Jos palaria

Alex Bologa, un tânăr nevăzător, a cucerit aurul la Campionatul European de Judo pentru Nevăzători

Scris de 167

Astăzi îi oferim un „Jos pălăria” lui Alex Bologa, un tânăr nevăzător de 23 de ani, care a reușit să cucerească aurul la Campionatul European de Judo pentru Nevăzători, la categoria 60 de kilograme. Evenimentul a avut loc în Genova, Italia, în data de 26 iulie, iar Alex se întoarce acasă nu doar cu un premiu extraordinar, ci și cu multă fericire în suflet, precum și satisfacție că munca lui nu este în zadar. Tânărul, antrenat de Gergely Tamaș, a reușit să îl învingă în finală pe sportivul Ciftci Recep din Turcia.

Alex și-a pierdut vederea la 6 ani și a început să practice judo la vârsta de 16, arătându-le tututor că, în ciuda problemelor, nimic nu te împiedică să faci performanță și să ajungi acolo unde îți dorești. Originar din Sălaj și absolvent al Facultății de Psihologie din Cluj-Napoca, specializarea Psihopedagogie Specială, Alex a avut un parcurs extraordinar de când a intrat întâia dată în sala de sport și până acum. 

Prima cea mai de preț medalie pe care a obținut-o a fost cea de bronz, la Jocurile Paralimpice de la Rio de Janeiro, din anul 2016, când sportivul a adus României prima medalie paralimpică la judo din istoria sportului românesc. De atunci, el a reușit să câștige un loc fruntaș la fiecare competiție la care a participat, la categoria bărbați, 60 de kilograme.

Alex consideră că aptitudinile lui s-au îmbunătățit considerabil de la Jocurile Paralimpice de la Rio, iar acest lucru îi oferă o mare încredere în el.

„Am evoluat atât tehnic, cât și tactic”, spune sportivul. „Am învățat să fiu mai precaut și am reușit să mă autodepășesc”, continuă, mândru de reușitele sale.

Aurul pe care l-a câștigat acum la Campionatul European de Judo pentru Nevăzători nu este primul, fiindcă sportivul a reușit această performanță și anul trecut. Medalia din acest an, însă, este mult mai importantă pentru Alex. Nu doar pentru că și-a îndeplinit visul de a redeveni campion european, ci și pentru că acest lucru reprezintă un pas important spre Jocurile Paralimpice de la Tokyo, care vor avea loc în anul 2020. Acolo, el speră să reușească să urce din nou pe podium, indiferent care va fi culoarea medaliei pe care o va obține.

Nu ne rămâne decât să-i ținem pumnii să ajungă acolo unde își dorește. Alex, mult noroc în ceea ce îți propui și fie ca visele să îți devină realitate! Multă baftă!

sursa foto: facebook Comitetul National Paralimpic, Romania

 



ULTIMA ORĂ

  • Acum 14 hours Politica
    Ciolacu, despre pensiile speciale: Îmi menţin părerea că trebuie o reformă şi am să o duc până la capăt. Întrebat dacă noile propuneri să nu se aplice pentru pensiile în plată: Înseamnă că nu mai vorbim de o reformă
  • Acum 14 hours Politica
    Flancat de Salad Box și Canta, Ovidiu Săcară rămâne președinte al PSD Cluj-Napoca
  • Acum 17 hours In vizor
    ZĂHĂRELUL: Oferta finală a Guvernului pentru profesori: cresc de la 1 iunie salariile cu 1.000 de lei brut lunar pentru cadrele didactice și 400 de lei pentru personalul nedidactic. Majorarea cerută de sindicate până la salariul mediu pe economie, etapizată pe trei ani. Întâlnire premier-sindicate la ora 19.00
  • Acum 20 hours In vizor
    UNII NU AU CE PUNE ÎN FARFURIE, ALŢII DAU DIN BURIC ÎN BALI: Vicepremierul Kelemen Hunor și liderul Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților vor pleca pentru o săptămână în Indonezia, la Bali, unde vor vizita unele ”obiective economice și culturale”. Se cere diurnă majorată cu 20% și o treime din bani dați în avans
  • Acum 20 hours In vizor
    Individul care înjură pe Facebook, Iulian Cristache, de peste 15 ani preşedinte al unei obscure Federaţii a “asociaţiilor de părinţi”, se bagă în seamă în problema grevei profesorilor
  • Acum 20 hours In vizor
    Greva profesorilor continuă. Sindicatele anunță că au decis să NU accepte un acord, chiar dacă e semnat de președintele Iohannis
  • Acum 20 hours Sanatate
    CUI FOLOSEŞTE PUNEREA DE POALE ÎN CAP DINTRE CEI DOI DEPUTAŢI PSD PE SPINAREA BOLNAVILOR DE CANCER? Rafila: “Patriciu Achimaș Cadariu, a refuzat orice dialog”. Achimaș Cadariu: “Alexandru Rafila se ocupă de denigrări și distruge lucruri la care nu se pricepe”
  • Acum 20 hours PubliNews
    Vrei să vezi cele mai spectaculoase rase de pisici? Vino în acest weekend la Iulius Mall, unde are loc WCF International Cat Show!
  • Acum 23 hours In vizor
    HUEDIN: O MIZERIE DE ȘCOALĂ. AlinTișe, președintele CJ Cluj și directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj, fac pase cu pisica moartă a responsabilității
  • Acum 23 hours Eveniment
    GREVA PROFESORILOR prelungește încheierea mediilor şi înscrierea la BAC la clasele a XII-a
  • Acum 23 hours General
    A început protestul polițiștilor din penitenciare: Aceștia refuză să intre la serviciu timp de patru ore și nu vor ieși cu deținuții la muncă
  • Acum 23 hours Analiza
    Klaus Iohannis i-ar fi convocat la Cotroceni pe Ciucă și pe Ciolacu. Poate pentru a ”găsi” bani pentru stingerea conflictului cu sindicatele din Învățământ. Dar ce se întâmplă dacă își dă Ciucă demisia, că nu sunt bani, iar Ciolacu nu vrea să-i preia funcția (că nu sunt bani)?
  • Acum 2 days In vizor
    Iohannis ar gira și el ceva, dar încă nu știe ce. Liderii de sindicat i-ar trăda nițel pe sindicaliștii din stradă. La cum arată lucrurile, va fi precum a mai fost și mai presus de atât. Adică FÂS!
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE