Sanatate

Adevărata imagine a spitalelor din România în pandemia de coronavirus: Medici cu saci de gunoi în picioare, pe post de echipament de protecție

Halat de unica folosință de vizitator, saci de gunoi în picioare, prinși cu leucoplast, viziera proprietate personală a unei colege, mască chirurgicală non-FFP2 – este echipamentul de protecție folosit în aceste zile de Sorin Alexandru, medic la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Craiova.

„Asa ne-a echipat Ministerul Sănătății sa vedem un posibil bolnav de COVID-19. Noaptea 24 spre 25 martie. Se pare ca secția UPU face eforturi sa ne asigure un echipament decent. Sa vedem câte echipamente ne va trimite Guvernul Izolatilor la Domiciliu. Și când! Să nu fim pozitivi până atunci”, declară medicul Sorin Alexandru.

Când Ziar de Cluj a scris, în urmă cu mai bine de două săptămâni, că în Spitalul Judeţean Cluj rezidenţii primesc o singură mască pe zi, că sunt obligaţi să îşi spele mănuşile, că nu primesc viziere sau ochelari de protecţie, cp nu există combinezoane – au existat angajaţi ai spitalului care au contestat evidenţa, doi dintre aceştia raportând materialul nostru ca Fake News (proşti, needucaţi şi ticăloşi prărinţi i-au „educat”).

Între timp, s-au înmulţit strigătele de ajutor în vederea procurării de echipament de protecţie pentru uzul celor care lucrează în sistemul medical, atât în spitalele clujene, cât şi în cele din România.

CITEŞTE: Medic din Cluj, apel către autorități: „Degeaba scoatem armata pe străzi, dacă medicii sunt trimiși la luptă fără arme…”

UNDE SUNT MATERIALELE DE PROTECŢIE despre care acum o lună SE DĂDEAU ASIGURĂRI CĂ EXISTĂ în cantităţi suficiente? Aflăm că se cumpără de către stat la suprapreţ de la tot felul de firme de apartament conectate la amici guvernamentali. Numai pentru a se cheltui în voie banul public s-a decretat starea de urgenţă?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *