Din oras

Alte patru șantiere vor fi deschise în centrul Clujului: cca 16 milioane de lei pentru lucrări întinse pe 7 luni de zile

Cu mai multe șantiere deschise în centrul orașului și termenul de finalizare depășit, precum este cazul străzilor Napoca, Republicii, scuarul CEC ori strada Tipografiei, administrația locală se pegătește să prefacă în șantiere alte patru străzi din zona de centru: str Sindicatelor, str Cardinal Iuliu Hossu, str Vasile Alecsandri și str George Coșbuc. Perioada lucrărilor propriu-zise se situează între 4 și 7 luni de zile de la demararea lucrărilor, iar costul total alocat pentru aceste lucrări de modernizare se ridică la suma de 16 milioane de lei. 

În acest sens, consilierii locali vor aproba în următoarea ședință de consiliu, indicatorii pentru modernizarea unui număr de 4 străzi din zona de centru a municipiului Cluj-Napoca, indicatori care fac obiectul unor proiecte de hotărâre. 

Potrivit documentației publicate de administrația locală, ca parte integrantă a proiectelor de hotărâre, pe cele patru străzi amintite urmează să se refacă: 

Stratul de uzură, iar trotuarele vor fi pavate cu plăci din piatră naturală. 

Se va moderniza iluminatul public şi se va amplasa mobilier urban. 

Acolo unde va fi posibil, vor fi plantați arbori. 

Pe strada George Coşbuc se vor monta rastele de bicicletă.

Pe strada Cardinal Iuliu Hossu vor fi amplasate 4 staţii de încărcare pentru maşini electrice, dar va fi reabilitat şi parcul în care se află Monumentul Rezistenţei Anticomuniste şi se vor planta arbori. 

 „Modernizare strada Sindicatelor din municipiul Cluj-Napoca” – 1.2 milioane de lei , buget local, patru luni 

„Modernizare strada Vasile Alecsandri din municipiul Cluj-Napoca” – 706.000 lei, buget local, patru luni 

 „Modernizare strada Cardinal Iuliu Hossu din municipiul Cluj-Napoca” – 8.7 milioane lei, buget local, şapte luni

 

„Modernizare strada George Coșbuc din municipiul Cluj-Napoca” – 5.2 milioane lei, buget local, şapte luni 

În urma investiției, primăria preconizează o îmbunătățire și fluidizare a traficului rutier, dar și pietonal, precum și creșterea oportunității pentru interacțiune în cadrul comunității, arată reprezentanții administrației locale. 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *