In vizor

Alexandru Rafila, despre lipsa unor medicamente: Eu cred că suntem într-o situaţie mult mai bună decât multe alte ţări europene

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri despre lipsa unor medicamente că suntem într-o situaţie mult mai bună decât multe alte ţări europene, el precizând că UE este dependentă, aproape în totalitate, de importurile de materie primă din China şi India şi îşi propune să dezvolte noi capacităţi de producţie, inclusiv prin acordarea unor ajutoare companiilor farmaceutice europene, încât dependenţa faţă de Asia să scadă şi Europa să devină cât se poate de mult capabilă să îşi producă singure aceste medicamente.

Eu cred că suntem într-o situaţie mult mai bună decât multe alte ţări europene. (..) Noi am trecut cu bine, aş spune, cel puţin anul trecut, când au fost discuţii despre antitermice sau antiinflamatorii sau unele antibiotice simple, gen amoxicilină. Toate ţările se confruntă cu acest lucru, pentru că România este parte a UE, care la rândul ei este dependentă, aproape în totalitate, de importurile de materie primă din China şi India, care se aduc cu mai mare dificultate”, a spus Rafila. El a precizat că şi costurile sunt mai mari, inclusiv la transport, odată cu scumpirea combustibililor, şi acest lucru se reflectă şi în industria farmaceutică. ”Sunt foarte multe produse care practic nu mai sunt rentabile pentru companiile producătoare şi trebuie găsit un echilibru între nevoia de a avea aceste produse pe piaţă şi preţul acestor produse”, a menţionat Alexandru Rafila.

Ministrul Sănătăţii a arătat că ”noi am majorat preţul la medicamente, anul trecut, cu un procent cuprins între 7% şi 14%, pentru medicamentele foarte ieftine”, adăugând că, dacă nu făceau acest lucru, dispăreau şi mai multe medicamente de pe piaţă.

”UE acum îşi propune să dezvolte noi capacităţi de producţie, inclusiv prin acordarea unor ajutoare companiilor farmaceutice europene, încât dependenţa faţă de Asia să scadă şi Europa să devină cât se poate de mult capabilă să îşi producă singure aceste medicamente”, a mai explicat ministrul. Alexandru Rafila a mai declarat că noi avem 21 de fabrici de medicamente în România, iar una singură este cu capital majoritar de stat, Antibiotice Iaşi.

”Toate au această problemă a aprovizionării, pe de o parte şi vreau să vă spun că politica pe care am făcut-o noi în domeniul medicamentului a fost apreciată la nivelul european”, a subliniat Rafila.

Sursa: news.ro

Exit mobile version