Amadeus este un spectacol unic pe scena artistică a Clujului, o îngemănare de teatru și operă, un teatru muzical în două acte, fiecare dintre ele, cu o personalitate distinctă.
Subiectul piesei se țese pe suportul tensiunilor și rivalităților dintre Amadeus și Salieri, care constituie un prilej de delectare muzicală și teatrală, pentru că părțile „biografice”, jucate și vorbite, se succedă ritmic cu inserțiile muzicale din lucrările compozitorilor Wolfgang Amadeus Mozart, Antonio Salieri și Luigi Boccherini.
În primul act, predomină o atmosferă de calm și de liniște, replicile sunt declamate pe îndelete, iar ariile sunt interpretate cu răbdare, pentru ca, în cea de-a doua parte a piesei, jocului actoricesc și părților muzicale să li se imprime un ritm puțin mai alert și stări mai răvășitoare.
Dacă alegi, ca spectator, să urmărești spectacolul așezat pe un loc în sală, ai la un moment dat surpriza deschiderii ușilor laterale, pe care intră artiștii Operei, care îți (în)cântă de aproape, direct în timpanul sufletului, un tulburător Requiem, care îți stârnește, pentru scurte clipe, fiori de plăcere.
Spectacolul are și părți comice, date de contrastul dintre geniul muzical al lui Amadeus (interpretat de Sorin Misirianțu) și comportamentul și, mai ales, râsul său prostuț, dar are și note grave, prin rolul lui Salieri, jucat cu nerv și cu suflet de către Dan Chiorean, un actor care se mulează perfect dramei personajului pe care îl interpretează, zbuciumului său sufletesc, stărilor de frustrare paroxistică în fața geniului care îi șubrezește locul în societatea vremii și în istoria muzicii.
Amadeus, o întâlnire între operă, teatru și arta coregrafică, este un prilej de întâlnire și pentru spectatorii acestor manifestări scenice (de obicei, distincte), altfel oarecum divizați, opera având rezonanțe în rândul publicului mai matur, iar teatrul fiind gustat cu predilecție de tineri. Cu ocazia acestui spectacol, se pot deschide noi afinități, fiecare putând gusta câte puțin din melanjul artelor care, per ansamblu, formează un spectacol reușit, unul care, dincolo de frumusețea formelor, are și un fond cultural, care, de multe ori, în teatru lipsește.
În „Amadeus” se simte spiritul regizoral al lui Sorin Misirianțu, care imprimă tuturor spectacolelor sale o anumită bucurie senină (indiferent de subiectul lor), și mâna maestrului Vasile Solomon, care conferă grație mișcării scenice.
Poate un minus al acestui spectacol ar fi scenografia, care ar merita să fie mai puțin austeră și să ofere un cadru de manifestare artistică mai bogat în detalii. Dar, detaliul uman a suplinit cu succes simplitatea scenei, printr-o distribuție inspirată. Reprezentația se încheie prin interpretarea solo a lui Vlad Corb, un tânăr talentat de 13 ani, îmbrăcat complet în alb, a cărui voce captivantă dă o notă de optimism și de naturalețe finalului.
Amadeus este o întâlnire reușită dintre teatru și operă, un prilej de a te bucura, în același timp, câte puțin, din deliciile mai multor arte scenice. E o întâlnire între spiritul creator al două instituții care ar trebui să-și dea mâna mai des pentru că, din dragostea a două arte, s-ar putea naște copii frumoși.
Foto: Nicu Cherciu, Opera Națională Română Cluj-Napoca