“Asigurăm manuale școlare și pentru elevii de clasa a XI-a și a XII-a”, au declarat cei doi responsabili ai Educației, ministrul Mircea Dumitru și secretarul de stat Monica Anisie, în conferința de presă susținută joi, 1 septembrie, anul curent de grație. Scrie la Constituție că ”Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii”? Scrie. Mai mult, în vederea facilitării acestei gratuități, ”editurile primesc, anual, de la stat, milioane de euro pentru ca niciunui elev să nu-i lipsească manualele”. Și-atunci, de ce numai de anul acesta asigurăm manuale și pentru a XI-a și a XII-a? Unde sunt, băi, banii dați până acum?
Cum era de așteptat, atunci când vorbim despre banii nimănui, adică ai Statului, aceștia nu sunt suficienţi în fiecare an, motiv pentru care nu toți copiii ajungă să mai primească și cărți. Mulți primesc doar discursurile politicienilor la început de an școlar, urmând ca, apoi, părinții lor să se scobească în buzunare și să cumpere restul de “gratuitate” școlară. Că nu doar manualele lipsesc, ci şi materiale auxiliare fără de care profesorii susţin că nu își pot face orele. Așa se face că editurile rămân cu banii, iar copiii cu reșapările de acum mai bine de douăzeci și ceva de ani.
Vorbim despre o rețetă aplicată cu succes încă de prin finalul anilor ’90 – să nu cumva să credeți c-a inventat Năstase hoția și au perpetuat-o restul, avea și Convenția Democratică specialiștii ei. De atunci, în fiecare an, se face câte o licitație la preț mic, înăbușit, să se facă abur des, să nu se vadă cum manualele şcolare la preţ de dumping ajung să scoată bani grei din buzunarele părinţilor.
După reţetar, avem nevoie de următoarele ingrediente: o legătură, două cu nişte Edituri care pot să susţină preţul, de Ministerul Educaţiunii care se preface că nu mai poate de grija școlarilor din România și de un acord tacit şi neruşinat dintre Edituri şi Minister. Se ia Ministerul şi se pune la aburit o licitaţie pentru aprobarea manualelor şcolare. Se lasă până face bulbuci şi chipurile se impune Editurilor să tipărească manuale şcolare la nişte preţuri ridicol de mici. Totul la abur greu, să nu se vadă cine are nevoie de cine: Editurile de aprobarea Ministerului, sau acesta de preţul Editurilor? Se introduc în amestec preţurile de dumping ale Editurilor și se dă la Minister la aprobat. Ce frumos bolboroseşte câte unul dinspre Minister: “e treaba Editurilor dacă au dat preţul care l-au dat”. El, Ministerul, nu dă un leuţ în plus. Nici nu este nevoie. Că se servesc Editurile, cu vârf şi îndesat, din buzunarul părinţilor școlarilor.
Așa se leagă amestecul: prin acordul tacit dintre Minister şi Edituri pe buzunarul părinţilor. Editura scoate manuale aprobate de către Minister la preţuri de nimic, apoi afacerea se porţionează. O cantitate se trimite către Şcoli şi alta către Librării. Se are grijă ca porţia Şcolilor să fie insuficientă. Iar dacă cumva este suficientă, “Manualul Aprobat” trebuie să ajungă în ghiozdănelul şcolarului român neînsoţit de Anexe. Căci Anexele, la preţuri doborâtoare, se pot procura din Librării.
Dăm amestecul la degustat Consiliului Concurenţei. Care orbeşte şi nu vede nimic anormal în faptul că avem “manuale ieftine dar puţine în şcoli, contra Anexe multe şi scumpe în Librării”. Cică este vina părinţilor. Ei se înghesuie să cumpere doar produsele mai scumpe. Cică “cererea este inelastică, respectiv părinţii cumpără manualele indiferent de preţ”. Ete cum se mişcă de sprinţar părinţii – deşi au adânc înfiptă în buzunare atât mâna hulpavă a Statului, cât şi a Editurilor…
Dar când este vorba să ne ștergem cu Constituția la simandicosul nostru dos de politician care legiuește, nimic nu ne stă în cale. Scrie în cărțulie:”Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil”. Zău? Le-a spus careva treaba asta lui Iohannis, celor de la SRI șamd, ca să nu mai insiste să ne mai citească de pe bilețelele lăsate moștenire de către Mihalache, înainte să se ducă să doarmă ca ambasador în Marea Britanie, cât de bună este Legea Big Brother?
Mai zice biata Cărțulie:”Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat. Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice”. No, și? De câte ori ați fost în situația de a vă interna pentru investigați și numai că nu ați fost scoși în șuturi afară din spital din cauză că “nu mai sunt fonduri”? Sau v-ați dus cu o răceală și v-ați întors și cu un “pioceanic”, că e supraofertă?
Ei bine, afacerile pe Sănătate se derulează ca toate celelalte în care este implicat și banul nimănui din bugețelele Statului. Intervine un contract între două entități: statul și protejatul statului. Care protejat subcontractează, că n-o fi prost să investească sudoarea frunții. Cum nu toate trei părțile sunt obligate la câștig, cineva va pierde. În situația dată: “de garantare a sănătății” de către un Stat “obligat să ia măsuri să asigure”, pierd spitalele și, firește, bolnavii.
Dă-i dreaq, fac mamele lor alții!