In vizor

AJOFM Cluj sprijină domeniul HORECA: susținere financiară pentru ucenici în domeniile ajutor de bucătar, ospătar, barman, măcelar sau femeie de serviciu

Scris de 63

Directorul executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Cluj, Ana-Maria Chiciudean, a anunțat că pregătesc o măsură pentru susținerea domeniului Horeca prin finanțarea unor programe de ucenicie. AJOFM va subvenționa locurile de muncă pentru angajatorii dispuși să angajeze persoane care vor să învețe o meserie.

„Dorința noastră de a ne implica în susținerea domeniului HORECA. Prin legislația pe care AJOFM o aplică avem posibilitatea de a susține crearea de locuri de muncă și formarea profesională. Subvenționarea locului de muncă pentru angajatorii care angajează persoane dornice să învețe o meserie. În momentul de față ne-am propus să organizăm programe de ucenicie pentru ajutor-bucătar, barman, ospătar, măcelar și femeie de serviciu. Sperăm că se deschid terasele. Contractele acestea de muncă sunt pe o durată de 6 luni, iar angajatorul ar reuși să își formeze personalul. Credem că acest nivel de bază merită susținere”, a declarat Ana-Maria Chiciudean la Via Cluj.

AJOFM Cluj va subvenția 2250 de lei pe lună pentru fiecare persoană angajată. De asemenea, ca o premieră, din acest program vor putea face parte și persoane care au educație precară și a căror șanse de se angaja sunt extrem de reduse.

„Există și persoane care au un nivel de școlarizare precar, dar care au dorință de muncă. Aceste persoane nu pot fi încadrate pe piața muncii. Prin intermediul programelor de ucenicie pe care noi le finanțăm pe o perioada de șase luni putem oferi ocuparea acestor persoane, precum și formarea profesională. Noi ne-am făcut o previziune pentru 70 de persoane, fiind în premieră o astfel de finanțare pentru acest nivel de educație. Dacă vom găsi deschidere putem să majorăm numărul de persoane beneficiare”, a declarat Maria Chiciudean.

6380 de persoane fără loc de muncă se află în evidențele AJOFM Cluj, dintre care 70% sunt reprezentate de persoanele care beneficiază de indemnizație de șomaj.

Cele mai afectate domenii sunt: construcțiile, serviciile, Horeca și agricultura.  



ULTIMA ORĂ

  • Acum 5 hours FOTOGRAFILA
    BĂTAIE DE JOC A LA BOC CU PISTELE PENTRU BICICLETE: Trebuie să câștige și farmaciștii din creme și analgezice, și medicii de coloană de pe urma dalelor, nu numai Videanu și PD-L al PNL. Se lucrează la economia orizontală a Clujului
  • Acum 1 day In vizor
    Să nu ziceți că Ziar de Cluj nu v-a atenționat că nimic nu e în regulă cu ”dervișii rotitori” de la Guvernare: PSD amenință cu declanșarea de alegeri anticipate, dacă protocolul nu e respectat
  • Acum 2 days Analiza
    EXCLUSIV Criminalul Tudor Cirje avea ascuns “in groapa” un pistol letal: “Daca ma dispera cineva… daca vrei sa faci mortaciune, cu manusi de doctor, da?”
  • Acum 2 days Anchete
    EXCLUSIV! “Cocaina iti da minte, atata am tras de ziua mea…!”, zicea criminalul Tudor Cirje! INTERCEPTARI superbe cu traficantii de droguri Grosan, Cirje si Popa Horea Emil! I-a facut DIICOT Cluj ca in desenele animate!
  • Acum 2 days PubliNews
    Baby Yoga, alături de micuțul tău, dar și scurt-metraje în aer liber, în Iulius Parc
  • Acum 2 days Rautacisme
    Când l-ați mai văzut pe Emil Boc amestecându-se ”în treburile interne” ale unui alt partid?
  • Acum 2 days Eveniment
    Valentin Jucan, membru al Consiliului Național al Audiovizualului, a fost ales în funcția Vicepreședinte al Platformei Europeane a Autorităților de Reglementare în Audiovizual
  • Acum 2 days In vizor
    Sindicatele Gaudeamus și Hermes din învățământul superior și cercetare anunță că sunt solidare cu greva profesorilor din școli: Iohannis a făcut declarații false privind satisfacerea tuturor revendicărilor profesorilor
  • Acum 2 days In vizor
    Clujul, în Top 10 al mamelor cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani. Într-un singur an, na nivel național numărul copiilor mame de copii s-a triplat
  • Acum 2 days Politica
    MINCIUNA STĂ CU POLITICIENII LA MASĂ. Cum se apără guvernul în fața acuzației că i-a păcălit pe profesorii care ceruseră garantarea viitoarei grile majorate de salarii: a inclus o referință în nota de fundamentare a unei ordonanțe de urgență. Creșterea de 1.000 de lei din iunie e avans din majorarea de anul viitor
  • Acum 3 days In vizor
    Iohannis, declarații dure la adresa profesorilor care continuă greva: Cum îndrăznește cineva să pună în dificultate examenele naționale? După ce guvernul le-a dat tot ce au cerut, acum în ce temei să continue greva?
  • Acum 3 days In vizor
    NU A FUNCȚIONAT MANEVRA CU ”NICULE, MAI DĂ-LE 1000 DE LEI”: Purtătorul de cuvânt al Guvernului: Negocierile cu sindicatele din educație au luat sfârșit. Lider de sindicat: Acțiunile de protest continuă de marți încolo
  • Acum 3 days In vizor
    În timp ce polițiștii protestau la minister, lui ”dottore” Bode îi cânta Marcel Pavel la ureche ”Frumoasa mea, în seara asta”, la o chermeză de la Direcția Generală Anticorupție, în timp ce angajații de rând stăteau, ca ”fetița cu chibrituri”, cu nasul lipit de geamuri
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE