Cătălin Predoiu a declarat că și-ar dori să existe o lege care să reglementeze tipurile de medicamente care dacă sunt luate, atunci persoanele să nu aibă voie să se suie la volan. Ministrul Afacerilor Interne a mai spus că act normativ trebuie să fie gândit de către specialiști, Ministerul Sănătății și adoptat de către Parlament.
„Aici nu trebuie să mergem pe sfaturi. Aici o să mergem pe prevederi legale. Noi demult trebuia să avem o lege în vigoare care să spună – ai luat acest medicament, nu ai voie la volan. Nu ministrul de Interne face legea aceea, nu polițistul din stradă, nu șeful Poliției Române. Legea aceea trebuie făcută de Parlament, la propunerea Ministerului Sănătății. Să scrie în lege treaba aceasta”, a afirmat Cătălin Predoiu, potrivit digi24.ro.
Practic, asta înseamnă că s-ar putea ca șoferii care au consumat paracetamol, nurofen, spay nazal, sirop de tuse, Xanax sau alte antidepresive să nu poată conduce pentru că riscă să iasă pozitivi la testul pentru droguri.
„Este necesar ca cetățenii să se informeze cu privire la medicamentele pe care le consumă și să citească atent prospectul ori să se consulte cu un medic, deoarece unele medicamente sunt contraindicate pentru condusul autovehiculelor”, spune Poliția Română într-un comunicat de presă.
În România se consumă milioane de cutii de ibuprofen și paracetamol pe an. Și nu există contraindicații cu privire la consumul acestora de către cei care se urcă la volan.