Din oras

El stă la supravegheat în casa scării. Ea, desculţă, cu minorul plin de muci, la cerşit în staţia CTP

Luna decembrie e un fel de Rai al cerşetorilor. Pe lângă cei pe care îi întâlnim frecvent în drumurile noastre, în perioada sărbătorilor li se alătură şi alţii, unii veniţi din sate îndepărtate sau oraşe mai mici.

Dar ce e cel mai trist e că majoritatea celor care cerşesc se folosesc de copii. Îi exploatează, îi ţin dezbrăcaţi, înfometaţi, îi tratează mizerabil.

Am surprins în Piaţa Cipariu o scenă care ar trebui să atragă atenţia autorităţilor. O femeia şi un copil la cerşit. Femeia desculţă şi murdară, copilul murdar şi bolnav. Iar din umbră supraveghea încasările „capul familiei”, adevăratul beneficiar al banilor, nicidecum copilaşul.

Ziar de Cluj a mai scris despre acest subiect, am solicitat păreri ale specialiştilor. Reprezentanţii DGASPC ne-au spus că ei pot gestiona doar cerşetorii cu domiciliul în Cluj, pe ceilalţi trimiţându-i spre localităţile de reşedinţă.

Marcel Bonţidean, şeful Poliţiei Locale, e ferm: „Pe cei pe care îi prindem îi ducem la centrele de primire. Altă soluţie noi nu avem”. Însă din centre pleacă cu prima ocazie, căci acolo nu au cum să facă bani. Însă pe străzi, da.

„El stă la supravegheat în casa scării. Ea desculţă, cu minorul plin de muci, la cerşit în staţia CTP” descrie cel mai bine tabloul.

„După ce m-a văzut că sun la poliţie, s-a refugiat lângă peştele supraveghetor, capul reţelei infracţionale de exploatat minori”, spune un trecător. Femeia nu vrea să vorbească. Poate pentru că îi e frică de exploatatorul său.

Însă cei care întreţin cerşetoria sunt oamenii „inimoşi”. Care au impresia că un leu dat unui copil care cânta îi duce mai aproape de Răi. Sau că un leu dat unui cerşetor îl ajută. Nu, banii îi îmbogăţesc pe exploatatori, iar pe cerşetori îi ajută să se menţină pe linia subzistenţei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *