Politica

ANAF VREA SĂ FACĂ ”DOSARE DE URMĂRIRE INFORMAȚIONALĂ. Incapabil să-i execute pe marii contribuabili, Heiuș vrea să-i facă turnători pe români. Promite și recompense

Scris de 457

ANAF încurajează turnătoria anonimă, între persoane fizice, în vederea depistării cazurilor de evaziune fiscală. Această măsură este prevăzută într-o nouă strategie a Fiscului care vizează persoanele fizice. Mai mult, documentul propune urmărirea celor care obțin venituri din activități independente, dar și a membrilor familiilor acestora. Prin aceste măsuri, ANAF își propune să scoată mai mulți bani de la românii de rând, în condițiile în care înregistrează eșecuri majore în colectarea taxelor și impozitelor datorate de companii.

  • ANAF și-a propus, în următorii ani, până în 2025, să-și extindă sursele de informare cu privire la veniturile independente obținute de persoanele fizice. Inspectorii fiscali și-au propus să crească numărul celor care trebuie să declare și să achite impozite pe venit. Între altele, vor fi colectate informații despre persoanele fizice care obțin venituri din activități independente, dar va fi încurajată și turnătoria anonimă.

Măsura este menită să compenseze ineficiența ANAF în ceea ce privește colectarea taxelor și impozitelor de la societăți comerciale. Conform datelor Comisiei Europene, România se află pe ultimul loc, la nivelul Uniunii Europene, la colectarea TVA. ANAF a înregistrat un deficit de încasare a acestei taxe, din suma totală ce ar trebui colectată, estimat la 35,5%, o treime. Iar această situație datează de foarte mulți ani.

Inspectorii fiscali se reorientează spre persoanele fizice, extinzând analizele cu privire la veniturile acestora. Vor fi luate în considerare inclusiv sumele câștigate de membrii de familie ai contribuabilului vizat, iar toate tranzacțiile derulate de acesta vor fi folosite pentru a face estimări în baza stilului de viață.

E drept că ar fi mult mai eficient dacă ANAF și-ar concentra resursele și ar face astfel de verificări cu privire la companiile care derulează afaceri în economia subterană. Veniturile obținute la bugetul de stat ar fi mult mai consistente.

ANAF a dat publicității, de curând strategia de creștere a conformării voluntare în domeniul impozitului pe veniturile persoanelor fizice în România 2023 – 2025. Documentul pune accent pe Mpsurile care vizează persoanele ce obțin venituri din activități independente.

”Conformarea fiscală trebuie abordată printr-un nou management al riscurilor, eficient și orientat spre domeniile cu risc sporit de neconformare. Experiența practică a ANAF indică faptul că există segmente ale populației de contribuabili plătitori de impozit pe venit care au un grad relativ redus de conformare fiscală.

Domeniile specifice identificate ca având riscuri mari de neconformare includ nedeclararea sau subdeclararea veniturilor obținute de către liber profesioniști, veniturile din chirii, precum și veniturile din investiții. (…)

În cazul impozitului pe venit, este necesară colectarea de date suplimentare pentru a analiza integral amploarea și originile riscurilor de neconformare, permițând astfel elaborarea unor măsuri adecvate pentru reducerea riscurilor. În plus, o analiză mai avansată a datelor existente ar putea aduce noi beneficii viitoare”, susțin cei de la ANAF.

Românii vor fi urmăriți ca pe vremea Securității

Pentru a identifica persoanele fizice care evită parțial sau total obligațiile declarative și de plată, inspectorii fiscali vor să pună în aplicare mai multe măsuri. Conform strategiei se urmărește extinderea colectării datelor de la terți. Astfel, sunt colectate informații cu privire la comerțul electronic și la veniturile obținute prin platformele online (cum ar fi marketplace-urile).

Aceste informații vor fi folosite pentru a verifica dacă persoanele fizice și-au îndeplinit obligația de înregistrare fiscală.

Practic, autoritățile vor analiza istoricul tranzacțiilor unei persoane anume. Deși nu se face referire directă, ANAF pare să vorbească despre anumite raportări ce urmează să fie implementate în perioada următoare. Este vorba despre raportarea tranzacțiilor prin marketplace-uri și raportarea trimiterilor de colete cu plată ramburs.

ANAF încurajează turnătoria anonimă

Totodată, sunt avute în vederei noi tipuri de raportări, schimburi de informații și nu numai. Companiile care emit carduri de credit și carduri de debit vor trebui să raporteze periodic datele titularilor și volumul de tranzacții. De asemenea, intermediarii tranzacțiilor cu criptomonede vor trebui să raporteze periodic aceste activități.

Agenții imobiliari vor fi obligați să raporteze contractele de închiriere sau platformele de închiriere să raporteze contractele de închiriere încheiate prin intermediul agenților imobiliari.

De asemenea, conform strategiei, Fiscul dorește un schimb de informații cu privire la registrele imobiliare, registrele auto, registrele de acțiuni.

De asemenea, prin document, se încurajează delațiunea, respectiv transmiterea telefonică a sesizărilor de evaziune fiscală, cu garantarea anonimității pentru cei care le fac.

Nici membrii de familie nu scapă de urmărire

În strategie este explicat că toate aceste informații financiare, vor fi folosite pentru a realiza o imagine de ansamblu asupra tranzacțiilor derulate într-un an de o persoană și pentru a identifica riscurile fiscale.

”Valorificarea datelor privind soldurile conturilor bancare interne, soldurile conturilor din străinătate, volumul de tranzacții efectuate cu cardul de credit, achizițiile de acțiuni, imobiliare, autoturisme și tranzacțiile cu monedă electronică pentru a crea o imagine completă a volumului de tranzacții într-un anumit an și a identificării riscurilor de neconformare”, se arată în strategie

Din documentul publicat, reiese că vom vedea „dezvoltarea cadrului legal și procedural privind stabilirea venitului impozabil pe baza metodelor indirecte de stabilire a veniturilor, inclusiv pe baza indicatorilor stilului de viață”. În acest sens, personalul care face verificările va avea o formare profesională specială.

Inspectorii nu se vor rezuma doar la datele financiare ale persoanei fizice vizate de control, ci își vor extinde verificările inclusiv la membrii familiei, pentru a identifica neconcordanțele. Unul dintre obiective este extinderea capacității de analiză la întreaga familie a contribuabilului, inclusiv datele financiare și patrimoniale ale soțului/soției și ale copiilor, conform avocatnet.ro.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 14 hours Politica
    Ciolacu, despre pensiile speciale: Îmi menţin părerea că trebuie o reformă şi am să o duc până la capăt. Întrebat dacă noile propuneri să nu se aplice pentru pensiile în plată: Înseamnă că nu mai vorbim de o reformă
  • Acum 15 hours Politica
    Flancat de Salad Box și Canta, Ovidiu Săcară rămâne președinte al PSD Cluj-Napoca
  • Acum 17 hours In vizor
    ZĂHĂRELUL: Oferta finală a Guvernului pentru profesori: cresc de la 1 iunie salariile cu 1.000 de lei brut lunar pentru cadrele didactice și 400 de lei pentru personalul nedidactic. Majorarea cerută de sindicate până la salariul mediu pe economie, etapizată pe trei ani. Întâlnire premier-sindicate la ora 19.00
  • Acum 20 hours In vizor
    UNII NU AU CE PUNE ÎN FARFURIE, ALŢII DAU DIN BURIC ÎN BALI: Vicepremierul Kelemen Hunor și liderul Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților vor pleca pentru o săptămână în Indonezia, la Bali, unde vor vizita unele ”obiective economice și culturale”. Se cere diurnă majorată cu 20% și o treime din bani dați în avans
  • Acum 20 hours In vizor
    Individul care înjură pe Facebook, Iulian Cristache, de peste 15 ani preşedinte al unei obscure Federaţii a “asociaţiilor de părinţi”, se bagă în seamă în problema grevei profesorilor
  • Acum 21 hours In vizor
    Greva profesorilor continuă. Sindicatele anunță că au decis să NU accepte un acord, chiar dacă e semnat de președintele Iohannis
  • Acum 21 hours Sanatate
    CUI FOLOSEŞTE PUNEREA DE POALE ÎN CAP DINTRE CEI DOI DEPUTAŢI PSD PE SPINAREA BOLNAVILOR DE CANCER? Rafila: “Patriciu Achimaș Cadariu, a refuzat orice dialog”. Achimaș Cadariu: “Alexandru Rafila se ocupă de denigrări și distruge lucruri la care nu se pricepe”
  • Acum 21 hours PubliNews
    Vrei să vezi cele mai spectaculoase rase de pisici? Vino în acest weekend la Iulius Mall, unde are loc WCF International Cat Show!
  • Acum 23 hours In vizor
    HUEDIN: O MIZERIE DE ȘCOALĂ. AlinTișe, președintele CJ Cluj și directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj, fac pase cu pisica moartă a responsabilității
  • Acum 23 hours Eveniment
    GREVA PROFESORILOR prelungește încheierea mediilor şi înscrierea la BAC la clasele a XII-a
  • Acum 23 hours General
    A început protestul polițiștilor din penitenciare: Aceștia refuză să intre la serviciu timp de patru ore și nu vor ieși cu deținuții la muncă
  • Acum 24 hours Analiza
    Klaus Iohannis i-ar fi convocat la Cotroceni pe Ciucă și pe Ciolacu. Poate pentru a ”găsi” bani pentru stingerea conflictului cu sindicatele din Învățământ. Dar ce se întâmplă dacă își dă Ciucă demisia, că nu sunt bani, iar Ciolacu nu vrea să-i preia funcția (că nu sunt bani)?
  • Acum 2 days In vizor
    Iohannis ar gira și el ceva, dar încă nu știe ce. Liderii de sindicat i-ar trăda nițel pe sindicaliștii din stradă. La cum arată lucrurile, va fi precum a mai fost și mai presus de atât. Adică FÂS!
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE