Politica

A doua oară în acest an: Dascălii, în întârziere cu bani de salarii

Personalul din învăţământ şi va primi cu întârziere salariile pentru a doua lună în acest an, susţin reprezentanţii Sindicatului „Spiru Haret“. Aceştia explică că în urma unui OUG adoptat săptămâna trecută, prin care se corectează tăierile salariale masive ale personalului nedidactic, au trebuit realizate modificări în EduSAL- portalul unde se calculează salariile din preuniversitar.

„Există o întârziere cauzată de aprobarea unei ordonanţe de urgenţă care reglementează nişte corecturi cu privire la colegii care lucrează pe fracţii de normă (cu jumătate sau cu un sfert de normă). Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, în urma modificărilor Codului Fiscal, o bună parte din personalul nedidactic (fie că vorbim de femeia de serviciu sau de bibliotecară) ar fi avut salariile înjumătaţite sau chiar ar fi trebuit să vină cu bani de acasă pentru a-şi plăti contribuţiile sociale. Ordonanţa a fost adoptată la sfârşitul săptămânii trecute, iar în urma acestui proces au fost necesare nişte modificări în EduSAL (portalul unde se calculează salariile). În maxim o zi sau două, sperăm că aceste probleme tehnice vor fi rezolvate pentru ca tot personalul din mediul preuniversitar să îşi primească banii“, a explicat pentru „Adevărul“ preşedintele sindicatului „Spiru Haret“, Marius Nistor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version