Din oras

Alin Tişe se răzgândeşte încă o dată. În loc de spital pentru copii, vrea parc, în Haşdeu

Preşedintele Consiliului Judeţean Alin Tişe a aunţat la trei luni după preluarea mandatului că pe terenul pe care instituţia îl deţine în Haşdeu ar urma să se constuiască viitorul spital de urgenţă monobloc pentru copii. La patru luni după, preşedintele s-a răzgândit şi a anunţat că pe suprafaţa de aproximativ de 7.000 de metri pătraţi se intenţionează construirea unui parc. 

În luna septembrie, Alin Tişe anunţa că îşi propune un proiect definitoriu pentru actualul său mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj,  prin realizarea unei noi clădiri pentru Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii. 

Un proiect ambiţios, un vis frumos care ar fi însemnat o casă nouă pentru cele 14 secţii ale spitalului, actualmente împrăştiate cam prin tot oraşul. Clădirea ar fi urmat să fie edificată pe un teren de aproximativ 7.000 de metri pătraţi de pe strada Victor Babeş, al cărui proprietar este CJ, dar care a fost lăsat ani bun în paragină din cauză că proiectul Akademia Center nu a mai fost realizat.

 

“Acest proiect va prinde contur, deja în anul acesta (2016 nr red), dacă va fi nevoie, vom prinde bani. Am discutat deja cu mai mulți factori de decizie și aici ne dorim să facem viitorul spital pediatric monobloc. Este vorba de 7.000 de metri pătrați, am discutat deja și cu Primăria. În PUG zona respectivă este exact cu această destinație precisă, respectiv spital (general, județean, municipal, clinic, universitar, maternitate, sanatoriu… este extras din PUG-ul actual). M-am uitat puțin peste ceea ce a gândit acolo Akademia Center la vremea respectivă, este o clădire impresionantă, cu suprafață suficientă încât să putem face un spital de copii și îmi doresc ca în acest mandat să reușim să facem acest spital de copii. E vorba de lucrări, deja am discutat, îi dăm drumul la studiul de fezabilitate, ne vom mișca foarte repede aici pentru că este în revendicare Spitalul de Copii, cel de pe Moților, iar în momentul de față avem în 14 locații secții ale Spitalului de Copii”, a afirmat Tişe în septembrie 2016. 

Ulterior acestei declaraţii, în luna decembrie 2016, consilierii judeţeni au fost informaţi că suprafaţa de teren pe care CJ Cuj o deţie este insuficientă.  Motivul este un  Ordinul nr 914 din 26 iulie 2006  actualizat, privind condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un spital în vederea obţinerii autorizaţiei sanitare de funcţionare, în incinta unităţi, toate clădirile şi anexele care asigură desfăşurarea activităţii trebuie să prevadă o zonă verde cu o suprafaţă de minim 20 metri pătraţi pe pat. 

“Urmare a discuţiilor pe care le-am avut cu Direcţia de Sănătate a Populaţiei ne-au comunicat că este insuficientă suprafaţa de teren pentru că în conformitate cu ultimele normative e nevoie de o anumită suprafaţă de spaţiu verte per pat. Suprafaţa de acolo nu e suficientă şi e nevoie de minim un hectar jumătate dacă nu chiar două hectare de teren”, a afirmat Alin Tişe în plenul şedinţei din luna decembrie.

După ce primarul Emil Boc a vehiculat în presă faptul că există posibilitatea ca pe terenul consiliului judeţean din Haşdeu, în cadrul unui parteneriat, municipalitatea să investeasca în edificarea unui parking, ieri, într-un amplu interviu acordat pentru Ziua de Cluj, Alin Tişe a afirmat că în cazul în care nu se va reuşi punerea de comun acord a celor două instituţii, Primăria Cluj-Napoca respectiv Consiliul Judeţean Cluj, în vederea edificării unui parking atât de necesar în zonă, terenul de 7.000 de metri pătraţi se va transform în parc.

“Sunt total împotrivă la a se face acolo un mall, aşa cum s-a gândit acum câţiva ani, îmi doresc un obiectiv de interes public sau dacă nu, un parc, dacă nu vom reuşi să construim o clădire pentru comunitate. Aici va trebui ca împreună cu primăria să decidem, pentru că este o zonă practic aglomerată a oraşului şi va trebui să ţinem cont de noul plan urbanistic general şi de ceea ce se va construi acolo. Primăria are acum în analiză un eventual parking şi un parc. Vom vedea ce se degajă din discuţia cu primăria şi ceea ce e important să ştie oamenii e că nu vrem să aglomerăm încă o dată în plus acea zonă, zonă de spitale. Dacă nu vom găsi o oportunitate pentru un obiectiv public, mai degrabă până se ia o asemenea decizie, să devină parc”, a declarat Alin Tişe, pentru Ziua de Cluj. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *