Eveniment

Accident MORTAL în Gilău. Un bărbat de 31 de ani a decedat după ce MOTOCICLETA a intrat într-un cap de pod

Un accident rutier deosebit de grav a avut loc marți seara, în jurul orei 23.00, în Gilău, pe DN1 – E60. Conducătorul unei motociclete a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a lovit de un cap de pod. În urma impactului, pasagerul motocicleltei a decedat, iar conducătorul motociclului a fost rănit. Acesta din urmă era beat, motocicleta pe care o conducea fiind neînmatriculată.

„Un bărbat de 35 de ani, din comuna Gilău, în timp ce conducea motociclul neinmatriculat, avand aplicata placuta cu numar fals de inmatriculare, pe DN1-E60, pe raza com. Gilau, din direcţia mun. Oradea catre mun. Cluj-Napoca, intr-o curba deosebit de periculoasa la dreapta, pe fondul vitezei excesive si a consumului de bauturi alcoolice, a pierdut controlul asupra directiei de deplasare, a patruns pe sensul opus de mers și a intrat in impact cu un cap de pod, iar apoi cu glisiera aferenta sensului de mers ascendent. Ulterior impactului, conducatorul motociclului si pasagerul (un bărbat de 31 de ani, din Gilau) au fost proiectati in afara partii carosabile. Accidentul s-a soldat cu decesul pasagerului și cu rănirea conducătorului motociclului”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpa, vatamare corporala din culpa, conducerea unui vehicul de catre o persoana care nu poseda permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai neînmatriculat sau neînregistrat, punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare, fapte prevăzute de Codul penal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *