Domnul Rareş Iordache ne vorbeşte despre REGULARIZARE. Din cauza că a primit-o, ca majoritatea cetăţenilor din România, direct în gură de la instituţia statului numită ANAF – o chestie în care parca sunt angajaţi numai indivizi şi individe care duşmănesc din naştere tot ceea ce mişcă prin faţa ghişeului/biroului lor. Nu ştim cum se face de aceşti funcţionari se transformă-n zapcii/slugile-umile-ale statului.
Regularizare. Când aud de chestia asta, indiferent de instituția care emite inepția, mă trec fiorii, știu că sunt șanse să fiu fraierit grosolan fără să pot face ceva. Dar, stați, sunt unele instituții care au un stil aparte de a o face: te umilesc în cel mai crunt mod posibil, te scuipă-n față, îți trag două palme și te fac să nu mai ai niciun fel de zvâcnire data viitoare, să achiți și pace.
Cazul ANAF sau îți iei pumni în figură legat la mâini
Din când în când, de obicei, înainte de prescrierea unor treburi (vedeți ăia cinci ani), ANAF-ul se trezește din beție și își zice să ne tragă la toți câte o regularizare. După ce am trecut binișor de moftul 2012, a sosit și anul 2013. Din nou, primesc prin Oficiul Virtual un document de impunere: regularizare, o serie de sume înșirate, un termen de plată imperativ, niște modalități de plată și alte chestii. Explicații: zero. Adică, parol!, e regularizare, n-ai voie să comentezi.
Pac, întreb și eu stânga – dreapta și aflu că schema s-ar încadra la un abuz de drept. Adică, ANAF-ul îmi bagă mâna în portofel fără prea multe explicații, doar că poate. Dacă i-aș da în judecată, aș avea ceva șanse, dar cine s-ar încumeta pentru vreo 430 lei. Adică, taxe de proces, avocat, alea-alea. Deci, plătesc. Câți, oare, se află în situația asta? Poate s-ar sesiza vreo instituție de presă să arunce un ochi pe făcăturile astea.
Plata la ANAF e o procedură ruptă din Caragiale
Iau drumul online-ului. Pe ghiseul.ro, nu merge, nu e nicio obligație de plată înregistrată. Trec, transpir, trebuie să calc sediul ticsit de pe Dorobanților. Intru, ajung la Trezorerie. Îmi șterg fruntea, e liber.
Eu: Bună ziua. Știți, vreau să plătesc o regularizare, am primit notificarea pe Oficiul Virtual.
Vocea: Foaie de vărsământ aveți?
Eu: Păi, nu, la ce-mi trebuie dacă am documentul în spațiul meu virtual? Am venit pentru că nu am reușit să plătesc online, pe ghiseul.ro.
Vocea: Nu se poate, nu merge. Pe ghiseul.ro, nu se poate.
Eu: Păi, scria acolo jos, pe foaia respectivă, că pot plăti și pe ghiseul.ro
Vocea: Nu se poate. Mergeți să vă certați cu Bucureștiul.
Eu: Bine, foaie de vărsământ. De unde o iau?
Vocea: Camera 1.
Eu: Incredibil, altă cameră, deci. Mulțumesc. A, în final, pot plăti cu cardul după ce vin cu foaia?
Vocea: E cumva anul pentru anul 2013?
Eu: Da.
Vocea: Nu se poate pentru anul acela.
Plec, voiam să plătesc inepția, documentul prin care ANAF îmi extrăgea bani din portofel, nu de pe card, fără să-mi spună de ce. Doar pentru că poate. Online? Nu se poate. Cu cardul? Nu se poate? De ce? Să merg să mă cert cu Bucureștiul. Ăștia suntem în 2018, atât putem.
Sesizare. Da, depun și sesizare. Primesc răspuns în două zile: solicitarea mea a fost direcționată departamentului responsabil. Apoi, pace și liniște. În 30 de zile, desigur. Între timp, plata, să fac plata. Cum? Oi vedea eu, e obligația mea să rezolv și acest cum, ANAF-ul nu are nicio responsabilitate.
Așadar, #fuckANAF, o instituție de 2 lei. Pot pune această instituție pe primul loc într-un top al instituțiilor din România care te umilesc… pe banii, timpul și nervii tăi. Pentru ele, ești doar un gândac, să nu zic șobolan.