Alexandru Jurcan e un scriitor, un profesor și un regizor de teatru în „asentiment” cu adevărata cultură, o persoană care expiră prin toți porii originalitate și care îi inspiră pe elevii săi și pe cititorii care, prin creațiile sale scripturale sau scenice, pot simți gustul autentic al unei arte făcute cu și pentru viață, lipsită de artificii livrești și încărcată de vivacitate, de umor și de o sinceritate artistică fără prejudecăți și inhibiții.
Alexandru Jurcan a făcut întreaga viață numai ce i-a plăcut și asta se vede! Și-a dorit să citească și să scrie, să fie profesor de franceză și om de teatru și a realizat toate acestea cu efervescența și cu optimismul unui profesionist care își consumă pasiunea, care trăiește din talentul său.
Scriitorul Alexandru Jurcan a publicat până în prezent aproape 20 de volume și a semnat sute de articole în reviste literare consacrate. Profesorul Jurcan a fost mereu confidentul și prietenul elevilor, cu care a empatizat și pe care a știut, cu finețe de psiholog, să-i atragă înspre materia sa, să le ofere sfaturi de viață și să le ajungă la suflet. Împătimitul de dramaturgie Alexandru Jurcan a înființat la Huedin o trupă de teatru francofon pentru elevi, care, de aproape două decenii, le oferă micilor artiști, generație după generație, un prilej de a se bucura de cultura vie, poate cea mai apropiată de viață, care este teatrul. Cu „Assentiment”, Alexandru Jurcan și-a purtat elevii, an după an, prin marile orașe ale lumii, la festivaluri de teatru naționale și internaționale, a câștigat premii și, poate cea mai importantă recompensă, a câștigat un loc pe viață, pe podiumul sufletesc al actorilor săi.
Născut în 1948, astăzi, în 2016, Alexandru Jurcan e mai tânăr decât mulți tineri, e un om care, în goana anilor, nu și-a pierdut pofta de a trăi, de a crea, de a gândi. Timpul a lăsat totuși o amprentă asupra sa, prin realizările palpabile și prin palmaresul de premii venite ca o recunoaștere a valorii sale umane, profesionale și artistice: a primit titlul de Cetățean de Onoare al orașului Huedin, e doctor în filologie, a fost desemnat Profesorul Anului în 2009, a fost premiat de Uniunea Scriitorilor, din care face parte, și multe altele. Modest, ca orice om valoros, a acceptat, cu reținere și fără entuziasm egocentric, să ne povestească firul plin de viață al existenței sale.
Formarea sa, sub semnul unei efervescențe culturale
Alexandru Jurcan s-a născut la Dârja (județul Cluj), într-un sat pierdut de lume, dar cu oameni care i-au stimulat, încă de mic, dragostea pentru domeniile culturale care aveau să-i marcheze întreaga viață. Făcând ordine în unicul dulap cu cărți al școlii, pe clasa a IV-a, Alexandru a descoperit un volum ros de șoareci, Mizerabilii lui Hugo și, chiar dacă atunci nu a priceput mare lucru, acela a fost momentul când s-a îndrăgostit iremediabil de literatură, de Paris și de limba franceză. Directorul căminului cultural din satul natal i-a chemat pe elevii de gimnaziu să joace teatru, în spațiul pe care îl conducea, și de atunci a început pentru Alexandru Jurcan și pasiunea pentru reprezentația scenică.
Tânărul a urmat liceul la Gherla, unde a avut profesori extraordinari, de modă veche, unii cu formație teologică, dascăli care i-au oferit elevului avid de cunoaștere un adevărat răsfăț cultural. Apoi, Filologia la Cluj a venit ca o alegere firească și aici Alexandru Jurcan a avut colegi, din generația echinoxistă, cu care și astăzi se mândrește.
Deși scria încă din anii studenției, Alexandru era reticent în a publica sau a intra în grupările literare ale vremii, dar s-a înscris în grupul de teatru studențesc de la Casa de Cultură, unde, timp de 5 ani, a jucat sub îndrumarea lui Octavian Cosmuța, actor și regizor al Teatrului Național. Era o perioadă de mare efervescență culturală, în care filmul de artă, teatrul și cărțile bune erau principalele puncte de interes ale studenților:
„A fost o deschidere spre lume, făceam deplasări cu spectacole în alte orașe, acolo am înțeles cum se face teatru și asta m-a încântat foarte mult! Repetițiile erau seara, apoi mă întorceam la cămin, unde stăteam în sala de lectură până pe la 2-3 noaptea. Dormeam puțin, voiam să profit de febra culturală, mergeam la filme… nici nu știam că atunci vedeam niște capodopere, mai târziu am înțeles că eram răsfățați cu Antonioni, cu Tarkovski. Ne întorceam de la cinematograf și câte două ore dezbăteam filmele pro și contra. Pe atunci se și citea foarte mult, a fost o efervescență culturală cu care mă mândresc. Am avut colegi foarte buni, stăteam, de exemplu, în cameră cu scriitorul Ovidiu Moceanu, care acum e profesor la Facultatea de Litere din Brașov și are publicate o grămadă de cărți.”
Spiritualitatea lui Octavian Goga l-a atras pe tânărul profesor de franceză la Ciucea
Ciucea, localitatea din județul Cluj impregnată de personalitatea lui Octavian Goga, omul de stat și de cultură care a avut o reședință aici, l-a impresionat pe Alexandru Jurcan încă din studenție și, după absolvire, dorința sa a fost cea de a primi repartiție ca profesor în acest loc, unde se îndrăgostise de peisaj și, mai ales, de biblioteca lui Goga.
La Ciucea, dascălul a rămas din 1971 până în 1992 și, în plin regim comunist, a avut norocul ca în această localitate să fie oarecum ferit de excesele ideologice ale acelor vremuri:
„Eram la periferia mișcărilor și a porcăriilor comuniste. La Ciucea mergeam des la castel, pentru mine a fost ca o a doua facultate, pentru că aveam șansa să citesc în bibliotecă, unde găseam la zi reviste franțuzești.
Am făcut și montaje cu elevii, din opera lui Goga, în fața mausoleului, la care asista și doamna Goga și veneau și de la Cluj cei de la Comitetul de Cultură. La Ciucea m-am împrietenit cu soția lui Goga, cu care vorbeam în franceză, pentru că ea așa prefera, și poate că acesta a fost atuul meu. Am făcut teatru și cu școala, dar și la Căminul Cultural și mă laud că nu am ales nicio piesă din repertoriul comunist. Am făcut doar clasici, Caragiale, Alecsandri, orice, dar nu am făcut nimic bazat pe «Trăiască regimul!». Sigur că mi se spunea, erau festivalurile acelea, «Cântarea României», eram îndemnat să aleg piese din repertoriul recomandat, dar eu le ziceam că mă voi gândi și tot timpul m-am gândit! Eu nu puteam să fac așa ceva, singura mea rezistență a fost asta.”
Dacă în timpul anului școlar, Alexandru Jurcan monta piese de teatru la Ciucea, în vacanțe mergea mereu la București, unde stătea la hotel și vedea teatru „cu lingura”, zi de zi, pentru a savura cât mai multe dintre piesele ce se jucau în Capitală.
„Jurcan, cel dintotdeauna, în asentiment cu «scumpicii» lui din trupă”
După evenimentele din 1989, profesorul Alexandru Jurcan s-a mutat de la Școala Generală din Ciucea la Liceul Teoretic „Octavian Goga” din Huedin, pentru că dorea să predea și la clasele IX-XII și să își formeze o trupă de teatru francofon, „Assentiment”, care a rezistat trecerii timpului și a devenit pentru mulți elevi un sentiment:
„Aveam 8 ani când mi-am citit prima dată numele pe un afiş, sub titlul unei piese de teatru, în franceză; un titlu ciudat și îmbârligat, cu tot felul de litere pe care nu le mai văzusem în viața mea. Și mă ținea de mână domnul Jurcan. Acest domn Jurcan, cu improvizațiile lui de ultim moment, când noi ne agităm emoționați prin culise, iar el ne prezintă entuziasmat noile idei; cel care ne scrie câte o poezie fantastică, așteptând prin gări aglomerate și pline de nebuni să schimbăm trenul spre Arad; cu ghiozdanul plin de schițe, idei, proze inspirate din vorbele elevilor nonconformiști; cel care ne pune mamele la copt cornulețe, înainte de orice escapadă; el, cel care ne face poftă de citit, de spectacol, de cultură, de viață, care ne povestește planurile sale de «sinucidere», când ne găsește treji la 5 dimineața, prea energici și neastâmpărați; cel cu umorul veșnic, cu ideile comico-tragice, cu explozia aia de energie și voie bună molipsitoare; Jurcan, cel dintotdeauna, în asentiment cu „scumpicii” lui din trupă, draga lui trupă, veche, dar la fel de mult iubită”, scrie Oana Filip, membră a trupei de teatru, în asentiment cu profesorul său.
Aradul este centrul francofoniei în țară, iar Alexandru Jurcan participă anual cu trupa sa de liceeni la Festivalul Internațional de Teatru „Amifran”, organizat în această urbe, după care își continuă periplul jocului teatral în diferite alte orașe ale lumii. Anul trecut actorii „Assentiment”, împreună cu regizorul lor, au fost în Belgrad, iar anul acesta vor pleca la Pecs, în Ungaria:
„Acum încep să lucrez la o altă premieră pe care un an de zile o să o joc cu trupa mea la toate festivalurile din țară, la Carei, la Iași, la Cluj, Baia Mare, Dej, plus Pecs, în Ungaria; voi încheia cu punerea în scenă a acestei piese toamna, la Arad, iar din octombrie voi reîncepe cu o altă premieră. Interpreții sunt din clasele IX-XII, dar cei de a XII-a pleacă și atunci se poate modifica anual și compoziția trupei.”
Un prolific scriitor, cu o scriitură originală
Alexandru Jurcan a debutat editorial în Revista Echinox, iar primul volum, „Printre iubirile altora”, i-a apărut în 1997, la Editura Dacia. A publicat de atunci aproape 20 de cărți, proză și poezie, plus două volume de traduceri din limba franceză, a colaborat cu foarte multe reviste culturale și e menționat în numeroase antologii.
Alexandru Jurcan scrie o literatură foarte apropiată de viață, pulsația inimii textelor sale poate fi percepută în fiecare frază. Ca autor, la fel ca în viața reală, Jurcan reușește să te prindă în mrejele sale prin autenticitatea stilului, prin spunerea pe bune, verde în față, a unor realități existențiale nedisimulate, nici ca sens, nici ca expresie, de către cel pentru care viața e o bucurie culturală, de artistul pentru care scrisul reprezintă, de multe ori, o ironizare a inculturii.
Omul de cultură Alexandru Jurcan, pasionat de literatură, de film și de teatru, nu poate gusta singur din deliciile artei, spre care îi atrage și pe elevii și pe prietenii săi:
„Am niște prieteni pe care-i zăpăcesc, dacă văd ceva și îmi place, îi scot din sărite cu mailuri: «Trebuie să vezi, musai să te duci!» Nu pot să savurez singur și să fiu un egoist, să nu se bucure și prietenii mei, iar cu elevii, la oră, mereu fac măcar 3 minute de informare culturală: «Trebuie să citiți asta, să vedeți filmul acesta!» Cu filmele sunt ascultători…”
Cristian Pașcalău, asistent la Facultatea de Litere din Cluj și prieten al scriitorului, i-a recenzat unele volume și îi definește literatura, per ansamblu, drept una percutantă, voit nesofisticată:
„Cu fiecare carte a sa, Alexandru Jurcan își mărturisește pasiunile, temerile, neliniștile interioare, făcându-ne părtași la o lume textuală guvernată de umor negru, grotesc, absurd. Mânat de un demon al ironiei, el recompune din jocuri de cuvinte destine întretăiate, la limita burlescului, într-o sinteză lirică, epică și dramatică absolut fascinantă.
Atent la tot ce se întâmplă în jur, Alexandru Jurcan reproiectează cotidianul în mediul translucid al unei scriituri percutante, voit nesofisticate – expresie a unei radicale creativități cu care autorul ne-a obișnuit în toate volumele sale. Râsul desprins în urma povestirilor sale este, la început, amar, aproape dureros, spre a se decanta, în final, și a deveni unul eliberator. Este un râs care planează asupra unor realități din care a dispărut orice urmă de confort psihic, un râs care topește tragicul și comicul ca două fațete existențiale perfect complementare, inseparabile.”
O adaptare după „Jojolica și jurnalul ascuns în cămară”, unul dintre volumele scriitorului, se joacă în prezenta stagiune a Teatrului de Club Diesel, în interpretarea actorului Ruslan Bârlea:
„Jojolica e un roman comic. A avut o primă ediție, Cocoșul și Cocoașa, pe urmă am văzut că are succes, lumea râde, și l-am scris și gândindu-mă la părinții mei, care mă rugau să scriu ceva să priceapă și ei. Atunci am luat modelul femeii de la mine de la Dârja, căreia i-am dat numele Jojolica, și cred că dintre toate personajele cărților mele, acesta este cel mai viabil; am impus și eu un personaj și de-asta, când a venit Ruslan cu propunerea de a interpreta o adaptare după acest roman, m-am simțit onorat”, precizează autorul.
„Sunt funciarmente un tip optimist”
Alexandru Jurcan se consideră în mod esențial un tip optimist, empatic, un om care le insuflă și celorlalți starea de bine, care își lasă o amprentă asupra sufletului celor din jurul său:
„Sunt funciarmente un tip optimist și încerc să îi trag după mine pe tot mai mulți prieteni depresivi, care sunt tot mai mulți… Și când stau în fața clasei, mă gândesc, elevul, dacă e supărat, de ce e supărat: Dacă nu a mâncat? Dacă părinții lui s-au certat dimineața? Eu mă duc spre elevi, îi simt și am o relație extraordinară cu ei, mai ales în pauze, când vin la mine să îmi spună tot felul de lucruri. Ora e oră, dar în pauze empatizez cu ei și eu nu urăsc, nu mă răzbun, dacă astăzi elevul îmi spune că habar nu are de lecție, alt coleg poate i-ar da 2, dar eu îi dau posibilitatea să răspundă ora următoare și așa câștigăm amândoi – dacă i-aș da 4, eu aș pierde, pentru că elevul ar ajunge să urască materia și să mă urască pe mine. Și așa limba franceză a trecut pe un alt plan și, ca să îi stârnesc elevului interesul, trebuie să mă dau peste cap, să îi zâmbesc, nu poți să fii crispat, ei oricum își doresc foarte mult să învețe limba engleză și atunci trebuie să știi să-i atragi spre materia ta.
Eu cred că fiecare om are în el un sâmbure de Dumnezeire. Întotdeauna, când vreau să corijez ceva la vreun elev, mă apropii de el prin viciul lui. Adică, «eu știu că tu fumezi, nu e o dramă, tu ești un băiat extraordinar», mă duc spre calități și apoi, dacă se creează o relație, îi zic, «să știi că ar fi bine să citești și tu ceva», îi pot da un sfat pozitiv. Dacă te duci de la început și jignești nu câștigi nimic, trebuie să faci slalom printre stările elevului, să fii un psiholog înrăit, ca să ajungi la sufletul lui, altfel nu se poate!”, conchide Alexandru Jurcan, un spirit pururea tânăr, printre tinerii pe care îi ghidează pe calea cunoașterii artistice.
Foto: Ștefan Socaciu, Alexandru Jurcan, Ziar de Cluj