, fără îndoială, de implicarea lor în secțiile CSM, inclusiv în cea disciplinară – este evident că dorește judecarea disciplinară a magistraților de către ne-magistrați (5 magistrați vor fi în fiecare secție, și 6 ne-magistrați li se vor adăuga). Așadar: sesizarea de către politic, efectuare a anchetei disciplinare sub control politic, apoi judecare a magistratului de către cei numiți politic”.

Adică, după atâția ani în care magistrații și-au bătut joc de justiție, a venit rândul ne-magistraţilor s-o batjocorească.

Cu alte cuvinte, pentru cei care v-ați trezit mai târziu în România, oamenii politici nu trebuie să fie integri, trebuie să fie eficienți. Nu trebuie să fie săraci, că săracii fură, trebuie să fie bogați, că bogații numi deturnează. Dacă politicianul nu poate să fie integru, mai răreşte din ceea ce prevede Legea față de “intreprinderile” lor. Dacă o lege nu-i convine hoțului, violatorului, tâlharului, devalizatorului șamd, aceasta trebuie schimbată până când se mulează pe siguranța hoțului, violatorului, tâlharului, devalizatorului șamd, să-și poate face liniștit “meseria”, fără să mai dea socoteală. Șefii de partide (și mai ales sponsorii lor) nu au nevoie de oameni integri, ci de oameni eficienți cu banii publici.

În ceea ce-i priveşte pe magistraţi, din nenumărate exemple publice ştim că, în funcție de cauza pe care o are de judecat, orice român are posibilitatea de a-și achiziționa de pe piața Justiției un judecător sau un procuror. În curând nu va mai exista expresia “m-am târguit ca la piață”, ci “ca la Tribunal”. Căci, pe categorii de pofte personale, ne putem face pofta ce-o poftim cu Justiția prin propriul magistrat. Era “Intri pe Mercador și găsești judecător”, acum este: “OLX, găsești un magistrat la fix”. Am avut judecatoare care ar fi primit șpagă “sub forma achitării unor petreceri la restaurante din Paris și București, a achitării unor excursii în străinătate, a unor deplasari cu avionul, dar și sub forma folosinței unui apartament, respectiv a oferirii unor cadouri: poșetă, pantofi ale unei renumite case de modă”. Iar mercurialul aplicării unei corecte Justiții ne spune că pentru dosare de retrocedare merg la fix: ouă, găini, ciocolățele – căci magistrații ridicați de către procurorii anticorupție în judetul Suceava au luat șpagă: “ciocolată, o sticlă cu lichior, găini sau ouă pentru a da soluții favorabile”. Iar pentru a scăpa de acuzația de viol, chiar o parte din ceea ce a creat premisele faptei: o țuiculiță, o atenție, o măslină, un ceas cu cuc, par a fi mita perfectă. “Cei trei judecători sunt acuzați de abuz în serviciu, fals intelectual și obținere de foloase necuvenite. Ei au fost puși sub urmărire penală după ce, pentru a-l scăpa de închisoare pe ginerele unei avocate acuzat de viol, ar fi primit mită bani, whisky, păstrăvi și un ceas cu cuc, după cum susțin procurorii anticorupție”. Și o putem ține, până ne închid ăștia site-ul, dacă ar mai fi să explicăm cum de reușește Justiția deseori să ne uimească. De la un blid de linte la blănițe de vulpiță sahariană, de la mititei în cherhana la Periș, la icre negre la Paris și de la o excursie la Băicoi, la sejururi all inculisve în Dubai, de la 5 bani, 10 bani, de pomană la curcani, la milioane de euro, judecători, procurori și polițiști au vândut dreptatea de la cei care o aveau, la cei care ofereau prețul corect.

Aşa că să nu ne mirăm că Liviu Dragnea, condamnat penal, chiar dacă cu suspendare, ne-a putut zice: “Am considerat că soarta banilor e soarta economiei însăși, iar soarta asta trebuie ținută în primul rând în mâinile partidului care a contribuit la ea”.

Asta dacă mai aveați speranțe că banii din buzunarele voastre chiar sunt banii voștri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version