Rautacisme

Adrian Dohotaru, campion la 100 de metri garduri politice

Scris de 1113

Poate nu ştiaţi, ocupaţi cu problemele eco-civice ale Clujului fiind, că Adrian Dohotaru a abdicat şi de la “verzii” la care-şi anunţa cu atâta tam-tam revenirea în politică, “decât” anul trecut în august. Adică a făcut un “pas lateral”, precum racii, şi a rămas “sconsiliere”.

Traiectoria aceasta: GAS – PSD – DEMOS – USR – independent – verzi, e de 100 de metri garduri politice, că tot îi place lui să le sară.

Dar ne frământă o întrebare legitimă: a renunţar la “penzia” specială de “şparlamentar”?

Revenim şi vă reamintim ce scriam despre studiul de caz anul trecut în august:

“Noi atenționăm opinia publică de prea multă vreme cu privire la tot felul de dubioși care se cațără-n politică pe credulitatea unor exaltați: ”băăăă vedeți că asta vă minte, vă fură votul, lui să-i fie bine, profită de voi!”. Am făcut asta de atâtea ori, cu personaje sulfuroase din politica locală precum Horia Nasra, Adrian Dohotaru, Cristi Matei, Alexandru Cordoș șamd, că deja ne e și jenă.

Dar ”Narcis” Dohotaru este pe cale să bată recordul de împrostrire al construcțiilor politice locale. Acesta a tras țeapă la GAS, la PSD, la USR, la DEMOS – și tot găsește noi fraieri.

Cum unii își fac carieră politică din a se cățăra pe Tricolor, ”Narcis” și-a croit-o din drujbe, mucigaiuri și noroi: din eco-activism politic în care n-a ezitat să sară garduri, să-și implice copiii minori și alte asemenea fleacuri de imagine.

”Narcis” are nasul fin, se orientează după cum se simte mirosul de ”verzișori”.

În 2017, la nici un an de când pe valul de prostie cronică a străzii bine manipulate, USR a căpătat aripi și Dohotaru a ajuns în Șparlament (la banii după care bălește și acum), acesta sare în luntrea independenței politice.

Cică: ”Îmi dau demisia din USR. Cum sunt un om al dialogului, voi colabora pe proiecte punctuale cu USR și cu celelalte partide. Plec din USR în speranța și cu dorința de a construi o mișcare coerentă de stânga, care să plece de la premisa că lumea în general, România în particular, trec printr-un larg deficit de democrație, mai ales în sfera economică. Avem nevoie de o guvernanță participativă, de mai multă democrație, de o gândire din perspectiva celor dezavantajați social și economic, adică marea majoritate a cetățenilor, în loc de apelul actual, inclusiv în USR, la meritocrație. Apelul meu e simplu: democrație sau barbarie! Și îi invit să mi se alăture pe cei care cred în aceste idei”.

Eh, atât de bine a lucrat ”punctual” încât, în octombrie 2020, a depus un proiect de lege pentru amânarea alegerilor parlamentare până în martie 2021. Proiect de lege venit mănușă PSD, care l-a și votat la două mâini și două picioare. Practic, Adiță a cochetat mai mult cu PSD. De care-l legau amintiri.

Doar Adrian ”Narcis” Dohotaru nu este străin de PSD. Acesta a lucrat în campania electorală din 2016 pentru Aurelia Cristea, fost candidat la primăria Clujului din partea PSD (candidat înlocuit în cele din urmă cu Octavian Buzoianu), de unde a încasat 5.000 de lei și a primit și promisiunea unui post de consilier local pe listele PSD.

Direct de acolo a sărit ”ca nou” în barca USR Cluj.

După care a devenit, cum v-am mai zis, ”independent”. Apoi și-a anunțat public sprijinul pentru o altă formațiune de stânga: Demos – ”Partidul Democrației și Solidarității” – lansat în 2018. Nu e clar ce s-a întâmplat cu acest partid, cert este că Dohotaru n-a mai amintit ulterior nimic despre el.

Acum ”Narcis” ne anunță că se întoarce în politică, de această dată în poziția de ”președinte executiv” al Partidului Verde, o formațiune inexistentă în piața politică, care nu e luată în calcul în niciun sondaj de opinie. Dar dacă e ”Narcis” în zonă, o fi fiind rost de ceva.

Partidul Verde a fost fondat de cunoscutul actor și om de televiziune Florin Călinescu, care de altfel a și candidat la alegerile parlamentare din 2020. La Cluj, reprezentant al Partidului Verde a fost până nu demult Mihai Seplecan, personaj care a dispărut de pe scena politică, fost membru PNL și pentru o scurtă perioadă chiar președinte al Consiliului Județean Cluj, actualmente în PSD Cluj.

Dar în schema cu ”verdele în sus” este și doctorul în ştiinţe politice la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj Napoca, Marius Lazăr.

În martie, anul curent, la Brăla a avut loc o întrunire regională a Partidului Verde, partid care se ”reorganiza” după demisia de la conducerea partidului a lui Florin Călinescu (cu mânuțele lui cele două). Marius Lazăr, doctor în ştiinţe politice la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj Napoca, a fost desemnat să se ocupe de reorganizarea Partidului Verde în ședința Consiliului Naţional din 7 martie. Acesta a declarat că după viitorul Congres, Partid Verde va fi condus în tandem, de un bărbat şi o femeie, iar el îşi va depune candidatura pentru funcţia de co-preşedinte pe partea masculină a conducerii.

Eh?”



ULTIMA ORĂ

  • Acum 1 hour FOTOGRAFILA
    SĂ DĂM CU BANUL DE PĂMÂNT: Cât de frumoase sunt inutilele garnituri de cauciuc de la baza pomilor care au umplut orașul prin contract cu atribuire directă din banul public
  • Acum 2 hours Politica
    Comisia Europeană cere scăderi reale de pensii la magistrați și militari. Între timp, ministrul Apărării, se hărnicea să creeze o nouă categorie de pensionari speciali: civilii care lucrează în armată, poliție și servicii secrete se pot pensiona mult mai repede, la fel ca militarii
  • Acum 13 hours Justitie
    Elena Udrea a fost condamnată definitiv în dosarul Gala Bute
  • Acum 14 hours Politica
    Robert Cazanciuc, PSD: A crescut de 10 ori perioada interdicției de a mai obține permis auto pentru cei care se urcă băuți, drogați sau fără carnet la volan și ucid oameni pe șosele – proiect de lege votat în Senat
  • Acum 17 hours Eveniment
    Bărbat, prins în flagrant de către polițiști în timp ce transporta 16.000 de țigări de contrabandă
  • Acum 20 hours Politica
    Președintele ASF a explicat, în plin protest în Parlament: ”Euroins și City Insurance erau Muma Pădurii!”
  • Acum 20 hours Eveniment
    ANRE a amendat Hidroelectrica cu 400.000 de lei. Sancțiunea a fost aplicată inclusiv pentru neemiterea la timp a facturilor
  • Acum 21 hours Vocea ta
    Dragoş Damian, Terapia Cluj: Traiasca banii negri din economia subterana, sursa inepuizabila de crestere economica! Inflatia se va domoli doar cand banii negri din economie se vor imputina. Adica nu prea curand.
  • Acum 22 hours Din oras
    După ȘAPTE ani de reabilitare a unui turn făcut într-un an undeva prin anii 1500, municipalitatea anunță că deschiderea oficială a Turnului Pompierilor va avea loc luni, de la ora 19.00. S-a trezit Boc de la ghiontul administrat ieri de Ziar de Cluj
  • Acum 23 hours Sport
    BASCHET CU RANGA. La meciul U-BT Cluj-Napoca-CSM Oradea, un jucător a sărit la bătaie cu o rangă. S-a ales cu dosar penal. Acum zice că ”regretă”
  • Acum 23 hours Politica
    Proiect prin care şi bărbaţii pot primi tichete cadou de ziua lor – 19 noiembrie. Gabriela Firea: “Egalitatea de şanse nu este doar despre drepturile femeilor”
  • Acum 23 hours Politica
    AUR, filiala Maghiară din Transilvania şi-a ales un nou preşedinte. Apă la moara extremiștilor români: ”Să reprezinte în continuare aspiraţiile de autonomie teritorială ale maghiarilor din Transilvania”
  • Acum 24 hours Politica
    Sindicaliștii din sport protestează luni împotriva ministrului Eduard Novak
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE