După Revoluţia din Decembrie 1989, care nu a ţinut decât până pe la ora 18,45 în ziua de 22 decembrie 1989, oră la care în balconul Comitetului Central al Partidului Comunist Român au ieşi Ion Iliescu şi gaşca, Lovitura de Stat se plimba pe de-asupra apelor tulburi şi nu ştia nici cum să facă „lumină”, nici cum să „separe apele”. Erau deja cam trei „guverne” pregătite să lumineze calea poporului român către democraţie, iar mulţimea de sub balconul CC al PCR striga, fără să ştie ce o aşteaptă: „fără comunişti, fără comunişti!” Aşa că au apărut „teroriştii” care au început să tragă „din orice poziţie” şi s-a aprins farul călăuzitor al Televiziunii Libere „cu adevărat libere”. Lumea îl ura pe Ceauşescu, îi ura familia, îi ura gaşca, îi ura pe securişti – şi asta este adevărata minciună primordială a României „libere” construită după Decembrie 1989: a fost făcută la dorinţa de „libertate” (mai ales economică) a securiştilor. Cu oamenii lor. Şi aşa a rămas şi va mai rămâne. Nu întâmplător Silviu Brucan vorbea despre „stupide peoples” şi profeţea 20 de ani până la o relativă „deşteptare”.
Facerea României post-Ceauşiste va dura mai mult decât Facerea Lumii. Că, în primii 20 de ani, „lumina” a venit mai întâi „de la Răsărit”. Strigătul de „să se facă Lumină” a fost „Iliescu apare, Soarele răsare”. Şi ne-a întunecat prezentul şi viitorul. Punctul 8 de la Timişoara prin care se cereau măcar 5 ani de pauză în viaţa publică a celor care făcuseră parte din structurile de partid ale PCR şi „servicii” (şi care, poate, ar mai fi pus de o pauză în acapararea României de către „oamenii din umbră”), a fost cerut prea repede şi, culmea, prea târziu. Prea târziu că deja „partidele”, apărute cu sutele în viaţa publică, erau înţesate de „băieţii cu ochi albaştri” (strămoşii „băieţilor deştepţi”). Prea repede, că prostimea apucase deja la fiesta pâinii şi circului şi deja era speriată că „vin moşierii şi le pun botniţă şi le fură pământul” (mama lor de „burgheji”, cum mai băgau ei spaima în nătăfleţi!)… Aşa că „Proclamaţia de la Timişoara” a fost omorâtă cu „Proclamaţia de la Podul Înalt”, iar milioanele de români care au protestat în stradă împotriva lui Iliescu şi a găştii au fost potoliţi prin trei mineriade – una mai sângeroasă ca cealaltă, iar Securitatea a renăscut, ca Serviciu Român de Informaţii, pe nişte oameni omorâţi în bătaie şi ochiul scos al lui Suto Andras, în 15 martie, la Târgu Mureş. Securitatea a renăscut în zeci de acronime, un serviciu mai ilegal şi mai netransparent pe bani publici ca celălalt: SIE, MIE, DIE, DIA, SRI, SIPI, do-re-mi, „doi şi-un sfert”, fa-slo-la-si şamd. Cred că numai sindicatul femeilor de serviciu nu are serviciu personal de „protecţie şi pază” în România (dar nu bag mâna în foc).
Acum, că „lumina” vine „de la Apus” (altă Înaltă Poartă), PSD plăteşte toate minciunile a 30 de ani de „politică” în România (plăteşte pentru toţi cei care s-au prefăcut că guvernează, dar s-au umplut doar de averi). Ironic este faptul că PSD plăteşte (de la Ponta încoace) „victoria” lui Iliescu în faţa lui Vadim. În 2000 s-a inventat „răul mai mic”, alesul diavolului mic să nu ne „distrugă” diavolul cel mare. Din anul 2000 se porţionează rahatul mai mic din cel mare. Să aibă „ce alege” votantul român. Şi a ales până am ajuns în situaţia de duminica trecută: să nu avem ce alege între un cap pătrat şi o rază la pătrat. Între USL „cel bun” şi USL „cel rău”.
Fără dezbatere, fără program de Ţară, fără definirea unui prezent şi a unui viitor concret, fără nimic altceva decât invective şi imprecaţii. A fost de nepreţuit să vedem cum aşa-zişii „din Diaspora” postau injurii agramate pe paginile de socializare împotriva „analfabetei”, cot la cot cu tractoriştii Mafiei din PDL al PNL şi cu #UniţiSalivămii lui Barna şi Cioloş (alaltăieri se înjurau, ieri se lingeau, mâine au să se scuipe pentru ciolan). Cot la cot cu foştii #LoialiPânăLaCapăt şi foştii lingăi ai lui Băsescu (cât timp „le-a dat”). Măcar a învăţat o Românie întreagă care este formula de calcul a ariei cercului (Google să trăiască!).
Mi-aduc aminte ca acum momentul în care au intrat minerii în Piaţă în 14 iunie 1990: pur şi simplu au pierit culorile, s-a întunecat orizontul. Bâtele pe spate de atunci au fost înlocuite cu imprecaţii on-line – limitarea de gândire, ca mulţime în slujba unor interese obscure, este aceeaşi. Minerii lui Ilici sau postacii lui Iohannis (şi ai oricărui alt candidat sau partid), au acelaşi rol: aruncarea în derizoriu a libertăţii de opinie, imprecaţia (sau bâta) ca argument în discuţie – ura ca dialog. Zgomotul de fond, nu dezbaterea din care să se nască idei şi continuitate în idei.
PSD a plătit ieri 30 de ani de dialog al urii (aroganţa lui Năstase, mitomania de plagiator a lui Ponta, şmechereala ieftină cu Justiţia făcută de Dragnea, baronelile din judeţe) – ar face bine să se reformeze, să-şi arunce afară pe brânci baronaşii de trei lulele, trei surcele, exact cum s-a întâmplat la Cluj. PNL tocmai ce a preluat de la PSD ştafeta „plăcuţelor suedeze”. Ar face bine să se reformeze şi el, altfel, până la Localele şi Parlamentarele de la anul, nu va rămâne din el nici rahat de analiză. Că e plin de baroni şi fiinţe calpe.
Cât despre Iohannis, Istoria îl va consemna doar cu 6 ani mai mult în mandat prezidenţial decât Constantinescu. Dar cu mult mai multe excursii.
Şi, gata!
Fotocredit: Alexandru Evanghelidis