Din păcate povestea fetei curajoase din Caracal se încheie aici, odată cu verdictul ADN-ului. Jurnaliștii îsi vor strânge bagajele și vor reveni la baze. Alte subiecte îi așteaptă în malaxorul luptei cu oboseala și cu stresul. Sistemul va găsi ragazul de a-și relua oxigenul absolut necesar recâștigării pozițiilor inițiale. Vor rămâne în urmă întrebari legitime, fără a avea însă vreodată un răspuns. Pentru că răspunsurile nu sunt pentru plebe, așa cum n-au fost și nu vor fi vreodată.
Ne iluzionăm câteodată obsesiv că întelegem lucruri. Unii dintre noi, cel puțin pe alocuri chiar le înțelegem, pentru simplul fapt că avem acces la mai multă informație. Uneori răbufnim și spunem fărâme de înțelegere. Dar rămâne întotdeauna o revoltă surdă, pentru un public surdo-mut.
Avem un vinovat, un dezaxat, un psihopat și ce mai vreți să fie. El probabil se va sinucide într-una din zile. Sau in condiții de stres, va fi răpus de acutizarea unor boli cronice de care suferea deja. În cateva zile, maxim săptămâni, povestea va fi uitată.
În urma ei rămânem noi, aceiași naivi care ne vom urî din nou pe chestiuini bine stabilite în agende istețe.
În toate astea, scapă cine poate. Sigur nu scapă niciodată cei buni și corecți.
Cert e ca va rămâne în noi revolta. Pe care toți păpușarii se vor lupta să o canalizeze. Unii împotriva ciumei roșii, vinovatul de serviciu, alții împotriva globalismului, sau întru consevatorism; se va incerca în mod cert și tema deloc de neluat în seamă, aceea a salvatorului unic. Vor fi multe scenarii și fiecare dintre ele vor încerca să vă prindă în bula lor salvatoare. Cineva sigur, va câștiga. Și voi cei aflați în cea mai mare bulă veți jubila ca ați învins. Nu-i asa ca e frumos să te simți salvat?