Jos palaria

Amber Galloway traduce muzica de la Electric Castle pentru persoanele cu deficiențe de auz – VIDEO

Scris de 349

Amber Galloway Gallego, cel mai cunoscut interpret al limbajului mimico-gestual din lume, se află în perioada 17-21 iulie la Bonțida, la Electric Castle, unde traduce muzica pentru persoanele cu deficiențe de auz. Electric Castle este primul festival din țară care oferă această facilitate și nu oricum, ci cu ajutorul unuia dintre cei mai cool interpreți ai acestui limbaj.

Amber Galloway Gallego traduce piesele artiștilor și formațiilor care se află pe scena principală. Ea are o zonă special delimitată, la main stage, unde să poată fi văzută de persoanele care au nevoie de ajutorul ei. Astfel, confirmă ceea ce chiar ea spunea: “Muzica ne aparține tuturor și cu toții merităm să ne bucurăm de ea, oricând și oriunde”.

Amber nu doar că transpune în semne versurile melodiilor, ea descrie vizual inclusiv intensitatea sunetelor, ajutând astfel persoanele hipoacuzice să înțeleagă când un artist cântă la bass sau la chitară, când este vorba despre un solo  de chitară cu note înalte sau când este vorba despre riff-uri de chitară alerte.

Amber Galloway a făcut senzație, în 2013, când a reușit una dintre primele interpretări de gen, la concertul lui Kendrick Lamar de la Lollapalooza, transmițând un puternic mesaj întregii lumi cu privire la o nouă cale deschisă tuturor pentru a trăi muzica pe viu.

Pentru tot ceea ce face pentru persoanele cu deficiențe de auz, îi acordăm Jos Pălăria lui Amber Galloway!

sursa video: Facebook.com/Ovidiu Damian



ULTIMA ORĂ

  • Acum 2 hours Politica
    Șeful SRI, Eduard Hellvig, despre legile securității: “Societatea românească și decidenții politici să se hotărască ce rol vor să atribuie serviciilor de informații. Nu putem fi în același timp un fel de pompieri chemați să stingă incendiile provocate de alții și apoi acuzați că le-am stins”
  • Acum 3 hours Eveniment
    AȚI VĂZUT-O, SUNAŢI LA 112! MINORĂ de 14 ani, dispărută dintr-un centru de minori din Cluj
  • Acum 3 hours Politica
    De unde OSĂ scoată Boc banii? Camera Deputaților: Primăriile trebuie să aloce cel puţin 30% din buget pentru activităţi sportive pentru copii şi juniori
  • Acum 3 hours General
    După cele 600 de BMW-uri, Poliția ar putea cumpăra și 75 motociclete de viteză de la firma prietenului președintelui Iohannis
  • Acum 4 hours Politica
    MAI SUNT CEVA LIPITORI DE AFIŞE ŞI AMANTE DE ANGAJAT ÎN PITA PUBLICĂ: Deputații votează o nouă excepție. Se pot organiza concursuri pentru posturile vacante din Parlament, deși angajările la stat sunt înghețate
  • Acum 5 hours Din oras
    Emil Boc susţine că OSĂ intre î programul “o masă caldă” şi alte şcoli
  • Acum 8 hours In vizor
    În ședinta de Consiliu Local din 7 octombrie 2022, lidera femeilor PNL din Cluj își primește blocul de 5 etaje cu vedere și acces la parc. Îi face Boc și ”priveliște” de 5 stele, pe banii clujenilor, la blocul care răsare ca o sulă între case
  • Acum 8 hours General
    După păruiala cu Șoșoacă din Capitală, George Simion vine să se cațere pe Tricolor și la Cluj
  • Acum 9 hours Politica
    Numai marinar n-am mai avut la Educație: Ligia Deca își anunță obiectivul: ”O reformă în educație, incluzivă şi fără agendă prestabilită, bazată pe studii şi pe acord social”
  • Acum 10 hours Din oras
    Da, și? Aproape 70% dintre IT-iştii din România lucrează în București, Cluj și Timișoara, dar Cluj-Napoca tot la poveștile despre cum OSĂ facă Boc digitalizare rămâne
  • Acum 10 hours Eveniment
    Senatul a decis: Șoferii de mopede și motociclete nu mai sunt obligați să aibă trusa de prim-ajutor la ei, ca răspuns la o metodă prin care aceștia erau amendați de către polițiștii din Cluj
  • Acum 10 hours Din oras
    BEAT LA VOLAN AR TREBUI SĂ ÎNSEMNE TENTATIVĂ DE OMOR CU PREMEDITARE: Un bărbat beat conducea pe B-dul 21 Decembrie 1989. Mai mulți șoferi, prinși la volan beți sau drogați în Cluj
  • Acum 11 hours Politica
    TEME-TE CÂND POLITICIENII ANUNȚĂ CĂ NU SE MAI FAC ANGAJĂRI LA STAT: ANAF vrea să scoată la concurs mii de posturi vacante. Nu mai are cine fugări în teritoriu babele care vând lobodă neaccizată?
Citește și...
Jos palaria

Olimpică la șapte ani

Alma Păsculescu este elevă la Colegiul Național „Emil Racovița” Cluj-Napoca și, deși are numai 7 […]

Recomandările redacției
TOP CITITE