Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit la un accident rutier petrecut pe Calea Baciului.
În accident au fost implicate o motocicletă și două autoturisme.
Trei persoane necesită îngrijiri medicale. Mai exact, este vorba despre un bărbat de aproximativ 30 de ani și o femeie de aproximativ 20 de ani, care sunt conștienți și cooperanți, dar prezintă multiple traumatisme. De asemenea, o femeie de aproximativ 70 de ani a suferit un atac de panică.
Cu toții vor fi transportați la spital.