Afacerea zilei

AMD Topografie, povestea unei afaceri cladita pas cu pas, prin munca, seriozitate si dedicatie

Mihai Dita este un tanar antreprenor clujean care s-a angajat in 2001, la un an de la terminarea liceului, ca muncitor topograf. A inceput cu munca de jos si cu aparatura clasica si, timp de un an si jumatate, a carat in spate o mira (rigla utilizata in masuratori topografice) de 4 metri si peste 10 kilograme pe toate dealurile din imprejurimile Clujului.

Dupa absolvirea Scolii Postliceale de Topografie, a devenit tehnician topograf la aceeasi firma.

„Am invatat foarte multe lucruri acolo, dar am considerat ca pot face mai mult si ca a venit momentul sa caut alte posibilitati de dezvoltare personala”, spune Mihai Dita, fondatorul AMD Topografie.

Student fiind, la Facultatea de Topografie Miniera din cadrul Universitatii din Petrosani, prima facultate de topografie acreditata din tara, Mihai Dita a lucrat la alte doua firme, unde a avut prilejul sa invete si alte tipuri de lucrari. Pasiunea pentru Topografie crestea pe masura ce provocarile de a gasi cele mai bune solutii erau tot mai mari si variate.

Proaspatul absolvent deschidea, in 2007, firma proprie de Topografie si Cadastru. Primele lucrari au fost niste planuri topografice pe suprafete mari, peste 160 hectare, iar primii clienti au ramas fideli pana astazi, relatia profesionala transformandu-se intr-o frumoasa prietenie.

In 2009, cand se construia Autostrada Transilvania, era nevoie de relocarea unui depozit de materiale periculoase, reziduurile fostei Uzine Chimice de la Turda. AMD Topografie a fost cea care a realizat masuratorile topo, atat la vechiul depozit, cat si la noua locatie, si a intocmit planurile topografice. A fost o lucrare inedita, cu riscurile de rigoare, dar o experienta valoroasa, din care Mihai Dita a castigat si capital de imagine.

De altfel, in fiecare an, firma sa a avut cate o lucrare de anvergura, pe suprafete mari si foarte mari, peste 150-200 hectare, care necesita o atentie sporita si personal mai numeros.

„Anul trecut am facut investitii de 40.000 euro in aparatura performanta si personal calificat si am devenit singura firma din Turda care are certificat ISO pe Management al Calitatii si singura firma de topografie in care sunt 5 ingineri topografi”, se mandreste Mihai Dita, managerul AMD Topografie.

Firma a efectuat lucrari in toata Transilvania, in Cluj, Timisoara, Arad, Oradea, Deva, Hunedoara, Jibou, Sibiu, Copsa Mica, peste tot pe unde a avut solicitari.

In 2014, Mihai Dita a gestionat simultan 4 lucrari mari: PUG-ul de la Baisoara si intabularea a trei sectoare ale coridorului de autostrada Turda-Sebes, lotul 4. In acelasi timp, a onorat si peste 200 de lucrari mai mici, la persoane fizice.

Oamenii apeleaza la firma noastra pentru intabulari, alipiri, dezmembrari, planuri topo pentru autorizatia de constructie, trasari ale constructiei, trasari de limite de proprietate si diverse litigii pe tema dreptului de proprietate, iar noi ne straduim sa le oferim cele mai bune solutii si sa le satisfacem cerintele”, precizeaza managerul AMD Topografie, Mihai Dita.

Promptitudinea, seriozitatea si profesionalismul cu care abordeaza fiecare contract au contribuit, in timp, la crearea unei imagini bune. Firma colaboreaza cu dezvoltatori imobiliari, cu autoritatile locale, cu diverse firme si institutii, dar peste 80% dintre contracte sunt incheiate cu persoane fizice.

Din 2012, an de an, numarul lucrarilor s-a dublat, iar notorietatea castigata a dus la obtinerea de contracte importante.

E un exemplu de succes antreprenorial care se datoreaza muncii, seriozitatii si respectului pentru client si pentru propria activitate.

Sursa foto: AMD Topografie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *