Odata cu venirea primaverii, apar si problemele cauzate de alergii. Cele mai intalnite sunt alergiile la polenurile de pe mesteacan, plop si la acarienii din praful din casa.
Medicii de la Spitalul Judetean sustin ca tinerii sunt cei mai afectati de acest tip de afectiuni.
“Primavara avem de obicei foarte multe cazuri de rinita si conjunctivita datorate polenurilor de pe mesteacan, care este cel mai frecvent, sau plop. De obicei, sezonul acesta este un sezon mai scurt ca si timp. Maxim 3 saptamani in cazul celui de mesteacan, pentru ca plopul urmeaza dupa mesteacan. Putem avea, ce-i drept mai rar, si cazuri de astm datorate acestor polenuri. Mai rar, dar ele exista. In unele din aceste cazuri, de rinita si de conjunctivita, respectiv de astm cu sensibilizare la polen de mesteacan avem la pacientii respectiv sindrom de alergie orala”, a declarat medicul alergolog de la Spitalul Judetean de Urgenta “Dr. Constantin Opris” din Baia Mare, dr. Gabriela Hirian.
Ea a mai subliniat faptul ca atunci cand apare acest sindrom de alergie orala persoanei in cauza, la consumul anumitor alimente, incepe, spre exemplu, sa i se umfle buzele, sa aiba furnicaturi ale limbii sau chiar umflaturi ale acestui organ.
“Dintre alimente putem enumera marul crud, de exemplu, cirese, telina sau cartofi cruzi. Alimente crude, in general. Deci la pacientii care sunt alergici la mesteacan poate sa apara sindromul respectiv. Dar nu e obligatoriu. Tot primavara apar exacerbarile la pacientii care sunt alergici la acarienii din praful din casa. Si care au, de obicei, fenomene de rinita si de astm bronsic si atunci pot sa faca crize de astm sau de rinita”, a continuat medicul alergolog.
Din punct de vedere al acestor alergii, mai arata specialistul, cazuri mai frecvente la acest tip de alergii se inregistreaza mai ales in randul tinerilor, copii si tineri, care au in familie rude, in special rude de gradul I, cu alergie de genul respectiv.Vorbim deci despre o componenta ereditara: “De obicei acestia cu alergii incep sa aiba probleme de tineri incepand. Am intalnit cazuri si pe la 60 de ani, dar mai rar”, a concluzionat alergologul.
D.H.
foto:wikipedia