Eveniment

Accident rutier la Vâlcele. O femeie a ajuns la spital

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit la un accident rutier petrecut pe raza localității Vâlcele.

În accident a fost implicat un singur autoturism. În interior s-a aflat o femeie, care nu era încarcerată, dar acuza dureri la spate. Pentru a nu agrava posibilele leziuni, pompierii au extras-o în siguranță și au predat-o echipajelor medicale.

Aceasta are 27 de ani și va fi transportată la spital de către un echipaj SAJ.

UPDATE

La data de 27 august a.c., în jurul orei 11.50, a fost înregistrat un accident rutier pe DN1-E60, în localitatea Vâlcele.

Din cercetările preliminare efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că o tânără, de 27 de ani, din comuna Tritenii de Jos, care conducea un autoturism pe direcția Turda – Cluj-Napoca, după o curbă la dreapta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă, acroșând un indicator.

În urma evenimentului, tânăra a necesitat îngrijiri medicale.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ.