Cod galben de ceață în localități din Sălaj, Cluj și Bistrița-Năsăud, luni dimineața
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, o atenţionare nowcasting Cod galben de ceaţă valabilă până la 10:30 în zone din judeţele Sălaj, Cluj şi Bistriţa-Năsăud.
Potrivit meteorologilor, în Sălaj (Gâlgău, Ileanda, Rus), Cluj (Gherla, Căşeiu, Bonţida, Iclod, Mica, Mintiu Gherlii, Dej, Cuzdrioara, Câţcău, Vad, Dăbâca) şi Bistriţa-Năsăud (Beclean, Braniştea, Petru Rareş, Uriu, Ciceu – Mihăieşti) ceaţa va determina scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m.
Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maximum 6 ore.