Rautacisme

Adrian Dohotaru și-a început săptămâna parlamentară cu chef de muncă – aspiră la București!

În această dimineață, Adrian Dohotaru, deputat USR de Cluj, a plecat spre Parlament cu aspirații mari. De fapt, cu un aspirator mare, legat cu ațe într-o paporniță, fotografiată și postată cu mândrie pe pagina sa de Facebook.

Plasa cu aspiratorul  era așezată pe banda care duce bagajele în cala avionului, semn că deputatul Dohotaru nu este chiar atât de ecologist precum pare și nu merge la București cu bicicleta sau în alergare, ci cu avionul, un mijloc de transport poluant. 

„Și unii oameni politici clujeni aspiră… la București. 

Statisticile arată că bărbații petrec la noi doar 6 h pe săptămână în gospodărie, de patru ori mai puțin decât femeile.

O săptămână cu spor vă doresc, cu poftă de munca la servici, dar și acasă, acolo unde femeile fac muncă neremunerată!”, a scris deputatul, pe pagina sa de Facebook, deasupra pozei cu aspiratorul.

În timp ce unii oameni politici aspiră să facă legi la București, alții, cum este cazul deputatului Dohotaru, aspiră la propriu. Și reflecțiile asupra muncii casnice sunt geniale: statisticile arată că femeile petrec de 4 ori mai mult timp cu munca în gospodărie, muncă neremunerată! Soții lor, probabil, niște nesimțiți, nu-și plătesc așadar nevestele pentru a da cu aspiratorul prin casă, pentru a face mâncare, munci pentru care, bineînțeles, orice bărbat ar trebui să-și plătească consoarta! 

Dacă deputatul Dohotaru și-a dus aspiratorul la București, ne punem întrebarea: cu ce mai aspiră acasă, la Cluj? Dă cu mătura sau plimbă aspiratorul cu avionul săptămânal Cluj-București, pentru a-l folosi când acasă, când la locuința de serviciu?

O prietenă virtuală a domnului Dohotaru i-a atras atenția acestuia asupra aspirațiilor sale nepotrivite pentru statutul de parlamentar:

„Nu ai aspirații prea mari, de încap într-o sacoșă.”

Deputatul nu s-a supărat și a dat și el replica:

„Alteori încap doar într-un rucsac. Vb aia, backpack revolution”

Un alt amic virtual i-a atras atenția deputatului ecologist:

„Ecologiștii adevărați dau cu mătura și bat covoare, nu aspiră, consumând resurse naturale. Merg cu bicicleta până la București sau pe jos, nu cu avionul.”

Din salariul infim de parlamentar, probabil că domnul Dohotaru nu își permite să își cumpere un aspirator în plus pentru locuința de serviciu, așa că preferă să transporte cu avionul la București unicul său aspirator. Însă, este posibil și ca aspiratorul să nu fie destinat locuinței de serviciu, el ar putea fi folosit pentru biroul senatorului Goțiu, unde Dohotaru și-a anunțat în trecut  intenția de a face duș. În schimbul îngăduinței de a folosi dușul, poate că Adrian Dohotaru îi aspiră lui Goțiu. O mână spală pe alta și ambele aspiră biroul! Că așa-i în politică!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version