In vizor

Administratie tipica in Floresti: Avem angajati, dar sa ne faca altcineva treaba

Primăria comunei Floreși, potrivit organigramei publicate pe site-ul instituției, are în cadrul Direcției Tehnice un Departament de Achiziții. La acest departament sunt angajate 9 persoane cu salarii am putea spune mult prea decente pentru munca pe care o prestează din moment ce administrația floreșteană este nevoită să externalizeze servicile  de achiziții pentru elaborarea documentațiilor necesare parcurgerii etapelor procesului de achiziție publică, se arată într-un material publicat de cei de la Info Cluj.

În data de 21 martie 2019 a fost publicat pe site-ul sicap-prod.e-licitatie.ro anunțul de cumpărare directă privind contractarea unor servicii auxiliare achiziției pentru elaborara documentelor  pentru atribuirea pe 3 loturi a contractelor de lucrări la obiectivele: “Amenajare loc de joacă strada Tăuțiului FN,”“Amenajare loc de joacă în Luna de Sus”, respectiv “Amenajare loc de joacă în Tăuți”. Estimarea primăriei a fost de 16.800 lei pentru contravaloarea serviciilor (auxiliare) de consultanță în achiziții și 9.000 lei punerea la dispoziție a unui expert în achiziții publice. Totalul sumei cheltuite de la bugetul local  este de 25.800 lei.

 

Firma GTP Agro Partner SRL  din localitatea Dâmbu, județul Mureș,  cea care a ofertat și în același timp a și câștigat are un singur angajat. Potrivit portalului listă firme, GTP Agro Partner SRL în anul 2017 a avut o cifră de afaceri de 6.299 lei și un profit de 20.869 lei.

În condițiile în care sunt plătiți nouă oameni din bugetul local pentru a întocmi documentațiile privind achizițiile publice, de ce a mai fost necesară externalizarea acestor servicii? Pentru a răspunde la această întrebare primarul Horia Șulea a fost contactat telefonic îm cursul zilei de 4 aprilie însă nici până la ora publicării materialului nu a putut oferi o explicație, mai precizează ce de la Info Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version