Avem și noi minunile noastre, nu ne pasă de cele ale lumii antice și nici de cele moderne. Mulțumim pentru prezență, căutați-ne la rând la carne. Dacă nu, la ouă. Le luăm aleatoriu, că n-au o ordine anume. Doar nu v-ați așteptat să fie ceva ordonat în țara plină de șosete aruncate aiurea.
O minune ar fi bojdeuca lui Ion Creangă, care are în jurul ei un drum. Drum care arată ca în secolul trecut, în sensul că n-a făcut cunoștință cu invenția numită asfalt. Asta nu e o surpiză, din moment ce o treime din drumurile României sunt de pământ sau piatră. Dar este o minune că există oameni care chiar doresc să meargă pe acel drum și să viziteze obiectivul turistic.
O altă minune este laserul de la Măgurele, cel mai puternic din lume, care nu a fost inclus în cel mai mare proiect de cercetare din Uniunea Europeană. Românii s-au minunat, uitând că este vorba despre același proiect unde s-a turnat șapa strâmb. Da, n-am fost în stare să tragem o șapă dreaptă în clădirea care găzduiește cel mai mare proiect de cercetare din istoria acestei țări, și voi vreți autostrăzi.
Altă minune a României este Loredana Groza, această Neti Sandu a muzicii. Loredana se va reinventa de atâtea ori, atât fizic, cât și muzical, încât va cânta o colindă satanistă la înmormântarea lui Ion Iliescu.
Mergem la Slobozia, unde găsim statuia lui Mihai Viteazul, fără gât. Probabil era prea scump să-i facă și gât. Domnitorul pare ușor obez, seamănă cu Moș Crăciun, iar statuia este obiectul unui proces între Primărie și ministerul Culturii. Statuia ar trebui să-l arate pe Mihai Viteazul călare, doar că nu se știe ce s-a întâmplat cu calul. S-o fi defectat. Iar acum Primăria și ministerul Culturii se judecă din acest motiv. Minune sau ce?
O altă minune a României este pălincia. Orice pălincie, dar să fie din Maramureș sau Sălaj.
Nu există top al minunilor românești fără palatele rromilor din Buzescu. Pe lângă aceste construcții maiestuoase, palatul Versailles este o cocioabă.
În fine, a șaptea minune a României este Poliția. După polițistul care era la pensat în timpul programului, acum avem un polițist local din Sectorul 1 al Capitalei, care și-a reclamat șefii pentru că l-au obligat să poarte uniforma de serviciu.
Iar a opta minune a României este fabrica Ford de la Craiova. Este o minune că această companie mai vrea să producă o singură mașină în țara noastră, din moment ce Josephine Payne, președintele Ford România și director general al fabricii de la Craiova, face următoarea declarație:
„Viteza medie este de 15-20 de kilometri pe oră, mai puțin decât pot eu să prind cu bicicleta. Și, să ne înțelegem, nu sunt sportiv olimpic, nu pedalez foarte repede, dar pot să întrec acest tren. În mod sigur asta este o problemă pentru noi.”
Un tren încărcat cu mașini face 400 de kilometri în 26 de ore, de la Craiova până la granița cu Ungaria.
Este o minune că țara asta încă există.