Deoarece vor să aducă aurul acasă (de la Londra, nu de la Moskova), guvernanţii noştri au zis să facă loc în vistierie, aşa că au anunţat că nu mai doresc să finalizeze proiectul de reformă al ANAF demarat în aprilie 2013.
Bazându-se pe forţele, taxele şi impozitele de pe spinările noastre, care de când sunt râul şi ramul prietenoase cu noi, bucuroşi le ducem pe toate, Guvernul renunță la 52 de milioane de euro, cât ar mai fi putut să deconteze pe acest proiect. De fapt asistăm la un act de milă al guvernanţilor cu privire la buzunarele noastre, aceştia considerând că e suficient că s-au tocat degeaba până acum 18 milioane de euro (care vor fi returnate plus dobânzile aferente). S-a pus, practic, capăt risipei bugetare, al traiului inconştient al funcţionărimii care mimează reforma pe bani publici.
După ce s-au tocat 18 milioane de euro pe şpriţuri şi grătare era şi timpul ca cineva să constate că nu s-au înregistrat rezultate în creșterea gradului de colectare a taxelor și că relația funcţionarului ANAF cu cu contribuabilul român e aceeaşi ca pe vremea când zapciii domnitorilor fanarioţi împachetau până şi fumul din hornul românului impozitat, cu tot cu horn – să aibă şi ei de-o leafă, de-o pensie specială.
În schimb, după 6 ani de „consultanţă” am rămas măcar cu un site al ANAF la fel de funcţional şi de varză ca şi funcţionarii: cât de des le pică acestora mucii în fasolea colectării, la fel pică şi acesta. Cam de 3, 4 ori în cele 5 zile lucrătoare ale săptămânii. În fond digitalizarea activităţii ANAF dăunează grav evaziunii, nu?
Aşa că, în continuare, dischetele şi stik-urile de memorie se vor depune, în dosar cu şină, măi, sălbaticilor, la ghişeul cunoscut. Plus că, în continuare, românul transpirat de emoţie va avea ocazia să însenieze viaţa unui funcţionar acrit din spatele ghişeului. Moaca aceea acră şi vocea sictirită sunt rolurile cu care îşi umplu ei viaţa. Poate nu ştiaţi, dar există concursuri interne: „Acritura Lunii”, „Sictiritul Anului”, „Te uiţi urât şi câştigi”, „Răcnesc către tine” şi se fac TOP-uri interne cu privire la câţi contribuabili au transpirat, leşinat, s-au bâlbâit penibil, au inventat scuze penibile în faţa ghişeului. Unii împrăştie sânge digital pe jocuri pe console şi „computador”, alţii numai transpiraţia contribuabilului. Cine e mai normal?
Iar faptul că informația aceasta cu opritul proiectului de reformă al Fiscului derulat cu Banca Mondială nu a fost comunicată publicului român, este un simplu detaliu fără prea multă importanţă. Românii trebuie să ştie că doar s-a pus capăt unei risipe şi atât.
În rest, să ne rugăm ca Sebastian Ghiţă să fie declarat cumva nevinovat, să se întoarcă acasă şi să ne facă el o aplicaţie pe bani mai mulţi din aurul românesc proaspăt repatriat. Şi, eventual, mai proastă.