Um accident grav a avut loc pe centură după sensul de la OMV drumul către Sannicoara. Blocate ambele sensuri de mers.
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut pe raza comunei Apahida.
În accident au fost implicate trei autoturisme, iar în interiorul unuia dintre acestea s-a aflat blocat un bărbat.
Salvatorii l-au extras în siguranță și l-au predat echipajului SMURD de terapie intensivă mobilă.
Victima are aproximativ 60 de ani și prezintă, la o primă evaluare, multiple traumatisme, urmând a fi transportată de urgență la spital.
Până acum, nu există alte persoane care să solicite îngrijiri medicale, situația fiind în dinamică.
La fața locului se află două autospeciale cu modul de descarcerare.