Rautacisme

Ana Tobor, digital influencer: „Ce fac oamenii în timp ce tehnologia devine umană? Oamenii se virtualizează”. Emil Boc: „Clujul are un avantaj competitiv în acest domeniu”

Primarul Emil Boc a participat la o dezbatere online cu privire la viitorul orașelor europene în cadrul căreia a prezentat „avantajul competitiv” al Clujului, bazându-se pe vasta sa experiență administrativă: „Acuma, eu am o experiență… sau nu neapărat. Viața mi-a dat mai multă experiență administrativă, sunt din 2000 în politică la nivel national, local. Eu vă spun: nimic nu distruge mai mult un proiect, o comunitate sau o dezvoltare, decât o abordare de ego. Poate mai mult decât incompetența. Vă spun, am comparat acum, am văzut și incompetență, am văzut și alte lucruri, Asta mi s-a părut: dacă ai capacitatea asta de a crea atmosfera asta de eco și nu de ego, schimbă lucrurile. E o experiență personală pe care v-o spun doar”, a declarat primarul Emil Boc cu privire la noua strategie de dezvoltare impusă în Cluj și care vizează trei componente importante: digital, resilience, eco și nu ego. 

Edilul Clujului a participat la Future Summit, o dezbatere live cu privire la viitorul orașelor europene.

Alături de primarul Emil Boc în cadrul dezbaterii au participat și primarul municipiului Brașov, Allen Coliban, dar și influencerul digital, Ana Tobor.

Robotul virtual Ana Tobor a ținut să precizeze că în timp ce tehnologia capătă o reprezentare tot mai umană, din nefericire, oamenii tind să se virtualizeze. 

„Ce fac oamenii în timp ce tehnologia devine tot mai umană?

Well… aici știți mai bine. Oamenii se virtualizează.

Poate că abia acum contradicția se vede mai bine.

Tehnologia se umanizează și omenirea se virtualizează. Noi, cei de acum din call, suntem cea mai bună dovadă”, a declarat robotul virtual Ana Tobor, digital influencer, în cadrul intervenției sale la dezbaterea privind viitorul orașelor din Europa. 

Cu acest prilej, Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, cu o prezență mult mai activă în spațiul virtual, decât în teren, a invitat-o pe Ana Tobor în vizită la Primăria din Cluj-Napoca, pentru a colabora alături de primul funcționar virtual, Antonia, la creșterea calității vieții clujenilor. 

„Vreau să vă spun doar că o invit pe Ana să facă cunoștință cu Antonia de la Cluj, care este primul funcționar public virtual din România”, a declarat Emil Boc. 

De altfel, primarul a adăugat că în vreme ce inteligența artificală va face treaba funcționarilor din instituția pe care o coordonează – peste 1000 de angajați la nivelul administrației clujene – slujbașii municipali vor avea mai mult timp pentru creativitate, gândire și strategii

„Tot ce este în administrație repetitiv, să rămână în seama inteligenței artificale, noi să avem mai mult timp pentru proiecte, pentru creativitate, pentru gândire, pentru strategii, partea repetitivă să fie luată de inteligența artificală.

Sunt unul care nu este speriat de inteligența artificială, nu ne vor lua slujbele, dimpotrivă, ne vor da mai mult timp pentru creativitate”, a mai adăugat edilul. 

Municipiul Cluj-Napoca trece la alt nivel: de la „făcut în Cluj” la „inventat în Cluj”

„Planificarea pe termen mediu și lung a strategiei de dezvoltare, educația digitală, schimbul de cunoștințe și utilizarea noilor tehnologii, a tehnicilor viitorului, reprezintă câțiva pași pe care putem să îi urmăm pentru a asigura dezvoltarea durabilă a comunităților noastre.

Economiile locale trebuie să sprijine sistemele de inovare, astfel încât să putem avea în orașe locuri mai bune de muncă. 

Spre exemplu, una dintre direcțiile pe care dorim să o urmăm este tranziția de la „făcut în Cluj” la „inventat în Cluj”, a notat primarul pe pagina sa de socializare. 

Clujul s-a înscris într-un proces de digitalizare continuă, urmând cele trei aspecte impuse de primarul Emil Boc: digital, resilience, eco. 

Cu un scor extraordinar de 76% obținut de Emil Boc la alegerile locale din septembrie 2020, actualul edil poate impune direcția de dezvoltare a municipiului Cluj-Napoca după bunul său plac. Administrația locală încearcă să prindă din mers ultimul vagon al trenului european, arzând multiple etape ce nu și-au găsit rezolvarea în ultimii 15 ani ai administrației Boc. Dacă în cadrul UE, teme precum dezvoltarea digitală, verde și nepoluantă a orașelor reprezintă ultima tendință ce se pliază pe o dezvoltare coerentă anterioară, Clujul încearcă să acopere polarizarea tot mai aceentuată prin subiecte care să niveleze discursul public și să racordeze dezvoltarea din următorii 7 ani la robinetul financiar al Uniunii Europene. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version