Eveniment

Accident pe Bulevardul Muncii. Două persoane ce se aflau pe o motocicletă au fost grav rănite

UPDATE 2

Polițiștii Biroului Rutier Cluj-Napoca au fost sesizați în data de 24 aprilie a.c., în jurul orei 14:45, cu privire la producerea unui accident rutier pe Bulevardul Muncii din municipiul Cluj-Napoca, cu implicarea unui motociclu și a unei autoutilitare.

Din cercetările preliminare efectuate la fața locului a reieșit că un tânăr de 18 ani, din județul Cluj, care conducea un motociclu în direcția comunei Apahida, nu ar fi păstrat distanța corespunzătoare față de autoutilitara aflată în fața sa, intrând în coliziune cu aceasta.

În urma impactului, au fost rănite două persoane, conducătorul motociclului și o pasageră, o tânără de 16 ani, ambii fiind transportați la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

Conducătorul motociclului nu a putut fi testat cu aparatul etilotest la fața locului. În schimb, conducătorul autoutilitarei a fost testat, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

 

UPDATE 1

Cele două victime au fost transportate la spital.

 

ȘTIRE INIȚIALĂ

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut pe Bulevardul Muncii din municipiul Cluj-Napoca.

În accident au fost implicate o autoutilitară și o motocicletă. Din primele date, pe motocicletă se aflau un tânăr și o tânără. Cea din urmă se află în stare de inconștiență.

Ambele victime primesc îngrijiri medicale, iar la fața locului intervin două autospeciale cu modul de descarcerare și două ambulanțe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă.