Politica

Alin Coleșa, deputat AUR Cluj: „Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, ar trebui să demisioneze, ca un act de asumare politică și solidaritate față de victime”. AUR propune construirea unui spital din banii pentru finanțarea partidelor

Scris de 103

Deputatul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) Cluj, Alin Coleșa, a solicitat în cadrul unei intervenții publice demisia ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu. Deputatul clujean a prezentat date statistice potrivit cărora în perioada președinției lui Klaus Iohannis au avut loc nu mai puțin de 9 incendii. De altfel, recent, senatoarei AUR, Diana Șoșoacă i-a fost interzis accesul în clădirea Ministerului Sănătății. 

„Ministrul Sănătății – o demisie necesară – un act de asumare politică”, semnalează deputatul clujean Alin Coleșa.

După cum arată Coleșa, Vlad Voiculescu ar trebui să plece de la conducerea Ministerului Sănătății în condițiile în care acesta a mai condus ministerul în timpul Guvernului tehnocrat Cioloș.

Din nefericre, după aproape 5 ani de zile, situația din sistemul sanitar e din ce în ce mai gravă, iar tragediile se țin lanț. 

„Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, ar trebui să demisioneze, ca un act de asumare politică și solidaritate față de victimele unui sistem pe care îl conduce și pe care l-a mai condus și în timpul Guvernului Cioloș. 

Din păcate pare mai preocupat să promoveze interesele nelegitime ale unei părți a industriei farmaceutice, fiind cel care a inițiat și susținut Legea Vaccinării Obligatorii, o lege care lovește foarte grav în libera consimțire a unui act medical și în necondiționarea unor drepturi de primirea unui act medical”, consideră deputatul AUR Cluj, Alin Coleșa.

Potrivit deputatului clujean, Alianța pentru Unirea Românilor intenționează să direcționeze fondurile încasate de la bugetul de stat pentru finanțarea partidului spre construirea unui nou spital.

Însă în acest caz este necesară adoptarea unui act normativ ori a unei ordonanțe de urgență.

„AUR dorește în modul cel mai sincer să direcționeze banii primiți de la bugetul de stat, ca finanțare de partid parlamentar, spre construirea unui spital. Pentru ca acest lucru să fie posibil cât mai repede, este nevoie de o ordonanță de urgență”, adaugă Alin Coleșa.

Acesta prezintă și o statistică sumară a dezastrelor din ultimii ani din sistemul sanitar românesc, marcat de incendii și pierderi de vieți omenești.

Astfel, doar în timpul președinției lui Klaus Iohannis au fost înregistrate un număr de „9 incendii grave”, potrivit lui Coleșa:

„10 ani – 13 incendii.
5 incendii – PSD + UDMR.
9 incendii – PNL + USR-PLUS + UDMR.
9 incendii grave – Klaus Iohannis.

Întotdeauna prezenți – veșnicii Cercel și Arafat.

Actualul sistem este construit și reprezentat în egală măsură de PSD + ramificații și de PNL cu ramificații.

Cine e de vină?

– Naționaliștii pentru că nu înțeleg că totul trebuie vândut deoarece națiunea română nu e bună de nimic.
– „Conspiraționiștii” pentru că au o gândire logică și critică.
– Țăranii români pentru că nu respectă normele europene și nu plătesc suficiente taxe.
– Familiile cu mulți copii deoarece distrug planeta.
– Tradiționaliștii pentru că nu sunt în pas cu noile concepte și valori”, susține Alin Coleșa. 

După cum susține deputatul AUR Cluj, Alin Coleșa, românii sunt prea mândri pentru a conștientiza modul în care sunt manipulați:

„Noi însă suntem prea mândri ca să recunoaștem cât suntem de manipulați”, conchide Coleșa. 



ULTIMA ORĂ

  • Acum 2 hours Eveniment
    Sindicatele din educație continuă greva și săptămâna viitoare: Nu ne-ați convins că, după încheierea grevei, veți investi cu adevărat în educație. Nu v-ați asumat printr-un act normativ că, odată cu apariția noii legi a salarizării, salariul profesorului debutant va fi cel puțin egal cu salariul mediu pe economie
  • Acum 7 hours FOTOGRAFILA
    BĂTAIE DE JOC A LA BOC CU PISTELE PENTRU BICICLETE: Trebuie să câștige și farmaciștii din creme și analgezice, și medicii de coloană de pe urma dalelor, nu numai Videanu și PD-L al PNL. Se lucrează la economia orizontală a Clujului
  • Acum 1 day In vizor
    Să nu ziceți că Ziar de Cluj nu v-a atenționat că nimic nu e în regulă cu ”dervișii rotitori” de la Guvernare: PSD amenință cu declanșarea de alegeri anticipate, dacă protocolul nu e respectat
  • Acum 2 days Analiza
    EXCLUSIV Criminalul Tudor Cirje avea ascuns “in groapa” un pistol letal: “Daca ma dispera cineva… daca vrei sa faci mortaciune, cu manusi de doctor, da?”
  • Acum 2 days Anchete
    EXCLUSIV! “Cocaina iti da minte, atata am tras de ziua mea…!”, zicea criminalul Tudor Cirje! INTERCEPTARI superbe cu traficantii de droguri Grosan, Cirje si Popa Horea Emil! I-a facut DIICOT Cluj ca in desenele animate!
  • Acum 2 days PubliNews
    Baby Yoga, alături de micuțul tău, dar și scurt-metraje în aer liber, în Iulius Parc
  • Acum 2 days Rautacisme
    Când l-ați mai văzut pe Emil Boc amestecându-se ”în treburile interne” ale unui alt partid?
  • Acum 2 days Eveniment
    Valentin Jucan, membru al Consiliului Național al Audiovizualului, a fost ales în funcția Vicepreședinte al Platformei Europeane a Autorităților de Reglementare în Audiovizual
  • Acum 2 days In vizor
    Sindicatele Gaudeamus și Hermes din învățământul superior și cercetare anunță că sunt solidare cu greva profesorilor din școli: Iohannis a făcut declarații false privind satisfacerea tuturor revendicărilor profesorilor
  • Acum 2 days In vizor
    Clujul, în Top 10 al mamelor cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani. Într-un singur an, na nivel național numărul copiilor mame de copii s-a triplat
  • Acum 2 days Politica
    MINCIUNA STĂ CU POLITICIENII LA MASĂ. Cum se apără guvernul în fața acuzației că i-a păcălit pe profesorii care ceruseră garantarea viitoarei grile majorate de salarii: a inclus o referință în nota de fundamentare a unei ordonanțe de urgență. Creșterea de 1.000 de lei din iunie e avans din majorarea de anul viitor
  • Acum 3 days In vizor
    Iohannis, declarații dure la adresa profesorilor care continuă greva: Cum îndrăznește cineva să pună în dificultate examenele naționale? După ce guvernul le-a dat tot ce au cerut, acum în ce temei să continue greva?
  • Acum 3 days In vizor
    NU A FUNCȚIONAT MANEVRA CU ”NICULE, MAI DĂ-LE 1000 DE LEI”: Purtătorul de cuvânt al Guvernului: Negocierile cu sindicatele din educație au luat sfârșit. Lider de sindicat: Acțiunile de protest continuă de marți încolo
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE