A plouat. A plouat intreaga zi, fara incetare. Cand credeai ca stropii se mai domolesc, cand iti faceai curaj sa-ti dai jos gluga pelerinei, norii se razbunau din nou si inundau iar castelul electric. A fost noroi. A fost noroi cum nu a vazut niciodata Electric Castle; in unele portiuni, mocirla era mai adanca de glezna, iar in cele mai multe, incaltarile iti ramaneau adancite in pamantul ud, ca intr-un soi ciudat de nisip miscator. Dar a fost minunat!
Cei care au reusit sa nu lase noroiul sa stea in calea distractiei au fost printre cei mai fericiti oameni cu care ai reusit sa dai ochii. Oameni care au inteles ca muzica, atmosfera si spiritul Electric Castle nu se poticnesc intr-o balta, ci reusesc sa strabata, printre milioane de stropi de ploaie, chiar mai puternic decat in editiile precedente. Oameni care s-au luptat cu vremea capricioasa cu atat de multe pelerine si atat de multe perechi de cizme de cauciuc incat au reusit sa goleasca toate magazinele de profil din Cluj si imprejurimi. Iar cei care au gasit rafturile goale au improvizat: zeci de tineri si-au incropit protectii de ploaie din saci de gunoi, plase si pungi, si-au infasurat tenisii in plastic. Doar privindu-i, iti intelegei parintii care ti-au povestit o adolescenta intreaga cum era la Woodstock si cat de mult si-ar fi dorit sa ajunga acolo macar o data.
Cand Fatboy Slim anunta de pe scena ca el „is fucking in heaven” ploaia s-a oprit. Cel putin pentru o jumatate de ora. O jumatate de ora in care mii de electrici au dansat si cantat inconjurati si imbracati in noroi. Un tablou cum rar ti-e dat sa vezi, o bucurie contagioasa, ce te indemna sa-ti afunzi cizmele si mai tare in mocirla omniprezenta. Oameni in toata firea sareau in balti ca niste copii, de parca si-ar fi dorit sa faca asta de cand au crescut mari, dar nu au mai avut niciodata o ocazia sau libertatea s-o faca, iar prima zi de Electric Castle le-a dat pe tava un cadou la care visau demult. Nimanui nu i-a pasat ca-si murdareste pantalonii sau pelerina, ori ca ploaia a inceput din nou sa cada. Din contra. Stropii de ploaie faceau laserele sa para mai fascinante ca niciodata.
Aseara, castelul de la Bontida a aratat, in adevaratul sens al cuvantului, ca un festival european. O bucurie a muzicii ce se simtea in fiecare balta ce vibra sub pasii electricilor. Aseara, doar privid oamenii atat de frumosi imbracati in noroi, ne-am inteles, cu totii, parintii care ne-au povestit o adolescenta intreaga cum era la la festivalurile mari din afara tarii si cat de mult si-ar fi dorit sa ajunga acolo macar o data.
Aseara, Electic Castle ne-a spus, printre milioane de stopi de ploaie, ca e un festival ce te umple de bucurie indiferent ca afara ploua sau e soare.