PubliNews

Actionarii Bancii Transilvania au aprobat fuziunea Volksbank Romania cu Banca Transilvania

Actionarii Bancii Transilvania (BT) au aprobat fuziunea Volksbank Romania (VBRO) cu Banca Transilvania, in cadrul Adunarii Generale a Actionarilor, organizata ieri, in Cluj-Napoca. Cu aceasta ocazie, BT a prezentat actionarilor status-ul programului de integrare VBRO in BT: evolutie, realizarile de pana acum si pasii urmatori.

„Multumesc actionarilor, in numele Consiliului de Administratie, pentru increderea acordata prin aprobarea fuziunii Volksbank Romania cu Banca Transilvania. De asemenea, multumesc managementului celor doua banci si echipei mixte direct implicate in etapa de integrare pentru efortul pe care il depun in  aceasta perioada. Ne respectam angajamentele facute odata cu anuntarea achizitiei, avem in continuare o abordare responsabila si mizam pe punctele forte ale BT si VBRO pentru a deveni cea mai buna banca pentru clienti”, a afirmat Horia Ciorcila, Presedintele Consiliului de Administratie al Bancii Transilvania.

Integrarea Volksbank Romania in Banca Transilvania a inceput in luna aprilie si se va incheia in 31 decembrie, iar toate etapele de pana acum s-au incadrat in termenele stabilite. Programul este organizat pe 25 de proiecte in domenii principale, cu echipe mixte, formate din angajati ai BT si VBRO.

Pana acum peste 83%, adica aproximativ 14.700 dintre clientii eligibili ai Volksbank Romania cu imprumuturi in franci elvetieni au acceptat oferta de conversie, devenind clienti BT.

Astfel s-a incheiat cu succes implementarea solutiei de diminuare a datoriei totale aferente creditelor curente ale clientilor VBRO persoane fizice. Peste 15.000 de clienti VBRO au beneficiat de aceste reduceri. Valoarea totala a diminuarii datoriilor acestora este de aproape 290 de milioane lei;

De asemenea s-a construit o strategie privind reteaua comuna de sedii, la nivel national si s-au aliniat functiile de trezorerie, risc, conformitate, anti-frauda si audit intern, precum si implementarea actiunilor de diminuare a riscului operational.

Odata cu primirea aprobarii actionarilor pentru fuziunea Volksbank Romania cu Banca Transilvania, proiectul trece in etapa finala, care va dura pana la finalul anului. Actiunile din cadrul acesteia au ca principal obiectiv oferirea unei experiente pozitive clientilor VBRO, odata cu transferarea la BT: simulari pentru migrarea datelor, comunicarea consistenta cu acestia incepand cu 19 octombrie a.c., lansarea Ofertei de Bun Venit la Banca Transilvania, pregatirea echipei si a retelei comune de unitati.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *